class="">Marius Manole: „Scopul meu în teatru este să mă bucur”

Marius Manole: „Scopul meu în teatru este să mă bucur”

Este singurul actor pe care îl puteți vedea în nu mai puțin de patru spectacole din Festivalul Național de Teatru: „Revizorul”, „Lecția de violoncel”, „Fă-mi loc!” și „Ivanov”. În stagiunea 2013-2014, Marius Manole a jucat în peste 500 de reprezentații, dar acum spune că scopul principal este să se bucure de spectacole și de timpul liber pe care îl petrece alături de cățelul său.

22 octombrie 2014,  Comunicate de Presă

Este singurul actor pe care Îl puteți vedea În nu mai puțin de patru spectacole din Festivalul Național de Teatru: „Revizorul”, „Lecția de violoncel”, „Fă-mi loc!” și „Ivanov”. În stagiunea 2013-2014, Marius Manole a jucat În peste 500 de reprezentații, dar acum spune că scopul principal este să se bucure de spectacole și de timpul liber pe care Îl petrece alături de cățelul său.

un interviu de Judy Florescu

Interviul de azi e valabil fix pentru ziua de azi. Pentru că eu, de azi până mâine, mă schimb”, spune Marius, cu sinceritatea-i binecunoscută, din alte zeci de interviuri pe care le-a dat până acum. Apoi povestește despre regizorii-dumnezei (care nu-i plac), despre textele care-l pun În valoare (nu-l interesează…) și despre lucrurile cu adevărat importante (care sunt În altă parte, nu la teatru).

Care este primul spectacol cu care ai participat În FNT?

Se numea „Drept ca o linie” și era În regia lui Radu Apostol. A fost un spectacol de la Teatrul Maria Filotti de la Brăila. Țin minte că s-a jucat la Teatrul Mic. Aveam niște emoții Îngrozitoare. Venisem cu colegii mei de la Brăila; era primul nostru festival de teatru național. M-am și Îmbolnăvit, atunci de emoție. Am făcut febră 40 de grade și așa am jucat. Nu prea știam ce se Întâmplă Într-un festival de teatru național pentru că noi veneam, jucam și plecam; ceea ce se Întâmplă și acum și nu este foarte În regulă.

Ce ar trebui să ofere un festival de teatru?

Un festival de teatru național ar trebui să ofere posibilitatea participanților să stea și să vadă toate celelalte spectacole. Dacă ai venit de la Târgu-Mureș, Iași, Brăila, ar trebui să poți vedea toate spectacolele din festival, pentru că În timpul stagiunii nu ai timp. Îmi amintesc că În primul mandat al Marinei Constantinescu erau niște petreceri extraordinare. Măcar atat (râde). Erau foarte bune pentru că, În sfârșit puteam să ne mai cunoaștem și noi, cei din spectacole. Ne vedeam cu trupele din toate orașele și vorbeam despre noi, despre teatru, se mai nășteau proiecte, colaborări.

Cum a fost Întâlnirea cu publicul din București, tu jucând foarte mult În provincie, la Început?

Pe mine, tot timpul, publicul din București mă speria. Acum Îmi dau seama că cel din București este unul dintre cele mai Îngăduitoare publicuri. Unul foarte bun, care nu prea amendează. Oamenii de aici vin la teatru de drag și vor să le placă, să se bucure de ceea ce văd. Asta nu Înseamnă că e un public mai puțin cunoscător sau mai puțin elitist. Oamenii chiar vor să se bucure de teatru.

Cum era publicul de provincie?

La Iași, de unde veneam eu, sau la Brăila, unde am fost prima dată angajat, publicul era mult mai sever și mult mai dur. Era (acum nu mai e cazul) și puțin mai needucat. Țin minte când noi jucam „Drept ca o linie”, la Brăila, aveam unii care mâncau semințe În primul rând… Atunci când am venit la București, la FNT, am dat peste un public elegant și cuminte, căruia nu-i suna mobilul În timpul spectacolului.

Ce s-a schimbat În FNT, Între timp?

Am Înțeles că În ultimii ani spectacolele au Început să se desfășoare În mai multe locații, nu numai În teatre. De exemplu, anul acesta se joacă și la Mall Băneasa, la Centrul Cultural „Ion Manu”, la Godot Cafe-teatru, iar acesta e un lucru bun. Ar trebui ca Festivalul Național de Teatru să devină un brand și să ocupe tot orașul, să fie o săptămână de sărbătoare a teatrului, cum e Festivalul George Enescu. Chiar dacă nu avem bugetul Festivalului Enescu, FNT-ul ar trebui să fie o sărbătoare a Bucureștiului. E bine că am ieșit și În alte spații, ceea ce, pe timpuri, nu se Întâmpla.

Dar structura festivalului?

S-a schimbat de nenumărate ori. Dacă, acum câțiva ani, festivalul era În jurul regizorului, al creației regizorale și al raportului dintre regizor și societate, acum accentul se pune mai mult pe actor, pe diversitate. Dacă Înainte se aduceau spectacolele cele mai pretențioase, neÎnsemnând că erau și cele mai bune, acum s-a Înțeles că teatrul trebuie făcut pentru toată lumea și că, din toate categoriile, trebuie luat câte un spectacol, astfel Încât să vezi pe unde se află teatrul românesc În momentul acesta. Teatrul se Întâmplă și În club, și la bar, și la teatru, se Întâmplă și la Nicolae Bălcescu, se Întâmplă și la Godot. Teatrul se Întâmplă peste tot. Nu văd de ce nu ar trebui și aceste locuri să fie reprezentate În Festivalul Național.

Teatrul poate să fie și Shakespeare, poate să fie și teatru bulevardier. Teatrul poate să fie și comedie, poate să fie și marile drame. Teatrul trebuie să fie de toate genurile.

 

Joci foarte mult; care este genul de text sau de rol care crezi că te pune cel mai bine În valoare?

Nu mă mai interesează să fiu pus În valoare. Nu cred că acesta este scopul meu În viață: să mă vadă lumea cât mai bine sau cât mai divers. Scopul meu În teatru este să mă bucur. Mi-am dat seama că, În momentul acesta, cel mai important este să te bucuri de spectacole, să-ți placă distribuția, să te distrezi, să Îți facă plăcere să fii pe scenă, să crezi În lucrul acela pe care-l faci. Nu mai am gânduri din astea: să fie rolul greu, să mă provoace, să mă autodepășesc. Dacă se Întâmpla asta, e foarte bine, dar, dacă nu… viața trece oricum (zâmbește).

Ai ajuns la saturație?

Nu am ajuns la saturație, ci mi-am dat seama că lucrurile importante sunt În altă parte, nu la teatru. Lucrurile mai importante sunt În viață. Să stau cu câinele acasă – pentru mine, În momentul acesta – e mult mai important decât să vin și să joc la teatru.

Cum se Întreține o colaborare actor-regizor Îndelungată?

Printr-o foarte mare răbdare a actorului, printr-o perseverență mare a regizorului, printr-o comunicare bună, prin toleranță. A trebuit În toți anii aceștia să ne tolerăm unii pe alții.

marius manole

Regizorul are dreptul absolut asupra a ceea ce se Întâmplă În scenă?

Nu, nu are. Era o perioadă În care și eu am crezut că are, dar nu are niciun drept. Până una alta noi, actorii, suntem cei care stăm pe scenă. Noi suntem cei care tremurăm de frică În culise. Nouă ne crește pulsul. Noi suntem cei care ne aflăm În prag de infarct. Noi suntem cei care murim de atac cerebral. Sigur, a fi regizor e o meserie foarte grea, trebuie să ai o vedere de ansamblu, să ai o idee de spectacol, să știi ce să faci cu actorii ăia. Eu Îmi văd de rolul meu, el trebuie să vadă de tot spectacolul. Uneori sunt spectacole cu 10-15 oameni și atunci e foarte greu să-i armonizezi. Dar, până una alta, meseria cea mai grea le aparține actorilor.

Teatru fără actori nu se poate; fără regizori, se poate și s-a demonstrat acest lucru. Am și făcut spectacole fără regizor la care a venit lumea. Poate că nu sunt cele mai mari spectacole, dar, decât să am un regizor prost și nebun În fața mea, mai bine să nu am deloc.

Totuși, ce Îți dorești de la un regizor În timpul repetițiilor?

Îmi doresc de la un regizor să instaureze În timpul repetițiilor o atmosferă creativă. La repetiții, să nu domine teroarea, frica, spaima. Regizorul să nu-mi spună niciodată că am greșit, pentru că În teatru nu ai ce să greșești. În teatru poți să Încerci și apoi să nu nimerești, dar nu există că ai greșit. Îmi doresc de la regizor să aibă idei, să cunoască foarte bine textul și tot ce are de făcut. Îmi doresc ca un regizor să mă provoace și, În timpul lucrului, să-mi facă plăcere să descopăr și să inventez.

Munca alături de regizor trebuie să mă inspire. Nu-mi doresc un regizor autoritar și dictator, de care să-mi fie frică atunci când vin la repetiții sau când joc spectacolul, pentru că apoi Îmi va atrage atenția că am greșit.

E important să-ți câștigi un fel de independență față de indicațiile regizorale?

Da, dar o independență interioară. Eu nu o să spun nu unui regizor dacă am Înțeles ce vrea de la mine. Spun nu numai unde e cazul și unde e nevoie, că nu am un pariu. Raportul regizor-actor nu trebuie să fie o luptă de care pe care, cine-i mai tare, cine conduce. Raportul regizor-actor trebuie să fie de colaborare pentru că spectacolul este al amândurora, sau, În cazul În care e o echipă, al Întregii echipe. Din ce În ce mai des, se Întâmplă ca regizorii să se creadă niște mici dumnezei pe pământ. Ei cred că știu absolut totul și poate că știu, dar pe mine nu mă interesează. Cred că, dacă nu ne-ar Învăța cum să mergem, noi nu am ști. Știm să mergem, că – Slavă Domnului! – am mai mers și fără ei și nu ne-am rupt oasele. Mă uit cu mirare și sunt foarte intrigat de cum ei stau acolo În sală și-și imaginează că sunt atotștiutori și că, fără ei, nu s-ar putea face teatru.

În stagiunea 2013-2014 ai jucat În peste 500 de reprezentații. Te bate gândul să depășești acest număr?

Nu, nu am niciun gând. Va trebui să joc foarte mult În continuare, pentru că nu pot să opresc spectacolele. Nu mă deranjează că joc mult atât timp cât nu mai repet nimic și nu voi mai repeta nimic o lungă perioadă de timp. Și atunci, seara, e bine că pot juca două-trei spectacole, având toată ziua liberă. Dacă aș mai scoate spectacole, oricum nu aș mai avea când se le joc. Nu mai am când să le programez. Deja jucăm de la 10 noaptea până la 12 noaptea din cauza mea.

Până la urmă, a juca atât de mult este o oportunitate sau o necesitate?

La mine a fost o necesitate, dar și o oportunitate. Mie mi-a făcut plăcere să joc mult și m-a și ajutat. M-a făcut mai cunoscut publicului decât eram și m-a ajutat să-mi câștig experiență. Să joci 500 de spectacole Într-o stagiune… (râde) Anul acesta nu știu câte o să fie.

Ce este important pentru tine, când te afli pe scenă?

Cel mai important pentru mine În momentul acesta este să mă simt bine, pentru că nu pot să stau o oră și patruzeci de minute pe scenă și să mă simt ca dracu’, că pot muri sau face infarct.

Ce părere ai despre faptul că oamenii se Îngrijorează de sănătatea ta?

Și eu mă Îngrijorez de sănătatea mea. Probabil că li se pare foarte greu. Le mulțumesc că Își fac griji pentru mine. De aceea m-am oprit din repetiții, ca să nu mai scot alt spectacol. Voi juca, dar una e să ai timp toată ziua până la ora 16:00, și alta e să te scoli la ora 8:00, să alergi repede câinele prin parc, să te duci la repetiții de la repetiții, apoi să alergi să joci trei spectacole. O să fie foarte bine că nu o să mai am repetiții dimineața.

Îți vei vedea de viața ta, că mai Întâi suntem oameni și apoi vine meseria.

Eu am crezut tot timpul că noi suntem Întâi meseria și după aceea suntem oameni.

Din păcate, În ochii publicului voi sunteți doar meseria.

Dar esta e și foarte bine. Așa și trebuie să fie. E bine că pot să fiu altcineva și că cineva poate să mă placă, fiind altcineva. Asta e meseria. Probabil că, pe undeva, a fost o nevoie, de aceea am ales meseria aceasta. Instinctul m-a dus spre actorie tocmai pentru că voiam să fiu altcineva, să nu fiu eu. Instinctul e mai deștept ca noi și, dacă a simțit nevoia să meargă În zona asta (și până la vârsta de 36 de ani nu mi-am dorit să-mi schimb meseria), Înseamnă că a fost foarte bun.

Ce Înseamnă pentru tine să-ți iasă bine un spectacol?

E atunci când eu mă simt bine și nu mă fac că sunt acolo. Nu mă fac că sunt personajul, chiar sunt personajul.

Uiți de tine total?

Nu uit total, dar tot ce fac se naște pe moment, fără să mă gândesc la ce am de făcut mai departe sau cum va reacționa publicul. Pur și simplu fac și nu mă mai gândesc cum. În fiecare secundă ești conștient că ești actor și că joci un rol, doar că În unele seri ești mai empatic și mai deschis și primești energia mai bine, iar, În alte seri, n-ai chef. Tu, când n-ai chef să faci un interviu, ce faci?

Eu consider un interviu o necesitate; nu știu cât Îl mai consideri tu, care ai dat zeci de interviuri…

Asta cu interviurile eu n-o consider nici Într-un fel. Eu dau atâtea interviuri din respect față de voi, că vreți să faceți meseria asta. E o nevoie a ta pe care eu te ajut să ți-o Îndeplinești. Știi care-i nenorocirea cu interviurile? Ce nu Înțeleg oamenii e că, dacă eu dau un interviu acum și ți-am spus lucrurile astea, mâine s-ar putea să mă Întrebi aceleași lucruri și să-ți răspund altceva. Pentru că eu, de azi până mâine, mă schimb. Interviul de azi e valabil fix pentru ziua de azi. Dacă s-ar putea da acum live, ar fi cel mai bine pentru că acesta e momentul lui. Până seara, nu știm ce va fi.

Foto: Elena Simion