class="">CONFESIUNI DESPRE ANTIGONA – Alexandru Tocilescu

CONFESIUNI DESPRE ANTIGONA – Alexandru Tocilescu

26 noiembrie | 15:00 – www.fnt.ro

VIZIONARE ÎNCHEIATĂ Spectacolul a fost disponibil pentru vizionare online de joi, 26 noiembrie, ora 15:00, până sâmbătă, 28 noiembrie, ora 15:00.

O  abordare  cinematografică, o incursiune făcută  pe durata  repetițiilor și a premierei Antigona de Sofocle, cu intenția de a descoperi personalitatea artistică  a regizorului Alexandru Tocilescu, așa cum era în 1992. Corina Tudose l-a descoperit pe acest mare regizor român, întors din Germania, în spațiul său latin și balcanic, numit România, ca  fiind un comunicator elevat, care nu poate  crea decât într-un  climat afectiv intens, emoțional și moral.

Vezi evenimente din aceeași zi

Un documentar de: Corina Tudose

După spectacolul „Antigona” / Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” București

Durata: 50 min

Un video film de autor din 1992

Film în limba română cu subtitrare în limba germană

Grupul de actori, ales pentru a  interpreta rolurile din Antigona, a  fost supus  unui rechizitoriu artistic și moral, pe toată durata repetițiilor din vara anului 1992, la  Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”.

Alexandru Tocilescu a dorit ca mesajul spectacolului său să unească  timpurile lumii și să creeze salvarea ei prin iubire și comunicare afectivă. Spectacolul Antigona a rămas încă un experiment teatral reușit asupra metodei sale regizorale aplicată din 1992.

Alexandru  Tocilescu  a analizat,  prin  repetițiile la Antigona, puterea  creatoare  imensă, obținută de el numai prin intermediul  comunicării afective. Spectacolul, în toate fazele lui de realizare, poartă  amprenta  acestui tip de comunicare, practicat de Alexandru Tocilescu. El  ne-a  transmis ASTFEL și  un mesaj suplimentar asupra nevoii generațiilor de a fi făuritori  de umanitate și de solidaritate.

Corina Tudose îl numește pe Alexandru Tocilescu MESAGERUL MILITANT.