class="">Andrei Grosu și Andreea Grosu, regizori: „Teatrul are nevoie de o voce comună, groasă, de bas”

Andrei Grosu și Andreea Grosu, regizori: „Teatrul are nevoie de o voce comună, groasă, de bas”

Don Juan, personajul principal din piesa lui Molière, așa cum este construit în spectacolul regizat de Andreea și Andrei Grosu, este un om al zilelor noastre. Spectacolul „Don Juan”, producție a Teatrului de Comedie din București, va fi prezentat în cadrul Festivalului Național de Teatru, la Sala Studio, de la orele 19.00, în zilele de 20 octombrie (Dan Rădulescu, în rolul principal) și 21 octombrie (Bogdan Cotleț, rol principal).

 

12 octombrie 2017,  Stiri

articol din campania editorială #teatrulschimbalumea #fnt2017. Urmărește hashtagurile noastre pe contul nostru de Facebook și pe site-ul oficial al Festivalului Național de Teatru, www.fnt.roCitește aici manifestul campaniei!

Am deschis interviul cu regizorii Andrei și Andreea Grosu plecând de la câteva întrebări simple: Cine este Don Juan al zilelor noastre? Este el un salvator al iubirii sau un pericol? Nu există un portret în linii clare al lui Don Juan, ci niște tușe variabile, care se regăsesc în OM, în general: Don Juan este omul care încearcă, omul care caută, omul care greșește și omul căruia îi este îngrozitor de frică. E greu să fii Don Juan, e greu să fii cel care nu prinde rădăcini, crede Andrei Grosu.

Cei doi regizori au simțit că pot vorbi „despre ce se întâmplă astăzi în societate, prin limbajul rătăcirilor don juaniste”. „Așa am ajuns la textul lui Molière. Am încercat să mergem mai departe și am deschis propunerea către o discuție universală despre ce înseamnă să fii acolo pentru celălalt, chiar dacă acest celălalt nu e decât un om greșit, căzut, murdar și condamnabil. Care dintre noi poate să ierte și să meargă mai departe sperând că se mai poate schimba ceva? Deci e vorba și de speranță. Și despre toate cotloanele în care ne e teamă să căutăm”, spune Andreea Grosu.

Don Juan salvează iubirea

Este Don Juan un pericol sau, dimpotrivă, un salvator al iubirii? Fiecare om cuprins de frică și îndoială poate deveni un pericol sau un salvator, la un moment ales. „Salvarea vine prin iubire, iar purgatoriul descris cu atâta culoare și prezență feminină nu e decât un drum ocolit spre casă. Încercările lui Don Juan sunt ale noastre – le recunoaștem prin cuvintele lui – sunt nesiguranța și neîncrederea care ne fac genunchii să tremure ca în timpul rugăciunii. Suma acestor descrieri ne fac oameni, nu dumnezei. Nu ne-a fost teamă să vorbim public despre slăbiciuni și greșeli. Omul e portretizat injust, în măsuri perfecte, încadrat în forme pe care nu le recunoaște. E momentul să vorbim despre noi cu toate ale noastre. E un manifest despre adevăr. Și da, Don Juan e un salvator al iubirii”, este concluzia ce salvează reputația acestui personaj care traversează secolele, la care ajunge Andrei Grosu.

„Suntem niște războinici”

Pentru Andrei și Andreea Grosu, fondatorii UNTEATRU, satisfacțiile care vin din munca lor sunt întâlnirile și rezultatul lor, prietenii, spectacolele, reacțiile spectatorilor. Oamenii  sunt cel mai frumos dar. Au avut norocul să fie înconjurați de „cei mai frumoși, minunați, talentați, înalți, rotunzi, colorați, parfumați, auriți, adevărați, simpatici, rari și dragi oameni”. Restul sunt doar detalii. „De când a început să se lege un sens în jurul necuvântului unteatru, ne-am dat seama că pentru adunarea asta frumoasă merită să facem tot. Suntem niște războinici toți, e o luptă poetică, dar totuși o luptă”, face un „portret al luptătorului la tinerețe” regizoarea. Fiecare zi e o ocazie să convingă pe cineva că locul numit UNTEATRU e bun de vizitat și de păstrat, că ce se întâmplă acolo e cu toată dăruirea și că ceea ce oferă publicului e netrucat.

„Ce e frumos e că purtăm toți această luptă de cucerire și în felul asta vom reuși să ne facem auziți. Nu mai vorbim de teatru independent, ci de teatru punct. Teatrul are nevoie de o voce comună, groasă, de bas. Trebuie să se audă peste casele de marcat, peste parcuri de distracție, peste terase, peste filmele de miercuri, peste promoții și oferte. Câteodată.”

Andreea Grosu, regizoare

Despre nemulțumiri, vise și dorințe

Nemulțumirile care îl frustrează, dar care, în același timp, îl împing să ducă lupta mai departe nu sunt prea multe. O vagă enumerare ar putea începe așa:

Atenția săracă pe care o primește teatrul în lista de activități de timp liber. Lipsa educației artistice încă din școală. Absența elevilor de la spectacole. Absența totală a studenților din sălile de teatru. „Un spectacol pe săptămână ar trebui să fie una dintre temele pentru acasă. Teatrul face pentru suflet ce face literatura pentru imaginație.” Lista cu dorințe ar fi ceva mai lungă: să fie mai mulți bani pentru cultură, și pentru cea independentă și pentru cealaltă. Proiectele ar trebui alese cu mai multă grijă, și în teatrele de stat, și în cele independente.

„Teatrul nu e divertisment. Responsabilitatea pe care creatorii de teatru o au e aceeași cu cea pe care o au profesorii. Joaca noastră are rol și scop educativ printre altele, chiar dacă ne place sau nu, asta trebuie să ne stea pe umeri. Nu poți să faci ceva cu jumătate de măsura, nu ai voie să faci lucrurile în grabă, și nici în scop mercantil. Nu facem bișniță și nici târguieli.” Acestea sunt nemulțumiri și reproșuri ascunse, aduse unor evenimente de teatru nefericite pe care Andrei și Andreea Grosu le-au văzut și pe care ar vrea să le uite.

Lupta ca o salvare

Pentru ce luptă artiștii Andrei și Andreea Grosu? Luptă pentru o lume nouă, prin teatru, cu teatru, pentru teatru. Dragostea merită toate luptele, crede Andrei Grosu. Care sunt armele cu care luptă? „Cinstea. Asta știm sigur să facem, să fim cinstiți, noi cu noi, noi cu ei, noi cu arta noastră. Luptăm pentru libertate în continuare, se pare că e o luptă fără sfârșit, e o luptă care se pasează de la o generație la alta, ca moștenire fraternală. Oricum nu știm altfel, te naști cu dorința să câștigi un lung șir de lupte, în iubire, în prietenii, în familie, în societate, unele calde, duioase, altele sângeroase, cu cicatrici, violente, dar necesare. Am decis acum șapte ani să ne construim o lume în care să primim cât mai multă lume până când lumea asta va fi atât de mare că o va înghiți pe cea rămasă mică.”

Poate fi salvată arta spectacolului azi, când „spectacolul” este peste tot – în mediul online, la TV, în Piața Victoriei, în fața clădirii guvernului? Da, este răspunsul lor, răspuns care suportă, totuși, câteva nuanțe. „Poate se vorbește prea mult despre salvare când, de fapt, nu suntem atât de pierduți. Ne-am rătăcit puțin. Spectacolele trebuie să apară din nevoia de a căuta, nu din nevoia de a găsi. Noi avem încredere că toată lumea știe drumul drept înapoi. Toți avem de făcut alegeri care nu sunt întotdeauna cele care ne aranjează coloana în poziția ei verticală. Suntem oameni. Iată și răspunsul – prin oameni se poate salva tot. Despre asta e și Don Juan al nostru, că tot veni vorba.”

Festivalul Național de Teatru, ajuns anul acesta la cea de-a 27-a ediție, are loc în perioada 20-30 octombrie 2017. Producătorii Festivalului Național de Teatru sunt UNITER – Uniunea Teatrală din România și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. FNT este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, coproducător Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Partener: Institutul Cultural Român. Ediţia de anul acesta îi este dedicată marelui actor Victor Rebengiuc. Bilete la spectacole: www.mystage.ro/fnt

Ediție desfășurată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Click pe imagine pentru a vedea mai multe informații despre spectacolul ”Don Juan”