Pe la mijlocul anilor ’90, binecunoscutul dramaturg Radu F. Alexandru scria o piesă ce ne asigura încă din titlu că nu ne va spune Nimic despre Hamlet. Nu doar nimic nou, ci absolut nimic. Nici măcar o vorbă.
13 noiembrie 2023 FNT în presă
Piesa a fost montată pe scena Naționalului bucureștean într-un spectacol de bună ținută profesională, regizat de Tudor Mărăscu. Câțiva ani buni mai târziu, tot la TNB, lui Radu F. Alexandru i se juca Luminița de la capătul tunelului, regia spectacolului căzând în sarcina experimentatului Mircea Cornișteanu. Luminița…figura, e adevărat, sub un alt titlu, în volumul intitulat Teatru 7, tipărit sub egida extrem de serioasei edituri ieșene Polirom. Cartea în chestiune mai conținea, pe lângă altele, și o piesă, după părerea mea o capodoperă, care se cheamă Gertrude. În care, firește, este vorba și despre Hamlet, și despre Claudius și Polonius, și despre Ofelia și Horatio, dar mai ales despre Gertrude. Aceasta din urmă surprinsă în toată complexitatea ei de personaj tragic, de co-autor al crimei, de amestec de vinovat și victimă. De ființă situată hotărât sub emblema impurului. Un impur ce îi caracterizează deopotrivă și pe tânărul Hamlet, și pe Polonius, și pe Horatio, chiar și pe atât de fragila și, îndeobște, pura Ofelie.
În Gertrude, nimeni nu sau aproape nimeni nu mai poate fi judecat eminamente în alb și negru. Hamlet este afectat la început de neimplicare și nehotărâre, de dorința ca înmormântarea Tatălui să se consume cât mai repede,iar el să se întoarcă cât mai curând la studii. În Wittenbergul în care vede mai degrabă un refugiu. Ofelia are și ea vini ce nu pot fi iertate chiar dacă sunt generate de relația specială avută cu tatăl ei, Polonius. Polonius e om al datoriei, iar datoria presupune la Elsinore mari compromisuri și inimaginabile demisii morale. Și mai ales respectarea legii tăcerii. Horatio e marcat de lașități și de bizarerii. Cu Gertrude, Claudius și bătrânul rege Hamlet lucrurile se vor dovedi încă și mai complicate.
Citiți integral pe Contributors