class="">Numai și numai pentru VICTOR REBENGIUC la Tatăl în Festivalul Național de Teatru, 2022 (Cristina Smadea, LiterNet.ro)

Numai și numai pentru VICTOR REBENGIUC la Tatăl în Festivalul Național de Teatru, 2022 (Cristina Smadea, LiterNet.ro)

Zilele trec cu repeziciune, iar când ești în FNT și alergi de la un spectacol la altul, viteza crește, minutele aleargă, și tu după ele, cu răsuflarea tăiată, ca să fii acolo unde ai ales să fii. Ieri, 9 noiembrie 2022, am ales să fiu în sala „Liviu Ciulei” de la Bulandra ca să văd Tatăl lui Cristi Juncu.

15 noiembrie 2022  FNT în presă

M-am dus la acest spectacol numai și numai pentru a-l vedea pe Victor Rebengiuc. Să-mi fie cu iertare această mărturisire, dar acesta este adevărul. Când a apărut filmul regizat chiar de cel care a scris și piesa, Florian Zeller, The Father cu un magistral Anthony Hopkins în rolul principal, l-am urmărit împreună cu părinții mei, pentru ca mama să înțeleagă ce se petrece în mintea unui om diagnosticat cu Alzheimer, adică în mintea tatălui meu. Tata nu a înțeles nimic, așa că, pe la jumătatea filmului s-a retras în patul care îl atrăgea din ce în ce mai mult. Tata nu mai este printre cei vii, de aceea nu îmi făcea bine să revăd, să retrăiesc, să… dar, ecourile acestui spectacol, laudele la adresa maestrului, m-au determinat să îmi asum durerea și cu ea în suflet să mă duc să-l văd. Repet, numai și numai pentru Victor Rebengiuc.

Citiți integral pe LiterNet.ro