Trăim vremurile în care nimic nu există, dacă nu e perfectat, parafat, legalizat la notariat sau în fața instanței. Paradoxul face ca această dinamică de ordin juridic să producă efecte negative: nimeni nu se mai grăbește să se căsătorească, copiii apar în partea a doua a vieții părinților, după ce aceștia și-au lămurit toate aspectele vieții cotidiene, ba chiar și pe cele legate de posteritate. Infertilizarea in vitro și mamele-surogat au devenit practici medicale curente, chiar dacă aspectele juridice sunt departe de a fi lămurite în totalitate.
16 noiembrie 2022 FNT în presă
Globalizarea a încurajat excursiile și călătoriile în jurul Pământului, dar în același timp a mărit distanțele dintre oameni; nu ne mai cunoaștem vecinii, habar n-avem câți copii locuiesc în blocul în care locuim sau pe strada unde avem casa. Lipsa unor relații sociale de facto este determinată și de faptul că oamenii nu mai reușesc să echilibreze cele două aspecte ale vieții lor: aspectul profesional și cel privat, personal. Se acordă prea mult timp dezvoltării și perfecționării profesionale și mult prea puțin (spre deloc) vieții personale; hobby-urile nu mai există decât în măsura în care practicarea lor vine la pachet cu doborârea unor recorduri, croșetatul și împletitul sunt desuete etc.
În toată această degringoladă relațiile mamă- fiu/fiică au și ele de suferit. Ne vizităm părinții doar dacă reușim să smulgem o oră sau două din programul supraîncărcat și aranjat cu câteva luni în avans, trecem în fugă să vedem dacă au nevoie de medicamente, nu ieșim aproape niciodată cu ei în parc, iar dacă au căzut la pat (bolile incurabile sunt o adevărată pacoste!) goana după o asistentă socială și/sau medicală devine imperativ categoric pentru regăsirea liniștii. Marta Barceló autoarea piesei care stă la baza spectacolului Mamă, selectat în secțiunea Istorii fluide, a plecat de la aceste idei/concluzii și a imaginat (m-am întrebat în multe momente cât din ceea ce a scris sub formă de schimb de replici între cele două personaje chiar este imaginat) un contract între două femei, prin care una urma să devina mama celeilalte. Mamă, dar nu în sensul mamei adoptive, ci în sensul unui contract profesional: cu alte cuvinte, relația dintre cele două femei trebuie să se desfășoare conform unei fișe a postului, iar cele două trebuie să facă ceea ce în mod obișnuit fac două persoane care au o relație de tipul mamă-fiică. Ce nu ia în calcul fiica, Empar, este aproprierea de ordin mental, cu alte cuvinte o astfel de relație n-are cum să se dezvolte în absența iubirii, compasiunii, toleranței, solidarității și atașamentului de ordin psihic. Mama, în schimb, tocmai de aceea face contractul, pentru că avea nevoie să spargă zidul singurătății care se ridicase pe nesimțite între ea și restul lumii. Discordanța dintre nevoile celor două femei devine acută în momentul în care mama află că este bolnavă. Nevoia de a-și proteja fiica (falsă, dar tot fiică rămâne) determină ruperea relațiilor dintre cele două. O ruptură care face ravagii și lasă urme adânci, răni greu de închis, mai cu seamă că moartea mamei survine la fel de neașteptat.
Citiți integral pe BookHub