Idolatria culturii și ideea capodoperelor rezervate unei așa-zise elite este contestată de Antonin Artaud în teoriile sale despre natura și menirea teatrului și, în acest context, spectacolul în regia lui Silviu Purcărete, Antonin Artaud. Familia Cenci, devine o alegere interesantă pentru a închide Festivalul Național de Teatru, ca o poartă lăsată deschisă polemicii.
16 noiembrie 2022 FNT în presă
Silviu Purcărete dă frâu liber tuturor forțelor creatoare într-un spectacol intens în senzații și, cu siguranță, neconvențional. Subiectul pe care alege să îl pună în scenă este istoria familiei Cenci, o poveste a cruzimii instinctelor umane, care a fost adaptată în mai multe versiuni de Shelly, Stendhal și Antonin Artaud. Spre deosebire de viziunile anterioare, care sunt un comentariu asupra moralei în raport cu vremurile, la Antonin Artaud interesul este pentru cruzimea poveștii unor personaje celebre, din care să poată extrage forța ce se agită în ele ca să zguduie simțurile spectatorului.
Pentru a se putea adresa în primul rând simțurilor și nu spiritului, așa cum o face în mod convențional teatrul prin fluxul de replici, și deci, prin limbaj, Silviu Purcărete se va folosi cu precădere de celelalte instrumente ale limbajului scenic, care țin de spațialitate și de prezență scenică, urmând viziunea lui Artaud către un teatru care se dezbracă de teatralitate și își recapătă funcția mistică primordială, aceea a comuniunii și a prezenței autentice. Prin forța reprezentării spectacolului, viața de pe scenă are o forță vitală mai mare decât viața însăși și, deci, o importanță mai mare.
Citiți integral pe BookHub