class="">Hamlet

Hamlet

10 noiembrie | 20:00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” (Sala Mare)

Hamlet este una dintre cele mai cunoscute opere din literatura universală, iar montarea lui Gábor Tompa din 2021 este o oglindă a lumii noastre de astăzi.

CUMPĂRĂ BILETE

[same_day_events_link]

De: William Shakespeare

Bazat pe traducerea în limba maghiară de: Arany János

Dramatizarea: András Visky

Distribuția:

Claudius: Ervin Szűcs

Gertrude: Imola Kézdi

Grupul Wittenberg

Hamlet: Miklós Vecsei H.

Horatio: Loránd Farkas

Marcellus: Zsolt Gedő

Bernardo: András Buzási

Francisco: Ferenc Sinkó

Ofelia: Zsuzsa Tőtszegi

Polonius: József Bíró

Laertes: Tamás Kiss

Rosencrantz: Éva Imre

Guildenstern: Anikó Pethő

Osric: Szabolcs Balla

Duhul: Zsuzsa Tőtszegi, Lucian Chirilă

Mesagerul: Gizella Kicsid

Copilul Hamlet: Venczel Lőrincz-Szabó

Copilul Ofelia: Sára Viola

Regia: Gábor Tompa

Decorul: András Both

Costumele: Bianca Imelda Jeremias

Asistent costume: Gyopár Bocskai

Coregrafia: Melinda Jakab

Muzica originală: Vasile Șirli

Imagini video: András Rancz

Asistenți de regie: Emőke Veres, Sára Gálhidy

Producător: Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Durata: 2h 45min (cu pauză)

Vârsta recomandată: 14+

Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză

https://www.huntheater.ro/ro/spectacol/602/hamlet/

Hamlet este asaltat de marele proiect al modernității timpurii şi anume posibilitatea exercitării unei credințe personale și directe, precum și de o gravă îndoială cu privire la originea divină a puterii regale. Claudius este descris în cuvinte puternice și directe ca fiind nedemn de exercitarea regalității. În acest fel, moartea violentă a bătrânului Hamlet devine sinonimă cu moartea lui Dumnezeu și cu imposibilitatea învierii: „Un rege atât de bun! Ca un luceafăr / Pe lângă un satir, faţă de acesta”.

Îndoiala disperată a lui Hamlet nu se îndreaptă însă doar spre Claudius, ci și spre tatăl-Dumnezeu ucis, în persoana propriului său tată. Cele 95 de teze ale lui Luther subliniază nesustenabilitatea dogmei purgatoriului (pe care o vede tocmai ca pe o însămânțare nocturnă a Satanei, cu care a corupt doctrinele credinței), întrucât o vede ca pe o auto-reprezentare a unei instituții bisericești care menţine în mod artificial dependența credincioșilor. Prin urmare, Hamlet este obligat să se îndoiască de însuşi Duhul tatălui său întrucât bătrânul Hamlet, pe lângă faptul că suferă în purgatoriu, crede că propria suferință este scurtată prin răzbunarea fiului său, ceea ce nu este în niciun caz o idee creștină, fie ea catolică, protestantă sau ortodoxă.

Situația dramatică iscată îl obligă pe Hamlet să joace rolul răscumpărătorului care nu posedă mijloacele necesare, şi nu crede în propria vocație: fiul trebuie să facă un act de justiție și de restituire pentru a restabili un regat în a cărui ordine etică nu mai crede sau în privinţa căreia are cel puțin îndoieli serioase.
Este o poziție mediană, promisiunea tragediei pure și a catharsis-ului, care menţine lucrarea ca un întreg perfect și totodată îl fragmentează, așa cum se întâmplă în general cu marile opere.Catharsisul nu este însă posibil fără abolirea completă a „ordinii” existente: totul trebuie să piară pentru ca noua ordine etico-politică să se nască din ruine, dar mai ales în inima spectatorului, care – dacă e norocos – va recunoaște în spectacolul Hamlet propria sa situație.

(András Visky)

Foto: István Biró