class="">Juliette Binoche, Valérie Müller și Angelin Preljocaj, la București

Conferința de presă a fost deschisă de Marina Constantinescu, directorul artistic și selecționerul Festivalului Național de Teatru, care a dezvăluit cum s-a născut ideea de a proiecta la București filmul semnat de Angelin Preljocaj și de Valérie Müller. „Acest vis – Polina, danser sa vie – are pentru mine și pentru Angelin Preljocaj aproape un an. După Festivalul Național de Teatru de anul trecut, unde a participat cu Fresca, am avut onoarea să facem o nocturnă împreună la Televiziunea Română și m-a întrebat ce ar fi dacă peste un an am proiecta acest film. N-am spus nu, n-am spus da, am căutat o soluție și m-am gândit că pentru noi toți ar fi extrem de util dacă am putea să vedem un creator din mai multe perspective. (…) Așa am reușit să îi avem aici și pe Angelin, și pe Valérie. Și, pentru ca lucrurile să meargă mai departe, am profitat de generozitatea doamnei Binoche de a fi prezentă la această conferință exact după proiecție și de a juca mâine seară, în închiderea festivalului, spectacolul dedicat Barbarei, împreună cu un mare pianist, Alexandre Tharaud, pe care iubitorii de muzică îl cunosc și i-au simțit lipsa la Festivalul Enescu”, declara Marina Constantinescu înainte de a da cuvântul invitaților.

Primul care a vorbit a fost coregraful Angelin Preljocaj: „Pot să încep eu prin a spune câteva cuvinte cu privire la colaborarea dintre noi trei pentru filmul Polina. Ca să vă povestesc istoria de la început, Valérie a scris scenariul și a coregizat acest film, eu sunt pur și simplu coregraful care a participat. Adevărul este că Valérie a avut un rol foarte important, iar Juliette ne-a ajutat extrem de mult, pentru că în film sunt mulți dansatori care nu știu actorie, iar generozitatea ei față de acești tineri actori debutanți a fost extraordinară, și mi se pare că în cele din urmă calitatea interpretării lor actoricești a ajuns să fie la un nivel optim”.

La rândul său, actrița Juliette Binoche a rememorat începutul colaborării lor. „Când m-am întâlnit cu Angelin în urmă cu mulți ani și mi-a arătat acest scenariu și l-am citit, mi s-a părut că tema sa, și anume parcursul artistului care caută ceva, dar nu știe ce până la urmă, este o temă importantă care trebuie să fie reprezentată; este, de fapt, acel loc misterios din fiecare dintre noi, către care nu ajungem ușor, însă până la urmă reușim să ajungem. Mi s-a părut important să se vorbească despre asta, pentru că sunt mulți tineri care își caută drumul, și chiar și eu, la începutul carierei mele, m-am simțit pierdută, eram în căutarea unei evoluții…”, a mărturisit actrița care interpretează în Polina, cu o forță remarcabilă, rolul unei coregrafe, după care și-a amintit de felul în care au fost filmate scenele de dans. „Pe parcursul filmărilor, în momentele în care se trăgeau scenele de coregrafie, aveam o cască în ureche, astfel încât Angelin să îmi dea indicații regizorale cât mai precise și să am un vocabular tehnic cât mai exact. Și pot să vă spun că am auzit în cască discuțiile dintre cei doi, deci într-adevăr au lucrat împreună la acest film (râde) și a existat o frumoasă complicitate între ei, dar și veșnicele întrebări și angoase regizorale. Dar la un moment dat Angelin și-a dat seama că auzeam conversațiile acestea și, supărat că m-am amestecat în intimitatea lor, a tăiat microfonul”, își amintea cu umor actrița despre procesul deloc simplu care a stat în spatele filmului.

„Nu a fost deloc ușor să facem un film de ficțiune despre lumea profesională a dansului, cu atât mai mult cu cât noi ne-am dorit să nu apelăm la dubluri. Mișcările pe care le vedeți sunt ale dansatorilor și ale actorilor. Și ne-am dat seama că personajul Polina trebuie să fie o dansatoare. (n.r.: rolul Polinei îi revine balerinei Anastasia Shevtsova.) E cu atât mai importantă munca pe care a făcut-o Juliette și faptul că a acceptat acest pariu ajutând-o pe protagonistă pe partea de joc actoricesc. La rândul lor, actorii au depus o adevărată muncă fizică în timpul filmărilor, pentru că și actorii au dansat ei înșiși. Când o vedeți pe Juliette dansând să știți că ea este”, completa regizoarea Valérie Müller.

„Ca să detaliez ceea ce a spus Valérie, e adevărat, în stadiul post-producție poți să faci o mulțime de lucruri, să pui fața cuiva pe corpul altcuiva, dar noi nu ne-am dorit acest lucru. Dintr-un motiv evident: modul în care cineva merge sau își poartă corpul este foarte grăitor; corpul poartă o identitate a persoanei și nu poți trișa cu lucrurile acestea. De aceea nu ne-am dorit să avem nicio scenă în care Juliette stă jos și vorbește, apoi să tăiem și altcineva să preia scenele de dans, pentru că am fi pierdut substanța ei. Și la fel a fost și în privința dansatorilor. Ne-am dorit în felul acesta să păstrăm o continuitate a substanței ființei”, completa Angelin Preljocaj.

Întrebată cum a învățat să danseze pentru acest rol, Juliette Binoche spunea: „Am făcut o mulțime de greșeli, nu-mi aduc aminte să fi și căzut, în orice caz Angelin a fost extrem de înțelegător cu mine și mi-a repetat de sute de ori aceleași mișcări. Pot să-mi aduc aminte de un moment, de o scenă când coregrafa, personajul meu, trebuia să facă o selecție de dansatori și Angelin mi-a zis: de ce nu improvizezi partea asta? Improvizează mișcările pentru dansatori. Așa că nu am avut nicio pregătire pentru scena respectivă, dar până la urmă m-am aruncat, deși mi-a fost extrem de teamă, dar el mi-a zis că și asta fac coregrafii. Așa că m-am aruncat, trebuie să te arunci”.

Actrița a vorbit apoi despre exigența din lumea dansului. „Ceea ce m-a impresionat la personajul meu a fost o oarecare duritate și exigență, pentru că dansul și coregrafia impun celor care le practică această duritate cu ei înșiși, un fel de sacrificiu. Asta m-a și surprins la personajul meu – duritatea de care a trebuit să dea dovadă, și duritatea pe care am observat-o la coregrafii cu care am avut ocazia să lucrez. Este o meserie care impune o anumită exigență.”

Despre această exigență, a vorbit mai pe larg Angelin Preljocaj: „Cred că instinctiv orice om își dorește și caută să rămână în zona lui de confort, poate cu atât mai mult dansatorii, dar și actorii, iar ceea ce încerc eu să fac este tocmai să îi scot din această zonă de confort, să îi rog să meargă mai departe, să meargă până la limita capacității lor, pentru că numai în felul acesta pot progresa. Și chiar dacă la început poate părea dificil, în cele din urmă cu toții mi-au fost recunoscători. Și cred că la acest tip de exigență se referă Juliette”.

Întrebată cum își antrenează corpul pentru a fi în formă în astfel de roluri, actrița franceză răspundea cu umor: „Fac ceva exerciții ca să nu ruginesc complet”. Însă, până la urmă, nu este vorba decât despre energia fiecăruia. „De fapt, un cântăreț cântă pentru că nu poate face altceva, nu îi sunt de ajuns cuvintele, simte în el ceva atât de puternic care îl face să cânte. Și cred că la fel se întâmplă și cu dansatorii. Este vorba de a exprima acea zonă de inefabil, de misterios, și cred că e extrem de bine că avem la dispoziție dansul sau muzica pentru a exprima această parte ascunsă a ființei. Eu, în schimb, nu am bazele unui dansator, însă am fost animată de o dorință puternică, iar această dorință m-a ajutat să-mi descopăr propria mea energie. (…) Nu am structura, nu am capacitatea corporală, nu am memoria unui dansator, însă în același timp a trebuit să-mi descopăr propria energie și să ies, așa cum spunea și Angelin, din acea zonă de confort și să conștientizez toată dificultatea cu care se confruntă un dansator, dar în același timp și energia pe care noi toți o avem. Și am început să practic, de exemplu, qigong”, recunoștea actrița, care nu avea să încheie întâlnirea cu jurnaliștii români fără să amintească de admirația pe care o are pentru Nadia Comăneci. „Pentru mine, Nadia Comăneci a fost o figură extrem de importantă și care m-a inspirat. Am fost fana a doi oameni în viața mea – a unui actor foarte frumos, de care eram îndrăgostită, și a Nadiei Comăneci, pe care încercam să o imit. Odată am sunat chiar și la Ambasada României în Franța – mama mi-a zis: sună, sună! – ca să-i găsesc adresa și mi s-a spus că locuiește în Carpați. De atunci visez să ajung să văd și eu Carpații. Și iată că am ajuns.”

„Ca să continui povestea, la rândul său Nadia Comăneci o îndrăgește foarte mult pe Juliette Binoche, știam acest lucru, și prin prieteni comuni am încercat să o invit pe Nadia la spectacol, să fac o surpriză de ambele părți, numai că Nadia nu este aici, așa că Juliette Binoche va trebui să revină în Carpați”, a mai spus Marina Constantinescu în încheierea conferinței de presă de aseară, de la Institul Francez.

Astăzi, de la orele 20.00, la Sala Studio a Teatrului Național „I.L. Caragiale”, publicul are o nouă întâlnire cu Juliette Binoche – spectacolul din închiderea Festivalului Național de Teatru 2017, Să trăiești orice ar fi (Barbara), în care o vedem alături de pianistul Alexandre Tharaud.

Click pe imagine pentru a vedea o galerie foto de la conferința de presă

Foto: Lucian Muntean