class="">Copilul care nu știa de ce merge la școală

Copilul care nu știa de ce merge la școală este un spectacol muzical în care instrumentele sunt extensii ale personajelor, care îi ajută să se exprime, să învețe și să creeze împreună armonii.

Textul este bazat pe povești, personaje și observații oferite de un grup de mame și de fiicele lor, eleve în clasele primare la Zalău. Asemănările cu realitatea sunt intenționate, iar songurile și caricaturizarea adulților sunt menite să ne distanțeze de metode și atitudini cu care copiii învață să se resemneze pentru că noi, adulții, nu le chestionăm suficient de des.

Transformarea învățătoarei în „vrăjitoare” e bazată pe observațiile unei fetițe care se mira cum, pentru cele câteva săptămâni cât clasa a fost supravegheată de o doamnă mereu nemulțumită și nervoasă, copiii înșiși chiar au devenit „răi”. „Semaforul” este o metodă reală folosită de unele învățătoare pentru a păstra disciplina în clase iar aria și imnul semaforului sunt inspirate de analogia făcute de o pereche mamă-fiică între reguli și culori: dacă regulile și disciplina devin prea importante, ajungem să trăim cu doar „3 culori cunosc pe lume”. Imaginea părinților obsedați de FeBePlus își are originea în comentariile mamelor apropos de presiunea pe care simt că trebuie să o pună pe copii pentru note și reușită școlară care să le garanteze libertatea de a alege cândva în viitor (expresia uneia dintre mame a fost „noi, părinții, devenim un fel de vânători de note”).

„De ce mergem la școală” e una din acele întrebări la care copiii primesc răspunsul de foarte mici, înainte să o poată formula. De dragul lor și de dragul societății pentru care îi pregătim, trebuie să ne punem din nou și din nou întrebarea, până când nu mai știm. Și suntem gata să aflăm.

În timp ce pentru ceilalți copii lucrurile par clare, Andrei nu înțelege de ce vine la școală. Doamna Învățătoare acceptă și încurajează întrebările, încrezătoare că răspunsurile vor apărea și ele.

Alarmați că metodele Învățătoarei nu garantează succesul total, părinții se mobilizează și o reclamă. Ministra Sinistră, care s-a mai confruntat cu învățătoarele începătoare și metodele lor, decide că e nevoie de mai multă disciplină. Astfel că învățătoarea primește un instrument care să o ajute să mențină ordinea: ochelarii de distanță, care o ajută să vadă lucrurile mult mai simplu, să elimine greșelile, întrebările și îndoielile prin sancțiuni.
În ochii copiilor, transformarea Învățătoarei e ca o vrajă rea, care îi transformă și pe ei din copii curioși și vioi, în soldăței prostănaci și fricoși.

Părinții sunt convinși că nemulțumirile și stresul copiilor sunt un semn bun – școala „trebuie să fie (g)rea ca să fie bună”, scopul suprem e nota FB, garanția fericirii și a succesului.

Văzându-și colegii la fel de speriați și confuzi, Andrei pornește în clasă o revoltă. Copiii se aliază. Spre surprinderea și ușurarea lor nu Doamna Învățătoare e dușmanul.

Foto: Cătălin Grigoriu