class="">Savas Patsalidis (Grecia), Redactor-şef „Critical Stages”/„Scènes critiques”, revista Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, despre FNT 2020

Savas Patsalidis (Grecia), Redactor-şef „Critical Stages”/„Scènes critiques”, revista Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, despre FNT 2020

După atâtea vizite în România, nu mă mai simt turist. Peste ani, mi s-au oferit ocazii de a studia cultura, arta, istoria, poporul acestei țări. Am fost de la bun început foarte uimit de bogăția vieții teatrale, în mod special de vibrantul circuit festivalier și disponibilitatea de a implementa o abordare îndrăzneață, plină de imaginație, în ceea ce privește găzduirea sau chiar crearea unei producții, indiferent că e vorba de un spectacol pe o scenă mică, o reprezentație de stradă sau una într-o sală cu 1000 de scaune îmbrăcate în catifea.

4 decembrie 2020  Stiri

Am urmărit traiectoria Festivalului Național de Teatru de la București pe parcursul mai multor ani. Mi se pare interesant cum s-a transformat dintr-un eveniment local în unul internațional: angajant, promițător, deschis, provocator, ospitalier cu ceea ce e nou și proaspăt. Am văzut producții memorabile la Teatrul Național “Radu Stanca”, la Teatrul Bulandra, spectacole semnate de Purcărete, Șerban sau de artiști tineri, emergenți; am vizitat expoziții, am văzut instalații, am participat la conferințe și mese rotunde.

Peste ani, Festivalul Național de Teatru s-a dezvoltat, devenind un forum artistic important pentru admiratori ai teatrului din întreaga Europă, o punte ce consolidează dialogul între local și global.

Glo-c-al: cuvântul care, în mintea mea, descrie cel mai bine caracterul Festivalului Național de Teatru.

Chiar dacă această cale post-pandemică s-ar putea dovedi plină de obstacole, Festivalul Național de Teatru a dovedit că are efervescența, talentul și experiența necesare pentru a prospera.

Transmit urări de bine cu ocazia celei de-a 30-a aniversări.

  

Savas Patsalidis (Grecia)
Profesor universitar, Aristotle University
Redactor şef „Critical Stages”/„Scènes critiques”, revista Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru