cîine cu om, cîine fără om. O suită de momente (șaisprezece la număr, cîte opt despărțite de o pauză) legate de tema comună a relației cîine-om. Textele care stau la baza scenetelor sînt inegale ca valoare literară. E, însă, meritul lui Radu Afrim că aduce pe scenă prozatori români contemporani alături de autori străini, demonstrînd, implicit, sincronizarea literaturii române actuale cu cea de aiurea.
15 noiembrie 2022 FNT în presă
Între cele șaisprezece momente, cel pe textul Liei Bugnar, Iago, mi se pare de o vulgaritate inutilă, cu un umor rudimentar, jucat precar (cu excepția lui Mihai Viță, cîinele) și salvat, atît cît se poate, doar de inepuizabila vervă a lui George Albert Costea. Foarte slab mi se pare și textul lui Radu Afrim, Vampirul – mare păcat, pentru că e cel care i-ar fi permis lui George Albert Costea să strălucească și altfel decît ca dansator, mim și entertainer. Păcat că forța interioară și talentul acestui actor se risipesc aici pe un text poematic lipsit de miză și ușor ridicol. În schimb, Mannix, textul din deschidere, îl arată, iarăși, pe Radu Afrim ca pe un prozator de forță care se ignoră.
Citiți integral pe LiterNet.ro