class="">O seară la Rialto

„Ora 20.30. La teatrul Rialto se joacă o piesă romantică despre un adolescent rebel obsedat de o divă a scenei și a ecranului vienez din anii ’30. În sală s-a adunat o lume pestriță. Printre spectatori se remarcă un cuplu îmbrăcat în culori excentrice, un comisar de poliție, trei romani, consulul Japoniei și un grup de indivizi în costume de astronauți. După 20 de minute de la ridicarea cortinei, la 20.50 fix, totul sare din matcă. Oamenii încremenesc într-un moment de teroare, din care vor reporni pe drumuri noi cu destinații imprevizibile. Un moment cât un an. La finele acestuia se vor reîntâlni din nou. Cu toții sunt invitați la o nuntă magică.
Ora 20.50. Dincolo de această oră se întinde un spațiu în care trecutul și viitorul se contopesc. Va rămâne pentru totdeauna 20.50 fix. ”

Nota autorului

Am predat manuscrisul romanului meu cu câteva zile înainte de izbucnirea războiului în Ucraina.

Încep să înțeleg de unde a pornit romanul și către ce orizont se îndreaptă. În povestea fiecărui personaj se oglindește drumul pe care pășește fiecare din noi. Suntem victimele istoriei, victimele unor decizii politice luate în alt spațiu, în alt timp. Acumulăm cetățenii și pașapoarte, dar nu ne identificăm real cu nici o țară, cultură, sarcină socială, sau cu vreun rol politic. Suntem străini de ceea ce ne înconjoară și de noi înșine.
O altă seară petrecută în fața televizorului mi-a inoculat gândul că toți acei copii ucraineni din brațele mamelor lor vor vorbi în curând engleza, germana, poloneza, ca să uite de țara lor de baștină, distrusă de orgolii și ambiții politice. Ei vor fi preț de mai multe generații străini pe un pământ de care nu-i leagă decât o adresă și un cod numeric.

În locul în care ne vom întâlni cu toții, nu ne vom revela poveștile, unele banale, altele exotice și pline de aventuri. Acolo, un străin va descoperi un drum comun, împreună cu un alt străin, în speranța că măcar acolo va putea lua naștere acea societate utopică bazată pe respect și dragoste unul față de celălalt.