FNT a evoluat neașteptat în acești 30 de ani. Fiecare director a încercat să prezinte o versiune „altfel” despre ce înseamnă un Festival. Actualul triumvirat a preluat conducerea în plină pandemie și Festivalul a devenit oficial Altfel.
11 decembrie 2020 Stiri
Prezentat exclusiv online, s-a putut simți că teatrul formează o rețea prin care să fim împreună și să ne imaginăm că, deși dispersați, facem parte din același curent. Sper că rețeaua să devină reală, nu doar virtuală.
Un artist oferă selecționerilor ce are mai bun. În ce priveste contribuția mea, „Trilogia greacă” si „Unchiul Vania” de la Cluj au atins poate o coardă mai sensibilă decât celelalte spectacole pe care le-am realizat în cei 30 de ani de cand am revenit să lucrez în țară. Mă bucur că pe ecran vibrațiile avute în teatru au rezonat totusi „altfel”!
Ca telespectator am avut surprize: „Livada” lui Strehler și-a pierdut pentru mine ceva din atmosfera magică trăită de cei care am avut norocul să fim prezenți la premiera de la Milano. În schimb, „Electra” lui Vitez a fost mult mai puternică pe film, (datorită unui operator de geniu), decât văzută la Chaillot, de unde plecasem neconvins.
Majoritatea spectacolelor românești nu le-am văzut in teatru, deci nu știu în ce măsură au profitat de acest online, dar e un semn bun că au fost văzute.
Privind spre viitor… e greu de prezis. Adevărul e că azi ne aflăm la o răscruce periculoasă.
Suntem în fața unui impas. Festivalul viitor va trebui să recunoască prin teatru fragilitatea societații în care trăim, pe care pandemia a făcut-o și mai concretă. Sper că pulsațiile de agresiune și auto-distrugere ale lumii să nu ne domine și pe noi artiștii. E preferabil să rezistăm unei tendințe apocaliptice că „totul se va prăbuși”.
Contrar optimismului declarațiilor festive proprii atmosferei de festival, simt că nu a existat niciodată un fenomen de fracturare mai adâncă în lumea breslei românești decât acum. Pe lângă tensiunile create de pandemie, de crize sociale, politice, economice, sunt exacerbate mai mult ca oricând cele dintre generații. Activează aceeași lege a naturii dintotdeauna, care cere doborârea copacilor bătrâni pentru a face loc tinerilor. „Acum e timpul nostru” spun ei și, într-un fel, e firesc să fie așa. Dar sper că e timpul pentru toti cei care caută calitatea înainte de toate.
Avem nevoie de Festival ca o celebrare a teatrului, să injecteze un vaccin plin de energie bună. Ne e sete de o afirmare pozitivă a vieții. Ce va fi în viitor nu știm. E un privilegiu să nu știi, e leagănul creativitații. Urez Festivalului sa fie mereu altfel, mai curajos, mai radical… și mai de calitate.
Și sper ca profeția pe care a făcut-o André Malraux să ne inspire pe toți: „Le XXIème siècle sera spirituel ou ne sera pas.”
Andrei ȘERBAN
regizor