
A treizeci și treia ediție a Festivalului Național de Teatru reunește sub umbrela temei din 2023, Laboratoarele sensibilului, o multitudine de spectacole provocatoare, ce vorbesc despre subiectele tabu ale societății moderne. Pe câteva dintre ele am reușit deja să le văd în cadrul Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț, însă repertoriul bogat al evenimentului nu lasă loc pentru repetiție. Fiind pentru prima dată acreditată la un festival de teatru în capitală, am profitat de ocazie ca să urmăresc spectacolele aflate „la ele acasă”. Unul dintre acestea este Exil, pus în scenă la Teatrul Național București, cu textul și regia semnate de Alexandra Badea. Voi sări peste sentimentul copleșitor și debusolarea de care am fost cuprinsă când am pășit întâia oară în clădirea impunătoare a teatrului și voi trece direct la produsul artistic.
3 noiembrie 2023 FNT în presă
Spectacolul debutează prin imersarea publicului în universul său. În timp ce spectatorii intră în sală și își ocupă locurile, protagonista Ema – despre care aflăm ulterior că regizează un film documentar – îi roagă pe cei deja prezenți să vorbească în fața camerei despre perspectivele emigrării și experiența lor personală cu subiectul. Imaginea este proiectată în timp real deasupra scenei imense din Sala Mare a Naționalului. Acest gest de implicare a publicului nu este doar un artificiu tehnic și estetic, ci anticipează caracterul universal valabil al poveștii ce urmează să deruleze în fața lui. Emigrarea în masă a românilor de pretutindeni este un subiect ce ne afectează la nivel de comunitate, astfel că nu este deloc greu să te regăsești într-o parte din întâmplările prezentate.
Citiți integral pe LiterNet.ro