class="">Un festival „al regizorului”

Un festival „al regizorului”

REPERE*  FNT 2005 (6 – 13 noiembrie)

Ediția a XV-a a Festivalului Național de Teatru s-a desfășurat la București,  în perioada 6 – 13 noiembrie 2005. Organizatori au fost: Ministerul Culturii şi Cultelor, Primăria Municipiului Bucureşti şi UNITER.

30 noiembrie 2020  Repere, Stiri

Director artistic și selecționer unic al Festivalului a fost desemnat criticul de teatru Marina Constantinescu.

Am acceptat să construiesc artistic Festivalul de anul acesta în secunda în care mi s-a cristalizat o idee, un concept care să scoată evenimentul lumii noastre teatrale de pe un traseu uşor intuibil (…) Am gândit şi structurat această ediţie a Festivalului Naţional de Teatru ca pe o reverenţă faţă de creator şi de valoarea lui. De aceea, proiectul meu îl are pe REGIZOR ca protagonist. (…) Ar fi o şansă pentru toţi să petrecem o săptămână împreună, privind ceea ce am considerat reprezentativ pentru cei mai importanţi regizori, din punctul meu de vedere, în stagiunea 2004-2005. Poate fi şi o provocare, la urma urmelor, să vezi cum a lucrat acelaşi creator cu două trupe diferite, pe două texte diferite, la două teatre diferite, în aceeaşi stagiune. Cum la fel de interesant va fi să-i privim în succesiune, la finalul săptămânii având portretul, imaginea unei etape teatrale. Acest tablou este alcătuit ca un puzzle, din figurile proeminente ale regiei româneşti, din energiile lor de acum, ale actorilor şi scenografilor cu care au lucrat, din stările lor, din obsesiile lor stilistice şi umane.

Văd acest festival, această ediţie şi ca pe o şansă să strângem breasla în jurul valorii, a spiritului, amiciţiei şi solidarităţii.” –  Marina CONSTANTINESCU

 

Despre conceptul în jurul căruia, pornind de la selecție, s-a construit ediția a XV-a FNT, în Comunicatul de presă al Festivalului se precizează:

Observând că stagiunea 2004-2005 a fost una fastă, aproape toţi marii autori de spectacol lucrând pe scene din întreaga ţară, Marina Constantinescu îşi propune să reconstituie, la nivelul selecţiei, nu doar coerenţa unor trasee artistice individuale, ci şi aerul de familie spirituală al regiei româneşti contemporane. O familie care îşi recunoaşte valorile şi le celebrează, neuitând, totodată, să facă o reverenţă marilor săi dispăruţi – gest în care se înscrie şi ideea directorului artistic al Festivalului de a dedica cea de-a XV-a ediţie memoriei lui Vlad Mugur.

Pentru creatorii de spectacol – maeştri, artişti consacraţi sau proaspăt remarcaţi –, Festivalul Naţional se doreşte un prilej de întâlnire şi de dialog dincolo de graniţele strâmte ale unei generaţii sau alteia. Pentru breasla oamenilor de teatru – şansa de a se (re)solidariza în jurul valorii. Iar pentru public, pentru cetate – bucuria de a urmări spectacole cu stil şi cu performanţe actoriceşti, discursuri reflexive sau angajate, montări care celebrează o strălucită tradiţie şi spectacole de ruptură, viziuni care confirmă sau reinventează spaţiile convenţionale de joc.

În Catalogul Festivalului se regăsesc 26 de producții teatrale, din întreagă țară.

Selecţia oficială a Festivalului a cuprins următoarele spectacole:

„Şase personaje  în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei (Teatrul  Bulandra, Bucureşti)

„Electra”, după Sofocle şi Euripide, regia Mihai Măniuţiu (Teatrul  Radu Stanca, Sibiu)

„89.89 …fierbinte după ’89” de Ana Mărgineanu, după piese de Ştefan Caraman, Peca Ştefan, Petre Barbu, Paul Cilianu, Călin Blaga, regia Ana Mărgineanu (Teatrul Mic, Bucureşti)

„Woyzeck” de Georg Büchner, regia Mihai Măniuţiu (Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca)

„O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu”, după Th. Denis Dinulescu, regia Alexandru Tocilescu (Teatrul Mic, Bucureşti)

„Portretul lui Dorian Gray”, după Oscar Wilde, regia Dragoş Galgoţiu (Teatrul Odeon, Bucureşti)

„Cheek to cheek” de Jonas Gardell, regia Radu Afrim (Teatrul Nottara, Bucureşti)

„Gândirea” de Leonid Andreev, regia Felix Alexa (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Bucureşti)

„mady-baby.edu” de Gianina Cărbunariu, regia Gianina Cărbunariu (Teatrul Mic, Bucureşti)

„Romanţioşii” de Edmond Rostand, regia Vlad Massaci (Studioul Casandra, Bucureşti)

„Cymbeline” de W. Shakespeare, regia Alexander Hausvater (Teatrul German de Stat, Timişoara)

„Henric IV” de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei (Teatrul Bulandra, Bucureşti)

„Casa de pe graniţă” de Slawomir Mrožek, regia Tompa Gábor (Teatrul Naţional Radu Stanca, Sibiu)

„Aşteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, regia Alexandru Dabija (Teatrul Sică Alexandrescu, Braşov)

„Nu se ştie cum” de Luigi Pirandello, regia Bocsárdi László (Teatrul Nottara, Bucureşti)

„Nora” de Henrik Ibsen, regia Radu-Alexandru Nica (Teatrul Naţional Radu Stanca, Sibiu)

„Trei surori” de A.P. Cehov, regia Alexandru Dabija (Teatrul Toma Caragiu, Ploieşti)

„Scaunele” de Eugène Ionesco, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, (Teatrul German de Stat, Timişoara)

În FNT 2005 a fost invitat și un spectacol din străinătate: „Medeea-circles”, după Euripide, regia Tompa Gábor (Novisadko Pozorište, Serbia)

Un eveniment special al Festivalului l-a constituit prezenţa lui Silviu Purcărete, invitat să închidă ediţia 2005 cu montarea sa realizată în urmă cu două stagiuni, „Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului”, după W. Shakespeare. În cadrul Galei UNITER din aprilie 2005, pentru această producţie, Silviu Purcărete a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun regizor, iar Teatrul Naţional din Craiova cu Premiul pentru Cel mai bun spectacol.

Festivalul a găzduit, de asemenea, premiera oficială a spectacolului „Triumful dragostei” de Pierre Marivaux, în regia lui Alexandru Darie, la Teatrul Bulandra.

Tot sub egida Festivalului, dar în afara selecţiei oficiale, s-a regăsit și numele lui Yuri Kordonsky, cu propria dramatizare după nuvela „Inimă de câine” de Mihail Bulgakov, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti.

A XV-a ediţie a adus în atenţia publicului și regia de teatru pentru copii, într-o secțiune separată, coordonată de regizorul Cornel Todea, prezent în Festival cu spectacolul „Harap Alb” (Teatrul Ion Creangă, Bucureşti).

FNT 2005 a mai cuprins două secţiuni-eveniment:

MASTER CLASS – ACTORIE (omagiu adus celui mai preţios partener al regizorului)

Invitaţi: actriţa Rodica Negrea, cu recitalul „Rose” de Martin Sherman, regia Liana Ceterchi (ArCuB şi Asociaţia IF…/DACĂ… /Pentru femei) şi Horaţiu Mălăele, interpret, alături de Niculae Urs, în propriul spectacol, „Măscăriciul”, după A.P. Cehov, la Teatrul Bulandra.

REVERENŢĂ CĂTRE POETUL CRISTIAN POPESCU. La zece ani de la dispariţia acestui creator, spectacolul itinerant „Un tramvai numit Popescu”, regia Gavriil Pinte, descrie viaţa poetului excentric prin versurile sale, de-a lungul unei lungi plimbări pe străzile Bucureştiului de la centru spre margine. (Teatrul Naţional Radiofonic – SRR şi ArCuB, Bucureşti).

O succintă concluzie de martor al Festivalului o regăsim în articolul criticului Doina Modola, intitulat „In prim-plan: dictatura regizorului” (Revista Teatrul Azi, nr 1-2, 2006):

Anul acesta, Festivalul Naţional de Teatru a debutat sub bune auspicii şi a fost revelator din multe puncte de vedere. A durat opt zile pline, reunind, cu o programare foarte strânsă, multe spectacole (vreo douăzeci şi şase), selectate cu largheţe de criticul Marina Constantinescu, directoarea manifestării. A fost conceput tematic, ca un panoramic al regizorilor români din toate generaţiile, reprezentativi pentru stagiunea 2004-2005, acelaşi regizor putând să participe chiar cu două spectacole, considerate în Festival sau reprezentate cu acest prilej (dacă erau din altă stagiune). Ceea ce a însemnat prezenţa mai multor teatre şi trupe, din toată ţara şi chiar din străinătate, cu artişti din toate categoriile de vârstă, într-o mare desfăşurare de forţe. Manifestarea a urmărit să facă faţă solicitărilor publicului, reprogramând de mai multe ori acelaşi spectacol, lucru dealtfel inerent, dată fiind mulţimea spectacolelor camerale în ultimele stagiuni. A izbutit însă prea puţin, pentru că publicul a dat năvală, cucerit de sărbătoarea teatrală găzduită de Capitală.”

 

În FNT 2005 a figurat, în premieră, și o foarte interesantă expoziție de scenografie dedicată lui Vittorio Holtier – care a deschis o serie de manifestări similare menite să rememoreze opera marilor scenografi, continuată în toți anii mandatelor de Director FNT asumate de Marina Constantinescu.

Ediția a XV-a a mai găzduit și efervescentele „Întâlniri la Teatrul ACT”, între care:

In memoriam Vlad Mugur” – cu participarea prietenilor, colaboratorilor și a tuturor celor care l-au apreciat pe regizor (ediția XV i-a fost dedicată marelui dispărut);

Peter Brook și trei generații ale teatrului românesc: Radu Penciulescu, Andrei Șerban și Felix Alexa” – cu participarea criticului de teatru George Banu.

Nici lansările editoriale nu au lipsit. Între volumele prezentate publicului, în prezența autorilor, numărându-se:

Mnemosina, bunica lui Orfeu” de Cătălina Buzoianu (Fundația Culturală Camil Petrescu – revista Teatrul Azi)

Măștile lui Hausvater” de Cristina Modreanu (Fundația Culturală Camil Petrescu – revista Teatrul Azi)

East of Eden: New Romanian Plays”, editată de Andrei Marinescu

Volumul „Congresul Mondial al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, 2003, Bucureşti. Comunicări” – prezentat de Ludmila Patlanjoglu, preşedinte AICT – Secţia Română şi George Banu, preşedinte onorific AICT.

În dorința de a da vizibilitate internațională Festivalului, 46 de oaspeți din străinătate au fost invitaţi la București pentru a vedea producțiile programate în cele opt zile.

În cadrul Festivalului a avut loc, la sediul UNITER, prezentarea reţelei internaţionale NETA – New European Theatre Action, reunind oameni de teatru din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Muntenegru, Rusia, Slovenia, Serbia şi Turcia. Proiectele reţelei, al cărei președinte era de la înființare Ion Caramitru, s-au concentrat pe organizarea de turnee, co-producţii şi ateliere care să aducă împreună artişti din ţările membre.

O ocazie oferită de FNT participanţilor de „a fi împreună” – a fost şi inaugurarea Clubului Festivalului, unde se întâlneau în fiecare seară artişti şi iubitori de teatru, la Cafeneaua Actorilor din TNB.

A fost un festival frumos, bine organizat, cu săli arhipline, cu mult tineret, cu studenţi veniţi din Cluj sau din Sibiu, cu lume bucuroasă să vină la teatru şi să vorbească, apoi, despre teatru. O săptămână luminoasă. – Liviu ORNEA, „O săptămână luminoasă” – Revista Teatrul Azi, nr. 1-2, 2006.

* Dată fiind amploarea Festivalului Național de Teatru, derulat pe parcursul a trei decenii, am decis să oferim în actuala ediție o serie de repere generale din această istorie remarcabilă. Până la ediția 2021 vom finaliza cercetarea prin realizarea a trei volume-album menite a furniza o imagine complexă și completă asupra a tot ce a fost și este FNT.