class="">Căutarea de sine – Exil la FNT, 2023 (Cristina Smadea, LiterNet.ro)

Căutarea de sine – Exil la FNT, 2023 (Cristina Smadea, LiterNet.ro)

Copiii, atunci când vin pe lume, nu vin pentru că ei și-au dorit și nici nu au nicio posibilitate de alegere. Nu își aleg părinții, familia, timpul, modul de viață, nici locul în care se nasc și de care, într-o anumită măsură, vor fi conectați întreaga viață. Dar moștenesc anumite structuri genetice, fizice și afective, care le vor influența viața. Iar alegerile pe care le vor face în viață au, cumva, o legătură cu aceste structuri.

3 noiembrie 2023  FNT în presă

Spectacolul Alexandrei Badea – Exil, m-a proiectat în trecutul și prezentul unor oameni, unor personaje, dar și în trecutul meu. M-a absorbit așa cum un burete absoarbe un lichid, ca mai apoi, la final, să mă stoarcă. Pe scena mare a TNB-ului timpurile și locurile s-au întrepătruns. Trei generații, fiecare cu destinul ei, se vor confrunta memorialistic pe scenă, pentru că destinul uneia va influența destinul celei ce urmează, fiecare purtând un însemn evident, precum fierul încins care lasă o urmă adâncă în piele, drept moștenire de familie. Iar această moștenire e una greu de dus, de înțeles, de acceptat, de evitat.

Citiți integral pe LiterNet.ro