class="">AURA CORBEANU: „Festivalul Naţional de Teatru e o platformă în care arăţi evoluţia teatrului românesc“

Aura Corbeanu este vicepreşedinte executiv al UNITER şi directorul executiv al Festivalului Naţional de Teatru. UNITER funcţionează ca un ONG. Festivalul Naţional de Teatru funcţionează ca o culme a teatrului românesc. Aura Corbeanu merge pe sârma dintre aceste vârfuri de douăzeci şi cinci de ani. De când era doar o tânără care absolvise ASE-ul şi Îşi căutase un loc de muncă până a ajuns contabilă la UNITER. Avea douăzeci şi şapte de ani. Între timp, totul s-a schimbat. Cum?

Aura Corbeanu şi trei idei pentru 25 de ani de festival

1. Au fost douăzeci şi cinci de ani În care am Învăţat cu toţii cum să ne păstrăm independenţa, cum să oferim şi să susţinem valorile teatrului românesc, să credem În ele, cum să facem ca să atragem publicul către oferta noastră culturală.

2. Mi-am dat seama că aici, la Festivalul Naţional de Teatru (FNT), importantă este echipa cu care se lucrează. Eu cred În oameni şi În oamenii de calitate pe care i-am Întâlnit În aceşti douăzeci şi cinci de ani, cu care am construit şi care au fost foarte generoşi cu noi. Fiecare / şi aici vorbesc de zona teatrală care este susţinută de actori, regizori, scenografi, critici, documentarişti, dramaturgi / fiecare Îşi doreşte să fie implicat Într-un proiect real; fiecare creator ţine foarte mult la ceea ce face.

3. În spate regăsim foarte multă muncă. Toate acestea se reflectă şi În proiectele pe care le facem. Cu Festivalul Naţional de Teatru am progresat mereu, s-a consemnat o evoluţie a festivalului care, de fapt, e o platformă În care arăţi evoluţia teatrului românesc.

un interviu de Andrei Crăciun

Evoluţia festivalului a fost liniară sau sinusoidală? A avut căderi şi reveniri?

Aura Corbeanu: Din punct de vedere artistic, eu nu mă pot pronunţa, pentru că nu este specialitatea mea. Eu nu cred În căderi şi reveniri; a fost vorba de perioade extraordinare În care rezultatele artistice au fost fulminante şi perioade În care au fost rezultate artistice, dar poate nu la nivelul aşteptărilor criticilor de specialitate. Discuţiile din cadrul sau În jurul Festivalului Naţional de Teatru Întotdeauna le privesc ca pe nişte discuţii constructive.

Directorul artistic al Festivalului Naţional de Teatru este cel care dă tonul Festivalului, prin competenţele şi prin pregătirea individuală. Un concept al Festivalului Naţional de Teatru nu este preluat de la un director artistic la altul.

Şansa de la UNITER / şi sper să fie şi şansa tuturor / a fost ocazia să lucrez cu personalităţi diferite În ceea ce priveşte caracterul individual, dar cu o pregătire extraordinară În domeniul teatral. Dimensiunea Festivalului Naţional este dată de dimensiunea creaţiilor din spaţiul cultural. Oglinda pe care o regăsim de la o ediţie la alta, În sensul În care avem invitate spectacole din străinătate, spectacole care sunt vizionate de directorul artistic, aceasta este o oglindă de care avem nevoie cu toţii.

Festivalul Naţional de Teatru este extrem de important pentru toată lumea / este oglinda celor mai importante creaţii din teatrul românesc.

Festivalul nu creează şi multe animozităţi?

Nu, nu sunt animozităţi reale, sunt aşteptări care nu au finalitate. Dar, În acelaşi timp, toţi creatorii din spaţiul teatral au Înţeles că este o selecţie; ei sunt interesaţi să fie selecţionaţi, fie că sunt manageri de teatru sau regizori sau actori / oameni care lucrează pentru spectacol /, toţi au această aşteptare, pentru că Festivalul Naţional de Teatru este un proiect cultural de interes naţional şi Înseamnă o recunoaştere / o recunoaştere a rezultatelor creaţiilor respective.

Atâta timp cât eşti selecţionat În Festivalul Naţional, acesta este un lucru care Îţi confirmă / ţie, ca manager, că programul tău managerial a avut o bună alegere când ţi-ai propus programul de lucru; ţie, ca regizor, că efortul şi munca ta sunt recunoscute. Nu mai vorbesc de actori, care sunt extrem de legaţi de fiecare spectacol.

Aura Corbeanu, alături de echipa de la UNITER. Uniunea Teatrală din România (UNITER) a primit Ordinul “Meritul Cultural” În grad de Ofiţer, categoria D – “Arta spectacolului”, În urma unui decret de decorare semnat de preşedintele României, Klaus Iohannis

Dorinţa de a fi selectat În Festivalul Naţional de Teatru este o dorinţă normală, se bazează pe activităţi concrete. Ei lucrează, Îşi fac producţiile; şi toţi au acceptat această procedură de selecţie. Este important (pentru că toţi trebuie să tindă către un anumit nivel) şi faptul că disponibilitatea directorului artistic este imensă; el merge, vede / sunt aproape două sute de spectacole vizionate În fiecare an În România / ca să facă o selecţie În care, În medie, rămâne cu treizeci şi cinci de spectacole.

Anul acesta, fiind anul aniversar, directorul artistic, Marina Constantinescu, ne-a propus o selecţie care să marcheze aceşti douăzeci şi cinci de ani, şi avem mai multe spectacole. Toată această muncă este asumată de fiecare producător sau director, manager de instituţie teatrală şi este asumată şi de noi, până la urmă. Noi lucrăm cu toată lumea, avem o comunicare extraordinară cu directorii de teatre, pregătim programul de deplasări. Nemulţumirile vin atunci când se vede selecţia şi nu te regăseşti pe listă.

Şi ei cum Îşi exhibă aceste nemulţumiri?

Le discutăm. Lumea nu este Încrâncenată, suntem toţi de aceeaşi parte a baricadei.

FNT E O MEDALIE

Dar bucurii definitive sunt? Sunt oameni pentru care Festivalul Naţional de Teatru e o culme, un absolut, şi se raportează la el ca atare?

Da, aşa se raportează toţi. Vei regăsi În CV-urile artiştilor, vei regăsi În CV-urile şi În rapoartele de activitate ale directorilor de instituţii acest criteriu / că au fost selecţionaţi.

E ca o medalie pe care o poartă cu mândrie?

Da. Nu ne-am gândit la a oferi medalii, nu ştiu de ce nu ne-am gândit (râde). Am văzut că selecţia este primită, până la urmă, cu bucurie, pentru că noi intrăm În festival alături de trupele selecţionate şi alături de directori. Festivalul este deschis pentru participare şi vizionare tuturor directorilor din România, tuturor celor care sunt interesaţi să vadă spectacolele româneşti. Festivalul Naţional de Teatru Îşi propune aducerea lor În faţa specialiştilor şi a publicului; el se desfăşoară În Bucureşti, pe parcursul a zece zile.

Cine e publicul? Publicul nostru este publicul bucureştean, care este invitat şi căruia i se face o promoţie specială. Invitaţii din străinătate sunt, În medie, peste 120 În fiecare an, şi vin pentru că sunt interesaţi de teatrul românesc.

Publicul urmăreşte fie un anumit regizor, fie o anumită producţie. Interesul nostru este ca acest Festival Naţional să fie perceput ca o platformă a celor mai bune producţii teatrale. Şi aşa este perceput.

Şi În străinătate este perceput la fel?

Sigur. Feedback-ul este că, În fiecare an, după acest Festival Naţional de Teatru, urmează invitarea unor regizori În străinătate, participarea teatrelor la diverse conferinţe şi prezentări. “Da, teatrul românesc este aici. Veniţi, priviţi-l, luaţi-vă de el, dar preluaţi-l”! La asta ne gândim noi. Şi această asociere pe care o facem cu Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Bucureşti care, alături de noi, este gazdă, prin Centrul ArCuB şi Împreună cu Institutul Cultural Român vine să ne dovedească nouă, celor care organizăm festivalul, că este un proiect necesar pentru teatrul românesc.

Festivalul Naţional serveşte teatrului românesc. De la ediţie la ediţie, el creşte, Într-o anumită măsură, pentru că apar secţiuni noi, apar invitaţi noi; ai mai multe oferte.

Un festival Înseamnă spectacole de teatru, dar presupune şi realizarea unor expoziţii prin care să aduci În atenţia publicului iubitor de teatru un profil de artist român.

După ce se termină ediţia fiecărui festival, directorul artistic, Împreună cu noi, tragem o linie şi spunem: Publicul a fost mulţumit? Da, pentru că Întotdeauna vei vedea pline sălile de teatru. Cu toate discuţiile care sunt În jurul spectacolelor, noi trebuie să arătăm ce se produce În teatrul românesc, pentru publicul de teatru şi pentru profesionişti.

Este un fel de puzzle pe care, pe parcursul anului, Îl lucrezi; şi el vine şi se aşază chiar În acele zece zile. Ideal e să poţi să ai o linişte. Este o problemă cu sursele de finanţare. Dacă ai putea să Închei contracte cu finanţatorii cel târziu la Începutul anului / În ianuarie /, ai avea o linişte…

FNT SE PREGĂTEŞTE ÎNTR-O INCREDIBILĂ MANIERĂ ROMâNEASCĂ: CU GENEROZITATE ŞI BANI DIN VIITOR

Ai putea să Îl pregăteşti altfel. Aşa…

Da. Dar noi Îl pregătim, oricum. Şi, la un moment dat, te gândeşti: „Şi dacă nu o să se Întâmple să obţin finanţarea, ce pot să fac”? Ai făcut o selecţie, ai făcut o repartiţie pe spaţii, ai Început să lucrezi pentru expoziţii, ai discutat cu personalităţile… Toate acestea Înseamnă zile şi luni de pregătire a festivalului. Or, finanţatorii români nu Înţeleg necesitatea lucrului / nu mai vorbim de programe de finanţare multianuale, vorbim de cele anuale /, nu Înţeleg că ai nevoie de o garanţie de gândire bazată, În spate, pe nişte contracte; pentru că, până la urmă, finanţarea o găseşti… Dar alta este când o găseşti În luna octombrie…

Noi mergem ca şi cum ar fi finanţat, dar nu mi se pare corect din punct de vedere managerial. Când vorbim cu partenerii noştri din străinătate, toţi sunt uluiţi cum putem să facem aşa ceva. O facem pentru că ne-am obişnuit şi, e trist să o spun, aşa este În România.

România ar trebui să Înţeleagă că la evenimentele culturale de interes naţional, unde faci o promovare pentru cele mai importante creaţii şi unde aştepţi curatori şi specialişti din străinătate trebuie să ai garanţia că poţi să realizezi acest lucru – acea garanţie care ţi-ar da un echilibru.

Dacă vrem să ne raportăm la ceea ce Înseamnă a fi european, din punctul de vedere al managementului financiar şi organizaţional Într-un proiect, Încă nu ne putem raporta la Uniunea Europeană. E ridicol, dar e adevărat!

Toată lumea doreşte să semneze contractele cât mai aproape de eveniment; deci evenimentul nostru Începe pe 23 octombrie. Dacă le vom semna la Început de octombrie, toate lucrurile sunt aranjate.

Totuşi “merge şi aşa”?

Ceea ce este foarte frumos În spaţiul teatral românesc este că lucrăm la nivelul unui gentleman’s agreement, avem Încredere unii În alţii, şi aici vorbesc de directorii instituţiilor de spectacole, de toţi cei care sunt selecţionaţi şi participă la festival (pentru că e vorba şi de programul lor, dacă pot să facă deplasarea).

Sunt peste o sută de instituţii care intră În acest puzzle, În spate având dorinţa de a promova teatrul românesc, Încrederea că lucrurile vor fi bine făcute, dar nesiguranţa financiară este un nonsens / probabil de-asta mi se pare că au trecut repede douăzeci şi cinci de ani.

Realitatea unui proiect de această dimensiune este una care te Îngrijorează; nu poţi să stai aşa de liniştit, chiar dacă lucrurile se rezolvă şi, la Început de septembrie, toate sunt puse pe poziţii / repartiţia pe spaţii, toate sunt pregătite, avem suportul pentru expoziţii, ştim ce cărţi vom lansa, ce dezbateri / tot, tot, tot. Pentru că undeva, pe 15 septembrie, toate lucrurile sunt normale, adică ai putea să Începi Festivalul. După aceea aştepţi contractul de finanţare ca să poţi, la rândul tău, să faci contractele cu cei implicaţi. Gândiţi-vă că echipa care lucrează În proiect pentru realizarea acestui festival, şi suntem şapte persoane la UNITER!, lucrăm cu o sută de oameni.

Unii au Început din timpul verii să lucreze, dar de multe ori poate părea din altă lume realitatea noastră, şi noi spunem: „Da, vom lucra”; pregătim, pregătim şi discutăm contractul În octombrie. Nu este fair, dar aici este frumuseţea României, că oamenii au Încredere unii Într-alţii şi Îşi fac treaba foarte bine, fără să aştepte o plată lunară, fără să te oblige, să Îţi spună: „Dacă mie nu Îmi faci contractul acum, eu nu lucrez pentru Festivalul Naţional de Teatru”. În momentul ăla, ne-am bloca. Toţi.

S-a creat un fel de spirit de echipă / nu ştiu cât va mai dura /, pentru că am avut şansa ca noi să ne cunoaştem, ne-am tatonat ani de zile, cei care lucrăm la realizarea festivalului, şi avem Încredere că se Întâmplă lucrul ăsta; la un moment dat, ai nevoie de oameni noi să-ţi intre În echipă.

Pentru cât timp există o Înţelegere cu un selecţioner?

Am mers câte trei ani de zile cu un selecţioner. Concluzia este că sunt insuficienţi trei ani pentru un selecţioner; pentru că În primul an tatonezi, adică te duci, vezi ce e În ţară, Îţi faci o formă În care ai dori să arate festivalul; În al doilea an Începi să-l umpli cu activităţile conexe, plecând de la selecţia pe care oricum o faci; În al treilea an se cristalizează o structură. Asta ar Însemna, cred eu, că trebuie să ne gândim să avem un modul / un director artistic pentru cel puţin cinci ani, să avem o continuitate / pentru că, În al treilea an, acesta, ca orice lucru, are o dimensiune, aşa cum a fost gândită de directorul artistic Împreună cu echipa managerială. Şi atunci, modelul să spunem că este făcut şi trebuie lăsat să se „rotească”, normal, Încă doi ani. O să vedem.

FNT ESTE UN EFORT CARE NU SE SFâRŞEŞTE NICIODATĂ

Aveţi timp să vă bucuraţi vreun pic de festival?

Apucăm să ne bucurăm, pentru că noi toţi ne repartizăm În spaţiile unde sunt spectacole şi, În timpul zilei, până Începe spectacolul, suntem aici, cu probleme organizatorice. Sunt deplasări, sunt discuţiile cu hotelurile, sunt trupe Întregi care vin şi care trebuie să fie primite; lucrezi cu voluntari, dar trebuie să fii prezent. Seara mergem la spectacol; după spectacol, suntem la clubul festivalului. În aceste zece zile, de exemplu, avem şi peste patruzeci de spectacole… Timp de zece zile, Înmulţiţi cu două reprezentaţii fiecare spectacol, gândiţi-vă câtă muncă este, să mergi de la un spaţiu la altul, şi câţi oameni sunt implicaţi.

Nu poţi să stai să te uiţi liniştit la spectacol pentru că, În momentul În care Într-o sală se joacă un spectacol, În alt spaţiu soseşte un TIR din ţară sau din străinătate care trebuie să se descarce, iar noaptea să se monteze decorul.

Am toată admiraţia pentru echipele tehnice ale festivalului. Cei care vin cu spectacolele stau maximum două zile; montează / vin seara, descarcă noaptea, pun totul pe poziţii (scenografie, lumini, decor), În timpul zilei fac repetiţii, seara se joacă un spectacol, a doua zi se mai joacă un spectacol, cu alte repetiţii, cu tot. După care acea trupă…

FNT E O LECŢIE CARE NU SE SFâRŞEŞTE NICI EA

…strânge tot şi pleacă.

Strânge, pleacă; deci tehnicienii „sălilor-gazdă”, cum spunem noi, lucrează cu tehnicienii trupelor care vin din ţară, Îi ajută să strângă, pentru că la ora 01:00 noaptea trebuie să iasă din sală, noaptea sosind TIR-ul următorului spectacol.

E un carusel! E o nebunie! Este obositoare această muncă a tehnicienilor, dar este aşa de frumos să vezi ce solidaritate de breaslă există, să vezi cum echipele de tehnicieni sunt unite.

Dinainte de această perioadă, scenografii fiecărui spectacol selecţionat care nu este din Bucureşti (să aibă propria sală) şi vin din ţară sau din străinătate vin În Bucureşti să vadă spaţiile. Noi ştim ce dimensiuni au teatrele sau spaţiile din Bucureşti, dar scenograful vine şi spune: „Uite, sala asta de la Bulandra, sala asta de la Naţional, sala asta de la Odeon”; ei vin să vadă cum Încape decorul.

E un proces tehnic extraordinar, se Întâlnesc tehnicienii şi scenografii spectacolului selecţionat cu tehnicienii teatrului-gazdă. Este foarte frumos. Nu există certuri, există grijă / să ajungă tirul, să aibă autorizaţie, să intre la teatru, să poată descărca, să aibă teatrul platformă / şi, vedeţi, sunt ca nişte furnicuţe, nopţi şi zile; sunt tehnicieni care nici nu se mai duc acasă, dorm În teatru, pe unde apucă.

Festivalul Naţional de Teatru, pe de o parte, ne Învaţă şi ne arată ce e mai bun În teatrul românesc, iar pe de altă parte, ne arată cât de important e să continuăm să lucrăm În echipă.

Veniturile pentru organizare de unde provin?

Din diverse finanţări / de la Ministerul Culturii, de la ArCuB.

Biletele, În sine, sunt o sursă de venit sau sunt nesemnificative?

Sunt nesemnificative şi ele rămân teatrelor spaţiilor-gazdă, ca să Îşi acopere cheltuielile de Întreţinere În această perioadă de zece zile, pentru că noi nu plătim chirie de spaţii. Sunt partenerii noştri şi nici nu am avea de unde să plătim chirie de spaţii. Preţul biletului În România este un preţ subvenţionat de stat, pentru că puterea de cumpărare este cea care este. Şi de aceea nu poţi să impui un cost real. Sunt instituţii publice ale statului / intervenţia statului În susţinerea biletului e de peste 80%; preţul biletului nu e cel pe care Îl punem noi.

Ar trebui să fie dublu!

Mai mult. Dar noi ne adresăm unui public şi suntem conştienţi de ce poate publicul să plătească, pentru că publicul este cel fără de care spectacolul teatral nu-şi are sensul. E nevoie ca oamenii să vină.

Şi oamenii vin. Sunt sălile pline; sunt studenţi din universităţi care, la fel, Îşi exprimă bucuria de a veni la teatru. Pentru o persoană care iubeşte teatrul, este mult mai ieftin să vină la teatru În Bucureşti În perioada festivalului, când ai patruzeci de spectacole / douăzeci din Bucureşti şi douăzeci din ţară; poate nu ai banii să te duci În fiecare oraş şi să vezi; asta se Întâmplă şi pentru zona de invitat profesionist.

De aceea, cele mai aşteptate spectacole din festival sunt cele din ţară?

Nu neapărat. Este surprinzător. Între publicul din Bucureşti care chiar vine şi vede spectacolele din Bucureşti În perioada festivalului veţi regăsi oameni din Bucureşti care vor dori să vină şi la spectacolele din Bucureşti. Nu, se vând toate biletele foarte repede, pentru că o componentă foarte importantă este aceea că publicul Îşi asumă sărbătoarea, el aşteaptă să fie un festival, Îl vezi / e o bucurie pentru public! Şi asta Îţi dă, până la urmă, şi tăria să continui / pe de o parte, recunoaştere, pe de altă parte, faptul că publicul vine.

Sunt discuţii: „Nu mai avem bilete”, „S-au vândut”, „Nu mai sunt. De ce nu se joacă de mai multe ori?”. În medie, mergem cu un spectacol două reprezentaţii. Lucrurile astea sunt normale, ca discuţii cu publicul; sălile aşa sunt, la două reprezentaţii se umplu, sunt alţii care ar vrea să mai vadă şi, Încă de anul trecut, pe componenta nouă şi pe structura Festivalului Naţional de Teatru am adăugat transmisiile, streamingul. Rezultatele au fost extraordinare.

A funcţionat bine?

Foarte bine, şi În pasaj, la Universitate, pentru că am avut şi acolo streaming, şi În cinematograf, pentru că am lucrat cu Mall Băneasa / da, a funcţionat foarte bine. Şi pe internet, şi În alte spaţii unde proiectezi spectacolele de teatru, publicul vine, se uită, accesează. În Pasajul Universităţii, care a devenit un spaţiu-simbol al festivalului / „Pasajul Festivalului” se numeşte – am realizat un spaţiu de Întâlnire. Am avut alături de noi foarte mulţi actori, şi din ţară, şi din Bucureşti, care au Înţeles importanţa discuţiei cu publicul. Erau acolo la autografe, În spaţiul special amenajat, şi veţi vedea şi În acest an o altă dimensiune a acestui spaţiu.

Lumea Înţelege şi tu, ca organizator de festival, vezi că ai un răspuns foarte bun şi din partea creatorilor (actori, regizori, scenografi) care vor să fie implicaţi, vor să meargă În Pasajul Festivalului”, vor să meargă la ziarul Adevărul, care ne-a fost partener, să ofere informaţii despre festival, vor să se ducă la televiziune. Nu putem să apărem numai noi, organizatorii, să ne vedeţi numai pe noi, În fiecare zi, vorbind la radio şi la televizor despre festival! Nu, noi doar Îl organizăm! Dacă vouă vă place, ca artişti, sau dacă aveţi ceva să ne spuneţi să-l Îmbunătăţim, să schimbăm / să ne spuneţi!; este dreptul vostru, aveţi libertatea asta. Şi oamenii au Înţeles.

Chiar vă recomand să mergeţi În „Pasajul FNT”, pentru că nu Îţi vine să crezi câtă lume ne Întreabă: „Astăzi cine vine?”. Avem un program cu actorii care vin şi oferă interviuri. Şi În spaţiile teatrelor că e la fel. Mie Îmi place foarte mult ce fac.

Este foarte frumos când Îţi faci o evaluare a discuţiilor referitoare la promovarea festivalului să vezi câţi artişti sunt implicaţi. Ei se susţin unii pe alţii, ceea ce este extraordinar, pentru că şi-au dat seama că noi vorbim despre teatrul pe care Îl fac ei În faţa publicului / În faţa publicului de la metrou, În faţa publicului de nu-ştiu-unde.

N-aveţi de gând să renunţaţi la treaba asta.

Nu. Nu, de ce? E un lucru foarte frumos. Poate că o să renunţăm la un moment dat, fiindcă viaţa… Dar nu acum! Nu acum.