class="">Cristi Juncu: „În teatru e ca în politică: nu-i voie să-ţi faci publice regretele…”

Regizorul răspunde ironic și / destul de rar / autoironic unor Întrebări legate de Festivalul Național de Teatru, concepția sa despre artă și dramaturgie, lucrul cu actorii și viitor. Rezultă un interviu frust – de neocolit.

un interviu de Andrei Crăciun

Douăzeci și cinci de ani de FNT. Un sfert de secol. Cum v-ați uitat la acest sfert de secol?

N-am reuşit niciodată să “mă uit” la ceva atât de amplu ca “un sfert de secol”. M-am uitat, cred, la părţi mai mititele: ore, zile, poate săptămâni. Când câmpul observaţiei se extinde, devin miop: totul Îmi apare Înceţoşat, absurd, haotic. Pe scurt, Îmi lipseşte viziunea!

Cum vi se pare selecția din acest an? Sunt spectacole care credeți că ar fi trebuit să se găsească În Festival și nu se găsesc? Și invers?

În ultimul an am văzut (Îngrijorător de) puţine spectacole. Nu Încerc să mă fofilez, chiar nu ştiu ce să răspund.  

Anul acesta ați avut selectate/ două spectacole: “Dinte pentru dinte”, pe care l-ați pus În scenă la TÎrgu Mureș și “Vestul singuratic” de la Nottara. Ce au Însemnat aceste spectacole În cariera dumneavoastră? 

Încă două poveşti care merită a fi spuse.

V-a impresionat În mod deosebit vreun actor cu care ați colaborat la aceste spectacole? 

Vreţi să dau premiul pentru cel mai bun actor din spectacolele mele? Nu. Nu vreau să influenţez juriul UNITER.

Sunteți primul regizor cu care lucrează Piersic Jr. În ultimii cincisprezece ani, În care a preferat să-și regizeze singur spectacolele. S-a lucrat greu cu el? 

Între mine şi Florin a existat un “flirt” constant şi Îndelungat. Ne-am văzut/plăcut reciproc spectacolele (“Sex, drugs & rock’n’roll” e, după părerea mea, o piatră de hotar În spectacologia de la noi, Florin ar fi trebuit să ia nu doar premiul pentru cel mai bun actor În anul ăla, ci şi cel pentru cel mai bun regizor!) şi am aşteptat amândoi prilejul de a ne Întâlni. Am fost foarte temător la Început (cum povesteşte şi el prin interviuri) căci absenţa lui Îndelungată din peisajul actorilor disponibili a pus În circulaţie tot felul de mituri / că e ciufut, că se crede prea mare regizor pentru a mai asculta vreo indicaţie, că te lasă baltă netam-nesam… Nimic nu s-a adeverit. Am Întâlnit un actor generos, atent, curios, stăpân pe mijloacele lui dar În acelaşi timp dispus să rişte, să exploreze şi zone mai puţin „safe”, un artist pentru care, ca şi pentru mine, drumul e mai important decât capătul lui (adică pentru care spectacolul e un pretext pentru repetiţii), pe scurt, un colaborator minunat şi pentru mine şi pentru partenerii de scenă. Aş mai adăuga ceva: deşi mă flatează prezumţia din spatele Întrebării – că aş fi nu-ştiu-ce vrăjitor care a reuşit să-l aducă la ordine pe celebrul rebel neÎmblânzit / cred că În revenirea lui Florin la condiţia de actor „normal” (care investeşte Încredere Într-o privire din afară) determinante au fost echipa şi textul. Ce mă bucură e că, În urma colaborării, nici eu nici el nu simţim că ne-am „epuizat” unul pentru altul, n-a fost o Întâlnire „exhaustivă”, amândoi ne dorim să mai lucrăm Împreună. Deci nu, nu s-a lucrat greu cu el.      

CRISTI JUNCU A FĂCUT UN SPECTACOL ÎN 2015. ȘI SE SIMTE EPUIZAT

Am citit Într-un interviu că vă definiți drept leneș, dar și că sunteți conștient că un leneș trebuie să muncească de două ori mai mult, fiindcă trebuie să compenseze și mustrările de conștiință. Cât de leneș sunteți, de fapt? Cât de mult munciți?
Patru-cinci spectacole Într-un an. Dar, iată, anul ăsta, din cauza unui teatru care nu-şi respectă programările, mi-am dat tot programul peste cap şi n-am făcut până acum decât un spectacol. Şi mă simt epuizat…

Sunteți mulțumit de munca dumneavoastră din ultimii ani? Aveți regrete legate de spectacolele montate? Care? 
În teatru e ca În politică: nu-i voie să-ţi faci publice regretele… O să pomenesc unul singur: că spectacolul „Iluzii”, de la teatrul Act, nu se mai joacă. L-am făcut fără niciun ban, iar drepturile de autor le-am plătit din Încasările primelor două reprezentaţii. Au fost destui critici care au dat cu el de pereţi, dar eu l-am iubit.

Totodată, vă definiți ca “un burghez” și “un om care caută să ducă o viață confortabilă”. Reușiți să trăiți confortabil din regie, astăzi, În România?
Aşa cum Înţeleg eu termenul „confortabil”, da. Dar cunosc oameni care s-ar oripila de ceea ce eu socotesc a fi confort.

Cum ați ajuns regizor de teatru?
De nevoie. Şcoala pe care o urmam, la care mă Înscrisesem pentru a face film, s-a dovedit a nu avea mijloace suficiente: cinemaul e costisitor (sau era atunci, acum există şi festivaluri de film făcut cu telefonul mobil). În schimb o sală şi câţiva actori s-au găsit.  

Spuneți că un regizor de teatru este un povestitor. Așa ați gândit de la bun Început sau este o concluzie la care ați ajuns acumulând experiență?
Cred că am iubit poveştile „de la bun Început”. Primele cărţi pe care le-am citit, ca şi În cazul altor copii, probabil, au fost cele din colecţia „Poveşti nemuritoare”. N-aveam decât câteva  volume În casă, iar şcoala nu cred că avea bibliotecă. Dar În clasa a doua am avut un coleg (Îi ţin minte doar prenumele: Vlad) care s-a dovedit a fi un strănepot al lui Petre Dulfu (căutaţi pe wikipedia!), şi În casa lui (acum demolată) exista o adevărată comoară pentru un Îndrăgostit de poveşti. Nu ştiu dacă nu fabulez acum, dar parcă făceam şi concurs cu Vlad: care dintre noi citeşte mai multe. Hai că-mi dau lacrimile / nu m-am mai gândit la anii ăia de nu ştiu când. Sunt un moş: vorbesc de Petre Dulfu când narativitatea a devenit un concept desuet.

Aveți modele printre regizorii de teatru din România? Care?

Dabija. Că tot vorbim de poveşti.

Aveți o preferință pentru dramaturgia contemporană? De unde vine această apetență?
Nu ştiu dacă am o preferinţă pentru dramaturgia contemporană, dar o apetenţă cu siguranţă am. Ce nu pricep e de ce trebuie s-o explic. Teatrul pe care Îl fac – şi pe care Îl face (Încă) majoritatea membrilor breslei mele / pleacă de la text. Există pe lumea asta oameni care cu asta se ocupă: scriu texte destinate scenei. Unii mai bine, unii mai prost. Unii excepţional. Cum să-i elimini din ecuaţie? La 1600, Shakespeare scria dramaturgie contemporană!

Câte piese ați citit anul acesta? 
121.