Urmează nu atât o cronică de teatru despre „Catarina și frumusețea de a ucide fasciști” (în regia lui Tiago Rodrigues), cât relatarea unei scene vii între spectatorii aceleiași săli, aceleiași țări, ca un dialog al huiduielilor cu aplauzele, cu actorul la avanscenă. Cât de bine croit trebuie să fie un spectacol dacă piesa sa de rezistență este ceea ce stârnește în spectatori!
3 noiembrie 2023 FNT în presă
Pentru a scăpa de partea plictisitoare a polemicii din capul locului: 1) e firesc ca teatrul politic să aibă teză și o poziție politică bine conturată; 2) încă din titlu se anunță, chiar agresiv, angajamentul politic, chiar nu poate fi o surpriză că spectacolul „Catarina și frumusețea de a ucide fasciști” este despre ucis fasciști; 3) deși dură prin conținut, prin discurs este cea mai dialectică și cea mai gri perspectivă (și cea mai greu de negat, desființat, ignorat) care totuși își asumă o poziție, arată cu degetul și semnalează injustiția.
Dacă ți se pare dezumanizant felul în care îl tratează pe prizonierul fascist, dacă te alarmează până unde poate să ducă ura față de o categorie de oameni, dacă ți se pare nedreptate pură, și că nu contează credințele personale și afilierile politice, atunci pot doar să sper că simți identic față de minorități, care sunt tratate similar în viața reală, nu într-un spectacol subversiv, seducător în entuziasmul său de a schimba opresorul în victimă.
Citiți integral pe Happ.ro