25 octombrie | 16:00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Media
INTRAREA LIBERĂ în limita locurilor disponibile

În Institutul de Cercetare a Viitorului și a Fericirii, echipa condusă de dna Dr. Phekta se află în căutarea sensului omenirii. În realitate, în acest institut se colectează, stochează, analizează, organizează suma obiceiurilor, profilurilor online ale oamenilor pentru a fi vândute factorilor de decizie.
În cadrul secțiunii Spectacole-lectură pe texte din dramaturgia europeană și locală.
De: Thomas Köck
Traducerea: Ciprian Marinescu
Cu:
Ioana Cojocărescu, Bogdan Iancu, Mihai Smarandache, Teona Stavarachi, Andreea Tănase
Regia: Anda Drăgan
Scenografia: Clara Ștefana
Producător: Festivalul Național de Teatru, 2023
Co-producător: Goethe-Institut București
Durata: 1h 45min
Scopul este controlul neîntrerupt al societății. Datele nu ar trebui să devină publice – însă desigur că se întâmplă o scăpare. În timp ce „afară”, corul așteptărilor înșelate protestează împotriva acestor măsurători, între angajații institutului are loc o concurență fatală. Thomas Köck se întreabă în „Dincolo de Fukuyama” care sunt utopiile pe care le mai are încă viața după „Sfârșitul istoriei”, teoria lansată de politologul american Francis Fukuyama în 1992, conform căreia apariția democrației liberale occidentale poate semnala finalul evoluției socioculturale a umanității și al guvernării umane.
Spectacol urmat de o întâlnire cu publicul, alături de echipă și Bogdan Popa (cercetător și teoretician)
*
Spectacolele-lectură prilejuiesc întâlnirea cu piese de teatru care vor fi citite pentru prima oară în România și care abordează teme și subiecte centrate pe realități acute.
Dacă anul trecut spectacolele-lectură au fost regizate de Bobi Pricop, anul acesta textele alese vor fi regizate de regizori și regizoare la început de drum: Anda Drăgan, Tania Drăghici, Mihai Gligan, Luiza Mihailescu, Larisa Popa, Monica Stoica.
În cadrul acestui modul, este organizat un concurs dedicat promovării piesei românești. Cei care vor fi selectați (deadline texte: 10 august) vor avea posibilitatea să lucreze, timp de o lună, cu dramaturgi consacrați – Bogdan Georgescu, Petro Ionescu, Elise Wilk – pentru a-și putea dezvolta textele. Astfel, FNT devine o platformă de vizibilitate pentru textul nou de teatru.
Modulul de spectacole-lectură în FNT este coordonat de regizorul Bobi Pricop.