Din media de două-trei spectacole vizionate zilnic mai bine de o săptămînă, expozițiile, discuțiile, lecturile publice, întîlnirile neprevăzute și lansările de carte care au cadențat dinamica mea profesională la ediția 2023 a Festivalului Național de Teatru, am optat pentru următorul decupaj critic ce aliniază cîteva dintre creațiile care m-au convins. Mai sînt și altele, le văzusem anterior și le-am reflectat deja prin scris, redundanțele nu-s de dorit.
13 noiembrie 2023 FNT în presă
Poezia scenică a lui Radu Afrim e, de multă vreme, o evidență estetică a mecanismelor subtile care atrag masiv publicul în sala de teatru. În producția de la Naționalul tîrgumureșean (Compania „Liviu Rebreanuˮ), revine, prin Ierbar, la o formulă care concentrează lumi prin oameni și plante. O face în filigran teatral, relatînd despre viață, meditînd asupra sentimentului care ne esențializează ca specie – afectivitatea, iubirea, în variantele și întruchipările generate de timpi istorici. Plăsmuirile Simonei Popescu (Cartea plantelor și animalelor) și modalitatea lui Afrim de a le filtra teatral sînt congruente stilistic într-o macrometaforă cît dimensiunile scenei: dragostea se cultivă! În grădina, în sera propriilor trasee terestre, altfel se ofilește, ne ofilește. Sîntem fragili. Și mi-a mai amintit de ceva spectacolul acesta care mi s-a lipit de suflet – de anii mei de liceu, cu ișlere, cu româna vorbită cu accent maghiar, cu inflexiunile ardelenești. E și liric, e și comic în suita de narațiuni spuse prin vorbe și imagini scenice care copleșesc privirea. E un flux dulce-amărui, cu planuri ingenios trasate de scenografia Irinei Moscu, citări vizuale din picturi celebre, unele în mișcare, filmări în timp real integrate în dispozitivul animat de minunații actori distribuiți. Katalin Berekmeri (Roza), Nicu Mihoc (Grădinarul Viorel) duc un dialog al amintirilor delimitat de impetuozitatea caracteristică primilor ani de experiență și al înțelepciunii acumulate ulterior. Textura de sensibilitate mixează vulnerabilitate și maturitate umană, adolescenți și adulți rătăciți pe cărările devenirii și reuniți pentru a împlini iubiri neconsumate (Elena Purea, Theo Marton), copilul din flori (Darius Alex Stoicescu) care se caută pe sine etc. Noi, oamenii, sîntem la fel de firavi precum florile, arbuștii și pomii printre care navigăm, la care revenim mereu, pentru a ne trage seva emoțională. Căci ce altceva sînt amintirile, dacă nu plante presate și adunate ordonat într-un ierbar?
Citiți integral în Observator Cultural