class="">Ion Caramitru: „Am visat să-l joc pe Prospero“

Ion Caramitru joacă trei roluri În ediţia curentă a Festivalului Naţional de Teatru: unul administrativ dublu (președinte al Uniunii Teatrale din România, UNITER, și director al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” – doi dintre producătorii FNT), unul „artistic” (Prospero din „Furtuna” de William Shakespeare) și unul laic (spectator de teatru, grăbit și obosit, din cauza celorlalte două roluri din portofoliu).

Și, pentru că e un actor cu experienţă, jonglează cu toate trei, În timp ce povestește despre istoria FNT.

un interviu de Adina Scorţescu

Istoria FNT n-a avut un parcurs liniar. Care au fost, pe scurt, urcușurile și coborâșurile?

În 1990, s-a ajuns la o convenţie firească Între Ministerul Culturii, Primăria Generală a Capitalei și UNITER, ca Împreună să organizeze acest ambiţios eveniment. Fondurile vin de le cele două instituţii publice și de la sponsori. Este unul dintre motivele pentru care festivalul diferă, de la an la an.

În unii ani, sponsorii au fost mai mulţi și mai generoși, Într-alţii… aproape deloc. Au fost doi-trei ani mai buni (În perioada primului mandat de director de festival al doamnei Marina Constantinescu), când s-au putut invita trupe din străinătate, care să facă, În mod firesc, un balans Între producţia românească și cea străină. Festivalul a evoluat și ca formă de organizare.

Dacă, până la un punct, au funcţionat comisii, jurii, am ajuns – În mod firesc, urmând exemplul marilor festivaluri din lume – la formula cea mai uzitată, de selecţioner unic.

O formulă totuși controversată, căci, În fiecare an, selecţia spectacolelor stârnește discuţii puternice. 

Eu cred că este formula cea mai benefică, pentru că permite o mult mai ușoară organizare În spatele unei personalităţi care Își asumă și bunele, și relele, ca să zic așa; și subiectivitatea, dar și obligaţia de a realiza o selecţie care să cuprindă toate compartimentele teatrului, care sunt destul de multe. Sigur că au apărut și tot felul de critici, dar care nu s-au susţinut. Formula asta rămâne, după părerea mea, cea mai bună. Uitaţi-vă la marile festivaluri – la Avignon, la Edinburgh, la Belgrad.

În toamna aceasta, vom putea urmări În Bucureşti cele mai interesante producţii teatrale ale anului trecut. De-abia aştept să văd spectacolele regizorilor tineri.

Mă bucur mult că Marina Constantinescu a acceptat un al doilea mandat Într-o
perioadă destul de grea. Și cred că festivalul a fost structurat foarte bine. Avem cam toate orientările de teatru de calitate din România, așa Încât, În București, vor fi concentrate cele mai interesante producţii ale anului trecut.

Avem și noutăţi?

Faptul că festivalul iese puţin din matcă (București) și se duce În alte săli, cum ar fi cea de la Craiova, sau cea de la Mall Băneasa. Mi se pare un lucru interesant și benefic. În plus, de doi-trei ani Încoace, Încercăm să deschidem festivalul către publicul plătitor de bilete, pentru că – de cele mai multe ori – fondul de invitaţii depășea capacitatea unei jumătăţi de sală. Acum se joacă două reprezentaţii ale aceluiași spectacol, la sălile mai mari.

Există vreun festival-model, spre care doriţi să tindă FNT?

Edinburgh – festivalul la care am participat de două ori și cu mare succes. Este și festivalul pe care l-am putut deschide, prin UNITER, către spectacolele românești.

Care sunt cele mai emoţionante spectacole care vă vin acum În minte, gândindu-vă la ediţiile trecute ale festivalului?

Spectacolele lui Purcărete („Ubu rex”, „Titus Andronicus”) mi-au produs o emoţie aparte și – de cele mai multe ori – surprize estetice deosebite. El duce mai departe obsesia lui Liviu Ciulei, aceea a teatrului care iese din realism și intră În magie, Întorcându-se În același timp la un realism imediat.

Roluri shakespeariene

Veţi fi prezent În FNT cu spectacolul „Furtuna”, regizat de Alexander Morfov, În care Îl jucaţi pe Prospero. În ultimii ani, aţi avut trei roluri shakespeariene – e o Întâmplare?

Da, a fost o Întâmplare. „Eduard al III-lea” a fost opţiunea lui Tocilescu, după ce ne Înţelesesem să facem Împreună altă piesă (de regulă nu-mi place să spun titlurile pieselor pe care n-am apucat să le joc, de teamă să nu rămână așa).

A fost un spectacol foarte bogat, cu o scenografie cu totul aparte, a lui Dragoș Buhagiar, care a ţinut afișul mulţi ani. Apoi a venit maestrul Radu Penciulescu, care a vrut să facă un atelier de lucru după „Macbeth” și m-a solicitat. Iar acum, când Alexander Morfov a fost invitat
pentru a doua oară să monteze la Teatrul Naţional, după ce a făcut un spectacol
excepţional cu „Vizita bătrânei doamne”, a propus „Furtuna”, În varianta elisabetană,
și m-a solicitat să-l joc pe Prospero.

Culmea e că Prospero e un rol pe care am vrut totdeauna să-l joc, dar n-am spus asta niciodată.

Foto: Simion Buia