class="">George Costin, actor: „Nu trăim vremuri bune pentru teatru“

George Costin, actor: „Nu trăim vremuri bune pentru teatru“

George Costin (32 de ani) este actorul care joacă rolul principal în “Tartuffe sau Impostorul”, în regia lui Victor Ioan Frunză, unul dintre cele trei spectacole de la Metropolis selectate la Festivalul Național de Teatru.

26 octombrie 2014,  Comunicate de Presă

George Costin (32 de ani) este actorul care joacă rolul principal În “Tartuffe sau Impostorul”, În regia lui Victor Ioan Frunză, unul dintre cele trei spectacole de la Metropolis selectate la Festivalul Național de Teatru. “Tartuffe sau Impostorul” se joacă luni, 27 octombrie, la ora 20.00 şi marţi, 28 octombrie, la ora 20.30.

George Costin e un actor aparte: nu pune preț pe premii, deși este des premiat. Preferă să joace cu aceeași trupă strânsă În ani În jurul maestrului Frunză. Nu este angajatul niciunui teatru. Dimineața, se antrenează la o sală de box. Nu vrea să fie vedetă. Nu apare la televizor.

Cu toate acestea, este uneori recunoscut pe stradă, iar oamenii Îi zâmbesc. A avut oportunitatea să plece definitiv În America. N-a plecat, ca să nu ajungă nefericit. Nu se ferește să spună că una dintre marile probleme ale teatrului În București este prea marea importanță care li se acordă „șușelor”.

Un spectacol În care joci și tu, “Tartuffe sau Impostorul”, În care ai chiar rolul principal, a fost selectat În Festivalul Național de Teatru (FNT) de anul acesta. Care e istoria ta cu FNT? Ai mai jucat În spectacole din cadrul Festivalului?

Da, În unu, doi, trei, patru, cinci… Cinci ani.

La rând?

Cu mici pauze.

Și tot așa, În rolul principal erai?

Cred că da, de fiecare dată, da.

Ești, așadar, deja un veteran al festivalului.

Prima dată am participat În 2007.

Câți ani aveai atunci?

Dacă acum am 32… aveam 25 de ani.

Și ce s-a schimbat În tot timpul ăsta?

Selecționerul din câte Îmi aduc aminte.

Nu asta te Întreb, ci cum te raportezi tu la Festival. E mai important pentru tine?

Nu cred că e important să fie important pentru mine. E important pentru public, pentru cei care vin și plătesc bilet. Cred că Festivalul ăsta nu e doar o sărbătoare a oamenilor de teatru și ar trebui promovat intens În afara cercului de oameni de teatru.

Pui preț pe festivaluri În general?

Eu pun preț pe reprezentații, pe spectacole, pe festivaluri nu pun neapărat un preț.

Te Întreb pentru că știu că pe premii nu prea puneai, din ce am citit În interviuri mai vechi.

De când ai citit tu acum doi ani și până acum nu mi s-a schimbat nimic În sistemul de valori.

Și nici nu ți s-a mai dat vreun premiu.

Nu mai știu. Am luat multe premii, dar nu le țin minte pentru că nu le iau cu mine pe scenă. Dar să nu stricăm discuția vorbind despre premii. Mai bine vorbim despre teatru. Nu cred că sunt importante festivalurile doar pentru actori sau pentru regizori, ci sunt importante pentru fenomenul teatral În general.

Fac bine festivalurile.

Evident, dar organizatorii lor ar trebui să lupte un pic mai mult pentru a vinde un număr mai mare de bilete. Dacă tot aduci spectacole din toate colțurile țării, e important să le vadă un număr cât mai mare de spectatori. Până la urmă, publicul e singurul care Îți dă premiile care contează, nu prietenul, colegul-specialist și așa mai departe, nu un juriu, oricare ar fi el.

Cum i-ai atrage pe oameni să vină să vadă spectacolul “Tartuffe sau Impostorul”?

În primul rând, e de Moliere.

Eu l-am văzut, spune-mi ca și cum nu l-aș fi văzut.

E În versuri, ceea ce e un lucru extraordinar, e o rescriere, dar fără a trăda sensul textului original. E o echipă de actori bine Închegată. E un spectacol În care actorii reușesc să creeze roluri și asta e foarte important.

Cum e echipa aceasta care s-a format În jurul regizorului Victor Ioan Frunză și din care faci și tu parte? Cum v-ați Întâlnit și cum de-ați rămas Împreună?

Ne-am Întâlnit pentru că avem același sistem de valori și credem În aceleași lucruri. Întâmplări sunt Întotdeauna, dar trebuie să fii și pregătit pentru Întâmplările astea. Se poate să treci pe lângă ele fără să le bagi În seamă.

Poți să te Întâlnești cu oameni și să nu fii pregătit. Noi ne-am Întâlnit și am lucrat foarte bine Încă de la Baia-Mare, de acum opt ani, și de-atunci lucrăm bine și cu spor și sper să o facem tot așa o perioadă lungă Înainte. Cred În felul ăsta de a face teatru, cred În ideea de echipă.

Nu limitează genul ăsta de abordare?

Ce să ne limiteze?

Dacă rămâi cantonat Într-o singură echipă, te poți limita.

Păi, În primul rând nu suntem o echipă păzită de un cerber. Noi suntem o echipă…

… din proprie voință?

Da. Dar ce voiam să spun de fapt este că am lucrat cu foarte mulți actori, nu sunt doar eu cu domnul Frunză. Am lucrat cu foarte mulți colegi / cu Sorin Miron, cu Nicoleta Hâncu, cu George Ivașcu, cu Virginia Mirea, foarte, foarte mulți.

Joc acum În “Visul unei nopți de vară”, suntem 17 actori În distribuție, sper să nu greșesc… Există un nucleu dur, e adevărat, suntem câțiva actori care ne cunoaștem și lucrăm constant de ceva vreme, dar am lucrat mult și cu alți colegi.

“Tartuffe” e cel mai bun dintre spectacolele În care joci tu acum?

N-aș putea să spun asta.

Te Întreb altfel: rolul “Tartuffe” Îți iese cel mai bine?

Sincer, nu știu.

Sau ești mai bun În “Îngeri În America”?

E puțin complicat să-ți spun eu În ce sunt mai bun. Cât de bun sunt nu pot să spun eu. Nu o spun doar pentru că sună bine. Cât de bun ești Îți spune publicul.

Și publicul ce spune?

Publicul spune că sunt mai multe roluri reușite pe care le-am făcut până acum, dar n-aș putea să spun că Tartuffe e vârful carierei mele. E unul dintre rolurile izbutite și mă bucură asta, dar nu aș putea să Îl pun deasupra altora. Cred că și În “Mobilă și durere”, facem toți roluri bune, și În “Îngeri În America” la fel. Am reușit destul de mult din ce mi-am propus În rolurile astea.

În câte spectacole joci acum?

Patru cu trei, șapte, nouă… Zece. Zece spectacole, titluri diferite. Se joacă de cincisprezece-douăzeci de ori pe lună aceste spectacole.

E mult? E puțin? E media ta obișnuită?

Nu sunt de Guinness Book, dar e cum trebuie. Se poate și mai mult. Un actor trebuie să joace mult. Nu se pune problema dacă poți. Cu cât joci mai mult, cu atât e mai bine pentru profesia ta.

Ce vrei tu să faci mai departe În cariera ta În teatru? Care e țelul tău?

Aș vrea să păstrez ritmul de acum, aș vrea chiar să reiau un domeniu pe care l-am lăsat deocamdată deoparte, și anume managementul cultural. Va veni timpul și pentru asta.

Ce vrei să faci În managementul cultural?

Am făcut un master la UNATC În management și marketing cultural, e un domeniu care Îmi place, Îmi place să cunosc sistemul și să Îl privesc din perspectiva legilor și a realităților foarte concrete.

Care sunt tarele sistemului? Ce nu merge?

Problema nu e că legea e bună sau rea, problema e că nu se aplică. Sunt multe cazuri În care legea nu se aplică.

E o bulibășeală.

Ca În multe alte domenii. Problema sunt fondurile, care se tot taie. Asta e una dintre marile probleme ale sistemului teatral. Iar În București cel puțin, o altă problemă e că teatrul e dominat de spectacole pe care noi le numim “șușe” și care sunt promovate din interese comerciale. Și Îmi asum ce spun. Și ce e mai trist e că sunt promovate și de oameni de specialitate și ajungem să le luăm În serios.

Vodeviluri, chestii ieftine?

Nu sunt ieftine, sunt foarte scumpe. O sută de lei un bilet nu e ieftin deloc. Și sunt fără relevanță artistică, nu-și propun nimic. Singurul lor scop e de a face bani. Ori când faci asta…

Chestia asta vine mai ales din teatrul independent? Sau se Întâmplă și În teatrele de stat?

Sunt foarte multe spectacole care sunt plimbate de colo-colo, și În teatrul independent și În teatrele de repertoriu. Nu e vorba de asta.

E vorba de un fenomen care ia amploare și alterează gustul publicului și asta e grav. Agresează publicul cu spectacole de o oră, cu o masă și două scaune, cu actori care stau foarte aproape de culise ca să audă și sufleurul și asta e tot.

Succes obținut fără niciun efort sau cu efort minim.

Efortul pe care tu Îl depui e treaba ta. Important este cui te adresezi și de ce faci asta. Tu trebuie să contribui și la dezvoltarea culturală a comunității nu cu bancuri despre câte-n lună și În stele. Nu pot să fii doar mercantil. În momentul În care primează asta, teatrul se Îndepărtează de la menirea lui. Dacă vrei doar să câștigi bani dintr-un spectacol și nu te interesează să Îmbogățești activitatea culturală din cetate, atunci ai o problemă.

Nu e loc pentru toată lumea, totuși?

E loc pentru toată lumea și chiar voiam să spun asta, Îți mulțumesc.

Cu plăcere.

E loc, dar acest mod suficient de a face teatru a luat amploare si e un semnal de alarmă pe care oamenii de teatru ar trebui să Îl tragă.

George Costin

Câștigă bine un actor tânăr la nivelul tău, care are douăzeci de reprezentații pe lună?

Nu mai sunt tânăr.

Ai 32 de ani!

Păi dacă eu la 32 sunt tânăr, despre Carol Ionescu, care are 20, ce mai spui, că e un actor-adolescent?

Nu. El e un foarte tânăr actor.

(râde). Bine, atunci sunt tânăr, OK, bun. Eu sunt actor și atât. Asta vreau să cred despre mine.

Câștig OK, da.

Nu te plângi? Că există genul ăsta de lamentație venită dinspre actorii de teatru / câștigăm puțin, murim de foame…

Ai să râzi, dar cei care se plâng sunt cei care de obicei câștigă cel mai bine.

Câștigi puțin, trebuie să muncești mai mult. Nu e asta soluția?

Ba da, dar problema nu stă În banii pe care Îi câștigă un actor, un regizor sau un scenograf, problema e În banii care sunt alocați către teatre. Degeaba câștigi tu mult, dacă banii pentru spectacol sunt puțini. Acolo e problema. La banii alocați pentru cultură În general.

Teatrul românesc e Într-un moment bun? E mai bine?

Acum zece ani nu aveam o imagine clară despre teatru.

Erai student.

Da. Îl priveam dintr-un mediu izolat, facultatea te ocrotește de realitățile crude. Nu trăim vremuri bune pentru teatru. Cred că e o degradare. Cred că sunt promovate valori false, e o problemă a culturii În general.

Cred că teatrul nu intră În preocupările celor care ne conduc cu toate că publicul vrea să vină la teatru, nu se Înființează teatre, nu se construiesc clădiri, săli, nu știu ce aș putea să spun ca să rezulte că e bine, posturile sunt blocate, sunt actori tineri care nu au unde să lucreze, nu au unde să se angajeze. Am o listă lungă de motive care mă determină să spun că nu trăim vremuri bune pentru teatru.

Ca tânăr care lucrează În România, chiar și În condițiile astea, nu te gândești, totuși, să emigrezi.

Nu, nici vorbă, ce-aș putea eu să fac În altă parte? Teatru? N-am cum. Altă meserie? Nu vreau. Nu pot să fac teatru În altă limbă.

Poți să fii actor de film să joci roluri de killer, ai exact fața care-ți trebuie.

Mă tem că nu s-a scris Încă scenariul pentru un actor din România killer. Un englez killer, da, dar un român? Și actorii noștri importanți care joacă În filme nu vor juca niciodată altceva decât roluri de emigranți est-europeni.

Dacă ai fi pur și simplu un tânăr din România În 2014, nu un actor, crezi că ar fi o opțiune emigrarea? Că te văd conectat la realitate, te interesează de unde vin și unde se duc fondurile…

Mă uit pentru că mă interesează. Și dacă tot văd ce nu e bine În jurul meu, am și o datorie să corectez cât pot, chiar dacă o fac eu cu mine și cu oamenii foarte apropiați. Nu cred că putem schimba peste noapte România Într-o țară mai bună, dar cred că suntem datori să Încercăm. Puteam să plec, să emigrez definitiv, să am cetățenie americană chiar, dar n-am făcut-o, fiindcă mi-am dat seama că aș fi fost nefericit.

Te aștepta și un job, te aștepta ceva acolo?

Mă așteptau foarte multe posibilități, dar nu ceea ce Îmi doream eu.

Acum, alegând să rămâi, ești fericit?

Fericit nu sunt, dar nu sunt nefericit.

Te Împlinește teatrul? Îți e de ajuns? Îți umple viața?

Fiecare dintre noi căutăm acel lucru care să ne facă fericiți la sfârșitul unei zile. E important să fie un lucru bine făcut și să poată fi Împărtășit și altora.

Timp liber ai?

Între repetiții, o oră, să mănânc. Dimineața, când mă duc la box, și seara când fie mai citesc câteo piesă de teatru, sau o traduc, fie studiez la chitară.

Te antrenezi la o sală de box?

Da, e important, ca să mă mențin În formă.

Nu practici boxul propriu-zis ca sport, adică nu ești angrenat În vreo competiție.

Nu, o fac pur și simplu ca fitness. Nu-mi permit vânătăi.

Boxul e fitness-ul tău?

Pe lângă cel de seară, de pe scenă, care și ăla tot un fel de fitness, uneori.

Bănuiesc că fiecare rol te Îmbogățește cumva. Din Tartuffe ce ai Învățat?

Rămâi cu ceva după fiecare rol, fie și doar pentru că intri În contact pentru prima oară cu o piesă nouă. E un rol diferit față de cele pe care le-am făcut până acum și faptul că e În versuri e o experiență. E prima oară când joc În versuri, În afară de Shakespeare, și e frumos că publicul vibrează la asta și faptul că e În versuri e un punct tare al spectacolului. Mă bucur că v-ați gândit să vorbim despre Tartuffe, să facem interviul acesta.

Mereu aveți sala plină.

Da!

Cu ce teatre mai colaborezi, unde te pot vedea spectatorii?

La Notarra și la Centrul Cultural Bălcescu și am mai avut colaborări și cu Teatrul de Comedie. Acestea sunt teatrele unde pot fi văzut.

Ai ajuns la nivelul la care să te recunoască lumea pe stradă de la teatru? Că la televizor nu apari.

Îmi mai zâmbesc oamenii pe stradă, mă salută. Nu sunt vedetă În sensul În care mă Întrebi și nici nu Îmi propun să devin. Vreau să fac teatru, cât pot mai bine.

Foto: Petrică Tănase / Ziarul Metropolis