class="">4 piese cu susul în jos – Antologie de teatru contemporan pentru copii de Ana Cucu Popescu

4 piese cu susul în jos – Antologie de teatru contemporan pentru copii de Ana Cucu Popescu

Editura Signatura, 2023

Cartea „4 piese cu susul în jos – Antologie de teatru contemporan pentru copii” include patru piese originale, scrise de Ana Cucu-Popescu în urma colaborării cu Delia Gavlițchi în cei 5 ani de lucru împreună, atât în sistemul teatrelor de stat (Oradea, Satu Mare, Craiova), dar și în cel independent (MiniREACTOR, REACTOR de creație și experiment și Magic Puppet, Cluj-Napoca).

Preț: 33.00 lei

Data lansării: sâmbăta, 28 octombrie, ora 14:30

Participă: Raluca Sas Marinescu, Mihaela Michailov

  

În scrierea și montarea pieselor pentru copilul contemporan, cele două artiste au dezvoltat o metodă originală și adaptabilă contextelor diferite de muncă, practici artistice și viziuni ce sunt cercetate și analizate în carte de Raluca Sas-Marinescu (dramaturg, profesor universitar) pentru a fi redate cititorului avizat (artiști din breaslă, cadre didactice). Piesele incluse în volum, rezultat al colaborării celor două artiste, sunt potrivite copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani. Cartea are o prefață scrisă de Mihaela Michailov (dramaturg și critic de artele spectacolului), cu ilustrații de Maria Brudașcă.