class="">Miklós Bács: „Legile societăţii şi ale vieţii civile sunt opuse legilor creaţiei”

Miklós Bács: „Legile societăţii şi ale vieţii civile sunt opuse legilor creaţiei”

„Profu Bács – așa îl alintă foștii studenți, când povestesc despre el în interviuri – este motivul pentru care nu puțini aspiranți la actorie din București hotărăsc să dea admitere la Facultatea de Teatru din Cluj. Miklós Bács a format până acum cinci promoții de actori, dar spune că un actor „bine format” e un dezastru.

18 septembrie 2014,  Comunicate de Presă

„Profu” Bács” – așa Îl alintă foștii studenți, când povestesc despre el În interviuri – este motivul pentru care nu puțini aspiranți la actorie din București hotărăsc să dea admitere la Facultatea de Teatru din Cluj. Miklós Bács a format până acum cinci promoții de actori, dar spune că un actor „bine format” e un dezastru.

un interviu de Adina Scorțescu

Actor al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, Miklós Bács (50 de ani) are la activ peste 60 de roluri În teatru, film, televiziune și radio. A lucrat cu regizori importanți (printre care Tompa Gábor, Silviu Purcărete, Vlad Mugur, Mihai Măniuţiu), a regizat el Însuși spectacole, a scris articole și cărți despre teatru („Mască şi Rol”, „Marele Mascat”, „Propedeutica limbajului nonverbal În arta actorului”). În 1991 a Început să predea actorie la Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş Bolyai, iar În 2004 a Înființat festivalul studențesc Galactoria. 

Adina Scorțescu: Alexandru Dabija spunea la un moment dat, Într-un interviu: „Nu cred În școlile de teatru care durează câțiva ani. Actorul se formează după un curs de șase luni.” Dumneavoastră ce părere aveți – În cât timp se formează un actor?

Miklós Bács: Hazard sau nu, aţi formulat exact: „de formare”! Cred că şcoala trebuie să ofere premisele unei „de-formări” a existenţei civile a viitorilor actori. Legile societăţii şi ale vieţii civile sunt opuse legilor creaţiei şi existenţei din realitatea scenică. Perioada necesară naşterii unei entităţi organice În realitatea scenică depinde de abilităţile fiecărei persoane În parte.

Ce ar Însemna un actor „bine format”?

Dezastru.

Care au fost Întâmplările, cărțile și persoanele care v-au stârnit interesul pentru pedagogie?

Lipsa conştientizării profesionalismului actoricesc la absolvirea şcolii, profesorul meu, artistul emerit Lohinszky Loránd, magister ludi Joseph Knecht, din „Jocul cu mărgelele de sticlă” de Hermann Hesse.

Care e cea mai mare satisfacție pe care ați avut-o până acum ca actor? Dar ca pedagog?

Probabil rolul Amadeus din piesa omonimă a lui Peter Shaffer, unde am putut juca alături de Profesorul meu. Ca pedagog, cea mai mare satisfacţie o am când ne putem Îmblânzi reciproc, precum Micul prinţ cu Vulpea sa.

Prin ce diferă școala de actorie de la Cluj de cea de la București (de la UNATC)?

Sunt multe diferenţe. Atât la nivel organizatoric, cât şi la nivel pedagogic. Clujul nu dispune de facilităţile şi dotările, de infrasuctura de care beneficiază celelalte şcoli de teatru din ţară. Acest fapt influenţează şi procesul educaţional, prin faptul că studenţii devini creativi la toate palierele unui spectacol de teatru (regie, scenografie, costume, light design, sonorizare, PR, etc.). Numărul mai mic de studenţi oferă posibilitatea unei relaţii mai substanţiale cu profesorii coordonatori. Lipsa unor „tentaţii”, specifică unui oraş „de provincie”, face ca tot efortul studenţilor şi profesorilor să se axeze pe procesul didactic.

În ceea ce priveşte metodele de predare, ele variază de la profesor la profesor, libertatea academică fiind una din trăsăturile majore ale şcolii de teatru clujene. Spre norocul nostru, dispunem de un corp profesoral de excepţie (alcătuit şi din absolvenţi ai şcolii noastre), care nu ezită să Încorporeze În discursul lor pedagogic cele mai noi tendinţe din arta teatrală. Şcoala clujeană are un caracter accentuat de laborator teatral (În accepţiunea clasică a termenului).

Prin examenele semestriale mai elaborate, studenţii pot Învăţa nu numai procesul, dar şi punerea În practică a rezultatelor acestui proces.

Flerul pedagogic și talentul actoricesc se aseamănă Întrucâtva? 

Cred că empatia şi spiritul de observaţie sunt trăsături comune ale celor două profesii. Din păcate, definirea conceptului de pedagog În arta actorului nu este Încă bine conturată. În şcolile de teatru, cei care predau sunt sau actori sau regizori, iar, În opinia mea, pedagogia diferă radical de celelalte două meserii, chiar dacă este fundamental ca pedagogul să aibă şi o carieră artistică. Desigur au existat şi există excepţii care Întăresc regula. Dacă ar fi să amintim numai de Profesorul Ion Cojar sau de Profesoara Sanda Manu.

Totodată, cred că pedagogul nu este altceva decât martorul de care are nevoie tânărul actor pentru a-şi Întregi travaliul. Pedagogul de teatru, ca şi grădinarul, poate pregăti solul, poate planta sămânţa, cunoscând legile naturii poate ocroti răsadul, dar nu poate trage de plantă să crească mai repede. El nu poate decât să ofere condiţii optime de dezvoltare.

Dacă studentul-actor Îşi poate permite să greşească (ba chiar este Îndemnat să greşească cât mai mult), pedagogul trebuie să rămână Întotdeauna consecvent metodei sale.

Sunt mulți oameni din domeniu care spun că starea teatrului din capitală e ușor defectă, că energia actorilor se diluează participarea la spoturi publicitare, emisiuni TV, seriale. Cum se văd lucrurile astea de la Cluj?

Exact ca de la Bucureşti. Pentru a te putea concentra pe propria dezvoltare, ai nevoie de timp, răbdare şi focusarea Întregii atenţii pe proces. Tulburarea procesului didactic sau, În cazul teatrelor, a procesului de creaţie, poate fi catastrofală. Probabil acesta este şi motivul pentru care marii regizori preferă să lucreze În „provincie”.

Festivalul Galactoria e menit să-i pună În contact pe tinerii absolvenți cu potențialii angajatori. În acest sens, care au fost rezultatele lui, de-a lungul timpului?

Festivalul Galactoria a fost fondat de mine În anul 2004, dar fiecare ediţie este coordonată de profesorul de clasă al absolvenţilor din anul respectiv. Deci şi Galactoria are „mai multe feţe”, ca dealtfel Întreaga şcoală. Este adevărat că e foarte dificil să motivezi persoanele care ar avea puterea de a angaja tineri actori să vină până la Cluj (din motive financiare, a perioadei În care se desfăşoară Galactoria, etc.), dar rezultatele şi carierele absolvenţilor noştri au demonstrat utilitatea şi nevoia acestui festival.

Galactoria

Totodată, trebuie să recunosc că am avut norocul să fim sprijiniţi de oameni cu suflet, care prin prezenţa lor au influenţat decisiv carierele absolvenţilor noştri: directori de teatru (precum Adrian Roman, Laurian Oniga, Andrei Mihalache), regizori de teatru şi film, critici de teatru, dramaturgi (Matei Vişniec), colegi actori (Oana Pellea, Mihaela Sârbu, Dragoș Muscalu, Bordás Attila) sau profesori emeriți (Robert Cohen, David Kipper, Stephan Perdekamp); În anul 2008, când criticul Marina Constantinescu a participat la acest festival, Întregul an de 17 actori a fost angajat În instituţiile teatrale din ţară. La fel, sprijinul Cristinei Rusiecki a Însemnat enorm pentru generaţia din 2011. Tuturor acestor oameni le sunt adânc recunoscător. Am fost Încântat de cuvintele de Încheiere ale lui Radu Afrim la Gala Hop 2014. Nu ajunge să vorbim despre tinerii actori, realmente trebuie să le oferim o şansă, chiar şi prin prezenţa ca martor la travaliul lor.

Numeroși tineri actori spun că școala i-a ținut Într-o eprubetă, că nu i-a Învățat să se „vândă”? Cât de importante sunt abilitățile extra-teatrale pentru cariera unui actor? 

Pentru carieră, sunt foarte importante, dar cred că a-ţi clădi o carieră nu este egal cu a avea valoare…. Ceea ce nu Însemnă că a-ţi clădi o carieră Înseamna automat lipsă de valoare… Sunt convins că adevărata valoare Îşi găseşte spaţiul pentru a se putea manifesta. În fond, este În beneficiul celor care gestionează lumea teatrală să aibă un „produs vandabil”. Cred mai degrabă că, din talentul oricărui artist, fac parte organic consecvenţa, necesitatea şi Îndârjirea de a crea! Este inimaginabil ce poate face un actor când doreşte cu adevărat să se arate! Galactoria este una din dovezile de eforturi incredibile pe care tinerele generaţii le pot face. Adevărate furtuni de creaţie. Ca de altfel şi producţiile independente din ce În ce mai numeroase. 

Atunci când vă despărțiți de o generație de studenți, le transmiteți două rugăminți. Care sunt ele?

Să nu uite că este o meserie colectivă, iar spectacolul nu se poate naşte decât prin partener.

Să Îşi pună Întrebarea „de ce păşesc pe scenă” de fiecare dată când o fac.

La absolvire, le ofer câte un zurgălău, spre a-şi aminti că şi-au pus pe cap tichia de bufon şi au obligaţia să zornăie din ea tot timpul, o viaţă Întreagă, spre a ne aduce aminte de rostul acestei damnaţii! Îmi place să Îl citez pe marele George Constantin: „Știți, se spune că meseria de actor e o meserie frumoasă, ușoară, bună. N-aș vrea să dezamăgesc pe nimeni, dar mi se pare una dintre cele mai cumplite meserii.” 

La Gala Premiilor UNITER, ați spus că „valoarea nu depinde neapărat de vârstă, de sistem sau de condiţii materiale”. Puteți detalia?

Un poet maghiar susţinea, pe bună dreptate, că vârsta nu este un merit, ci o stare… Talentul, valoarea nu depind de vârstă, sistem de pregătire sau condiţii materiale (precare sau dimpotrivă). Poţi vedea tineri, la admiterea În facultate, care dispun de toate datele unor mari artişti.

Spuneați Într-un interviu că, În momentul ăsta, În teatrul românesc, se Întâmplă o trecere, o schimbare de sistem (de la cel instituționalizat, Înspre cel independent). Care credeți că ar fi sistemul ideal?

Cel care le-ar combina pe ambele, păstrând raportul de aur, unde extremă raţie ar fi Teatrul Independent.

 

Foto sus: kata bodoki-halmen