„Viața-i mai frumoasă după ce mori” – o piesă ca un poem

de fnt.ro

Spectacolul „Viața-i mai frumoasă după ce mori”, scris și regizat de Mihai Măniuțiu, se joacă vineri, în prima zi a Festivalului Național de Teatru. Despre producția Teatrului „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc, criticul de teatru Mircea Morariu spunea că este „o piesă-poem, un cabaret metafizic”.

20 octombrie 2014, Comunicate de Presă

Spectacolul „Viața-i mai frumoasă după ce mori”, scris și regizat de Mihai Măniuțiu, se joacă vineri, În prima zi a Festivalului Național de Teatru. Despre producția Teatrului „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc, criticul de teatru Mircea Morariu spunea că este „o piesă-poem, un cabaret metafizic”.

de Judy Florescu

Anul acesta, regizorul Mihai Măniuțiu a obținut premiul UNITER pentru Întreaga activitate. Director al Teatrului Naţional Cluj Napoca, regizor de teatru, scriitor şi profesor al Facultăţii de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, Mihai Măniuţiu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti În 1978. De atunci, lucrează În teatre importante din România şi din străinătate, creaţiile sale primind În numeroase rânduri premii naţionale şi internaţionale.

Spectacolele sale au fost În turnee internaţionale În Marea Britanie, Belgia, Franţa, Canada, Egipt, Austria, Iugoslavia, Turcia, Ungaria, Finlanda, Brazilia.

„În exercițiul cotidian al meseriei noastre, dacă ai puțin noroc, reușești să dai și să primești continuu energie vitală ‒ iar acest schimb e de invidiat, acest schimb Îți arată că Îți trăiești viața din plin”, povestea Măniuțiu Într-un interviu apărut În Yorick.

Coregrafia spectacolului „Viața-i mai frumoasă după ce mori” este realizată de Vava Ștefănescu, directoarea Centrului Național al Dansului din București; scenografia a fost creată de regizorul Tudor Lucanu, iar muzica a fost compusă de Șerban Ursachi, un vechi colaborator al lui Mihai Măniuțiu.

„Viaţa de după moarte seamănă, până la un punct, cu cea de dinainte. Cum foarte comună pare să fie şi grădina Paradisului. Nu, prin grădina aceea nu trec supersonice. E vorba despre o grădină care, dacă e să judecăm după scenografia imaginată de Tudor Lucanu, seamănă teribil cu o grădină de vară obişnuită.

Cu un arbore imens, cu lăzi În care sunt aranjate sticle pline şi sticle goale de bere. Cu fiinţe umane extrem de asemănătoare celor din viaţă, dar care nu mai au tot timpul ceva de făcut poate şi fiindcă nu vor deloc să se simtă vii. Ceea ce nu Înseamnă că ar fi cumva moarte, deposedate de energie”, nota Mircea Morariu În Adevărul.