class="">Când politicul conduce teatrul

Când politicul conduce teatrul

REPERE* – FNT 1994 (29 octombrie – 6 noiembrie)

Ediția a V-a, din 1994, a Festivalului Național de Teatru „I.L. Caragiale” a fost cu… cântec. În primul rând, unul dintre organizatori, și anume UNITER, a fost exclus de la organizarea acestui eveniment, rămânând astfel Ministerul Culturii (principalul organizator și finanțator) și Inspectoratul pentru Cultură al Municipiului București. Instituția breslei, Uniunea Teatrală, constituită în 1990 pe principii precum „libertatea de expresie, de creație, de asociere…”, a fost printre cei trei fondatori ai Festivalului Național de Teatru „Caragiale”, alături de Minister și de Inspectorat, iar la această ediție nu a mai avut calitatea de co-organizator, ea fiind „înlăturată”.

17 noiembrie 2020  Repere, Stiri

Senatul UNITER și-a exprimat atunci dezaprobarea împotriva acestui fapt, printr-un protest public; a retras Premiul pentru originalitate oferit de Uniunea Teatrală în cadrul Festivalului Național și a hotărât să fie acordat la Gala Premiilor UNITER.

În comunicatul Senatului se menționa: „…UNITER nu are cum să fie înlăturat – în acest mod abuziv și violent – decât dacă, la baza acestei decizii, nu se află alte motivații decât acelea profesionale (…). În așteptarea unor vremuri mai bune, UNITER își rezervă dreptul de a-și onora atribuțiile materiale și spirituale de co-organizator al Festivalului”. Comunicatul a apărut în primul număr al ziarului Festival, publicație editată de studenții teatrologi ai Academiei de Teatru și Film, (azi UNATC).

Festivalul din 1994 i-a avut (potrivit aceluiași ziar) în comitetul director pe Horea Popescu, Fănuş Neagu, Mircea Micu, Dan Vasiliu, Gabriel Mărărescu. În comitetul de selecţie au intrat criticii Valentin Silvestru, Doina Modola, Ion Cocora.

Din comisia de jurizare (căci și aceasta a fost o ediție competitivă) au făcut parte: academicianul Eugen Simion (președinte), profesorii universitari Ion Zamfirescu, Ileana Berlogea, Ion Toboșaru, dramaturgul Dumitru Radu Popescu, regizorii Ion Ungureanu și Virgil Tănase, actrița Ilinca Tomoroveanu (dar care apoi s-a retras) și criticul Jeana Morărescu.

Au fost selecționate 15 spectacole în concurs, dar au fost programate în sălile teatrelor bucureștene 14 producții naționale. Un spectacol din țară nu a mai ajuns în Festival. Așadar, comitetul de selecție a ales:

„Amadeus” de Peter Shaffer, regia Alexandru Vasilache, Teatrul Naţional Chişinău

„D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Mihai Manolescu, Teatrul de Comedie

„Dibuk” de S. Anski, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Evreiesc de Stat

„Dresoarea de fantome” de Ion Băieşu, regia Irina Popescu-Boeriu, Teatrul „Vasile Alecsandri”, Iaşi

„Ferma animalelor” de Peter Hall, după George Orwell, regia Cristian Hadji-Culea, Teatrul Naţional Craiova

„Impostorul” de Spiró György, regia Arkosi Arpád, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

„Jacques sau supunerea” de Eugène Ionesco, regia Grigore Gonţa, Teatrul „Maria Filotti”, Brăila

„Neînţelegerea” de Albert Camus, regia Gheorghe Jora, Teatrul Dramatic Constanţa

„Pescăruşul” de A.P. Cehov, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic

„Poveste de iarnă” de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra

„Puricele” de Horaţiu Mălăele, după Georges Feydeau, regia Horaţiu Mălăele, Teatrul Nottara

„Rosmersholm” de Henrik Ibsen, regia Dan Alecsandrescu, Teatrul „George Bacovia”, Bacău

„Satyricon” de V.I. Frunză, după Petronius, regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Naţional Târgu-Mureş (Secția română)

„Săptămâna luminată” de M. Săulescu, regia Mihai Măniuţiu, Teatrul Naţional Cluj-Napoca

„Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Alexa Visarion, Teatrul Naţional Bucureşti

De precizat că spectacolul „Satyricon” de la Târgu-Mureș, deși selecționat, nu l-am regăsit în programul publicat în ziarul Festival. Există însă în această publicație un comunicat al Sindicatului teatral profesionist din Teatrul Național Târgu-Mureș, în care se arată că „Satyricon”, ca și celelalte spectacole semnate de Victor Ioan Frunză în acei ani la Târgu-Mureș, „au fost boicotate, încă de la începutul mandatului provizoriu” al directorului Naționalului, teatru „subordonat” Ministerului Culturii – organizatorul Festivalului Național de Teatru. Iar „Satyricon” a avut în stagiunea 1993-1994 „numai 5 reprezentații”. Din același comunicat am extras: „Solicităm în mod public Ministerului Culturii și celorlalte organisme abilitate să-și precizeze poziția față de cenzurarea manifestă a unui spectacol-eveniment, față de sugrumarea libertății de creație, față de obstrucționarea posibilității de exprimare a unor importanți artiști ai scenei românești (…)”. Iar „măsura indiferenței” directorului față de „interesele Teatrului Național Târgu-Mureș se reflectă direct proporțional în neprezentarea spectacolului SATYRICON în cadrul Festivalului Național”.

Așa că „Satyricon” nu s-a jucat în Festival, fapt confirmat și de actualul director artistic al Companiei „Liviu Rebreanu” a Naționalului din Târgu-Mureș, Nicu Mihoc, care a făcut parte din distribuția spectacolului. De adăugat că această producție a obținut două premii la Gala UNITER din 1995: Premiului pentru cel mai bun spectacol și Premiul pentru cea mai bună scenografie, acordat Adrianei Grand.

În cadrul Festivalului Național „ I.L. Caragiale” a figurat și „Teatrul de mâine”, caracterizat drept microfestival „off”, organizat de AICT – Secția Română și Fundația Teatru XXI, intenția fiind „de a încuraja tânăra mișcare teatrală din România”. De asemenea, s-au desfășurat „Nopțile scurte ale Teatrului Mic”, despre care regizorul Dan Micu, directorul de atunci al Teatrului Mic, spunea că acest fenomen „de extindere, de elasticizare” s-a dorit a fi o apropiere de „Nopțile de la Avignon”, unde „toată lumea petrece întru teatru”.

Și s-au dat premii:

Marele Premiu și Trofeul Municipiului București – Teatrul Mic, pentru spectacolul „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Cătălina Buzoianu

Premiul pentru cel mal bun spectacol cu o piesă românească – Teatrul Național București pentru „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Alexa Visarion

Premiul „Ion Sava” pentru regie – Cătălina Buzoianu pentru „Pescărușul”

Premiul „Lucia Sturdza Bulandra” pentru cea mai bună interpretare feminină Valeria Seciu pentru rolul Arcadina din „Pescărușul” (Teatrul Mic)

Premiul „Costache Aristia” pentru cea mal bună interpretare masculină – Horațiu Mălăele pentru două roluri din „Puricele” (Teatrul Nottara)

Premiul pentru scenografie – Maria Miu pentru scenografia din „Poveste de iarnă”, Teatrul Bulandra (premiu pe care Maria Miu l-a refuzat).

Premiul „Toma Caragiu” pentru cel mal valoros debut George  Ivașcu pentru rolul Mache Razachescu – „Crăcănel” – din „D’ale carnavalului” (Teatrul de Comedie)

Potrivit ziarului Ziua din 8 noiembrie 1994, motivația Mariei Miu de a nu accepta premiul a fost: „Refuz să recunosc un Festival Național de Teatru în care anumite personalități au fost evitate din motive politice. Refuz acest festival tăcut și mort. Refuz coliva, prefer tortul festiv. Refuz să fiu părtașă la nostalgia trecutului, refuz coma, mănușa murdară a cenzurii și vama ce se impune acum Teatrului Românesc”.

„Pescărușul” Cătălinei Buzoianu a obținut cele mai multe premii și pe bună dreptate, cum se menționa în cronicile și însemnările din mass-media. Autoarei acestei creații scenice i s-au adus elogii și în străinătate, unde „Pescărușul” a fost apreciat la superlativ de critică și de publicul iubitor de teatru. În programul Festivalului Național de Teatru din 1994 a mai fost un spectacol regizat de Cătălina Buzoianu – „Dibuk”, producție a Teatrului Evreiesc de Stat, care, în opinia unor critici de specialitate, a fost nedreptățit de juriu.

În România liberă, în articolul „Un spectacol pe nedrept ignorant”, semnat de Ilinca Florescu (pseudonim al criticului Florica Ichim), autoarea scria: „Când pe scena mare a Naționalului bucureștean s-au decernat premiile recent încheiatului Festival Național de Teatru, Premiul «Ion Sava» pentru regie i-a revenit Cătălinei Buzoianu pentru spectacolul «Pescărușul». Din rațiuni care îmi scapă (sau, de fapt, nu îmi scapă, dar sunt prea urâte ca să le dau voie ca să se strecoare în rândurile din față), celălalt spectacol al regizoarei înscris în Festival – «Dibuk» de Anski, la Teatrul Evreiesc – nici n-a fost pomenit. Și aceasta este mai mult decât o mare nedreptate, este o sfidare. (…). Prezentat în Festival, spectacolul a lăsat o impresie copleșitoare”. Iar criticul Alice Georgescu afirma: „După opinia mea (și după gustul meu), Cătălina Buzoianu a realizat, cu «Dibuk», cel mai bun spectacol al său din ultimii ani. Faptul că acesta nu a fost pomenit în motivația Premiului de regie atribuit autoarei lui la Festivalul Național de Teatru mi se pare o omisiune cu totul regretabilă. Rămâne ca ea să fie corectată de aplauzele spectatorilor”.

Ne oferă informații despre ediția din 1994 și articolul Magdalenei Boiangiu (Teatrul azi, nr. 1, 1995), în care autoarea spunea: „Nimeni nu e mai dezamăgit de absenţa evenimentelor decât cei care participă la ele. Nu doar Fabrice del Dongo pe câmpia de la Waterloo, dar şi «lumea festivalului» îşi căina plictisul, între microfoane şi camere de luat vederi. Cu toate acestea, sălile au fost pline şi aplauzele entuziaste: a fost teatru, a fost public, flori şi mesaj prezidenţial, revista «Festival», editată de studenţi, demisii şi refuzuri de premii, lacrimi de bucurie la primirea premiilor, spaţii convenţionale şi ne, conferinţe de presă şi dezbateri, a fost tot ceea ce trebuie pentru a oferi argumente şi celor care zic că «mai rău nu se poate», şi celor întotdeauna şi întru totul mulţumiţi. Pe scurt, a fost un eveniment, la scara la care teatrul românesc, ca instanţă morală, putere creatoare şi inventivitate economică, îl poate oferi (…). Anul acesta, comisia de selecţie – care, în cele din urmă, a devenit un selecţioner unic – a optat pentru 20 de spectacole (au rămas 15 în versiunea finală), dorind să ofere o imagine a teatrului românesc aşa cum există el în Capitală, în marile şi micile oraşe ale ţării. Mişcarea teatrală nu are decât de câştigat de pe urma unei analize care porneşte de la realitatea complexă şi atât de diferită în tendinţele şi împlinirile ei, lăsând momentan de o parte colecţiile de citate din cronici, aduse acasă de trupele care au fost în turneu. Desigur, în felul acesta se diminuează percepţia sărbătorii, a zborului din capodoperă în capodoperă, apar stările de plictiseală sau de refuz al unei modalităţi sau al unui artist, sunt alăturate alcătuiri scenice cu ambiţii extrem de diferite, ceea ce, fireşte, dă o anume senzaţie de ameţeală estetică. Secţiunea «Teatrul de mâine» şi «Serile scurte ale Teatrului Mic» au diversificat oferta, multiplicându-se centrele de interes, dovedindu-se că pentru artişti, pentru cei adevăraţi, fireşte, bucuria este cea a jocului, între ei şi cu publicul”.

* Dată fiind amploarea Festivalului Național de Teatru, derulat pe parcursul a trei decenii, am decis să oferim în actuala ediție o serie de repere generale din această istorie remarcabilă. Până la ediția 2021 vom finaliza cercetarea prin realizarea a trei volume-album menite a furniza o imagine complexă și completă asupra a tot ce a fost și este FNT.