class="">Armin Petras, regizor: ”Lumea schimbă teatrul şi nu viceversa…”

Pompilius Onofrei:  Ne regăsim, domnule Armin Petras, aici, la Bucureşti, în mijlocul unei poveşti care continuă de 27 de ani – Festivalul Naţional de Teatru; şi spun asta şi la propriu şi la figurat, căci suntem la sfârşitul celei de-a cincea seri (din cele unsprezece ale Festivalului), marcată de spectacolul „Rug” al Teatrului Naţional „Radu Stanca” de la Sibiu. Dar până să vorbim de această coproducţie internaţională atât de specială a cărei regie o semnaţi, aş vrea să vă solicit o primă impresie despre Festivalul de la Bucureşti, unde aţi sosit încă de la început şi în care n-aţi pregetat să vă luaţi în serios rolul de spectator de teatru. Aşadar: cum vedeţi desfăşurarea acestui fenomen cultural din interiorul său – dumneavoastră, cel care călătoriţi atât de mult în Europa şi vedeţi atât de multe lucruri legate de scena europeană?

Armin Petras:  Am văzut, într-adevăr, mult teatru peste tot în Europa, dar trebuie să vă spun că eu niciodată n-am petrecut atât de mult timp într-un festival, căci în mod normal trebuie să mă întorc rapid la munca pe care o am de făcut. Poate că e şi pentru că tocmai încep un nou proiect, iar timing-ul a fost perfect pentru această ”pauză”. Dar trebuie să vă spun că a fost uimitor să mă aflu aici, la Bucureşti. Am văzut cinci producţii de teatru invitate în Festival şi primul lucru pe care l-aş menţiona e că sunt spectacole realizate în stiluri foarte diferite. Mi-a plăcut asta foarte mult – că aveţi o mulţime de spectacole care vorbesc despre lucruri complexe, în estetici foarte diferite şi din puncte de vedere foarte diferite. Şi am fost cu adevărat impresionat că teatrul românesc este atât de strălucitor, în atât de multe faţete ale poveştilor pe care le spune.

P.O.: Rămânând la acest termen – poveste – teatrul este, nu?, despre spunerea unei poveşti, a unei istorii care, prin intermediul scenei, capătă valenţe de metaforă. Dar în spectacolul dvs., în „Rug”, există straturi peste straturi de metafore care se descoperă treptat, pe măsură ce sunt înfăţişate în diferite forme şi situaţii de cele două actriţe care îşi pasează una alteia rolurile, schimbându-le într-un zig-zag accelerat până la vârtej, prin convenţie la vedere, ca să nu mai vorbim de decorul atât de puternic şi de inedit – cu o tonă de gheaţă (peste doi metri cubi de cuburi de gheaţă) adusă fizic pe scenă, în care personajele sunt puse să-şi depene poveştile. Poveşti pe care dumneavoastră le-aţi dramatizat plecând de la romanul „Rugul / Máglya” al scriitorului maghiar de origine română György Dragomán.

A.P.:  Da. Am adaptat pentru scenă „Rugul”, chiar imediat după apariţia lui. Am decupat o mulţime de scene şi de momente din el şi m-am jucat cu poziţionarea lor şi, desigur, cu interpretarea. Dar vreau mai întâi să subiniez puterea acestui roman, scris în 2014 de György Dragomán care este, cred, unul dintre cei mai buni scriitori ai Europei la ora actuală. Aşa încât am avut din plin pe ce să îmi bazez munca din punct de vedere teatral.

P.O.: Textul dramatic capătă putere în limba română şi prin traducerea realizată de Elise Wilk…

A.P.:  E, probabil, adevărat.

P.O.: Dar întrebarea ar fi, domnule Armin Petras, ce v-a determinat să vă aplecaţi asupra acestui roman (o saga de familie, dar şi un tablou istoric contemporan care vorbeşte despre viaţa unei adolescente din Transilvania în tranziţia socială şi politică a anilor ’90) şi să îl transformaţi scenic într-o metaforă… europeană – dacă ne gândim că aţi montat acest spectacol concomitent în patru teatre din Europa?

A.P.:  Am lucrat în România timp de mai bine de doi ani la „Nathan Înţeleptul” – o mare coproducţie între Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu şi Teatrul de Stat din Stuttgart, iar pentru mine a fost o mare experienţă să lucrez cu atâţia actori din ţări şi de formaţii diferite. Asta mi-a trezit dorinţa de a continua acest gen de întreprindere teatrală. Iar în timpul cât am stat în Sibiu, am avut ocazia să citesc romanul lui Dragomán. Şi din primul moment mi-am zis că trebuie neapărat să facem un spectacol după acest text. Pentru că regăsim aici problemele astea, de bază, ale convieţuirii dintre maghiari şi români; pentru că asistăm chiar acum la acest fenomen al refugiaţilor în Europa, cu predilecţie în Germania; dar şi pentru că anii ’80-’90 sunt foarte importanţi pentru mine şi generaţia mea. Aşa că am vrut să vorbesc despre transformările şi dezvoltările ce au avut loc în acei ani în Europa şi despre şansa pe care o avem acum, de a trăi împreună într-o lume liberă.

P.O.: Stuttgart, Dresda, Budapesta şi Sibiu – acestea sunt scenele de teatru pe care aţi ales să montaţi în paralel spectacolul „Rug / Bonfire”. Sună diferit, ca semnificaţie, acest acelaşi text pe scenele menţionate – care au un public atât de divers ca structură, formaţie şi aşteptări?

A.P.:  Sper să aveţi ocazia să vedeţi cât de diferit sună şi în ce fel. Suntem invitaţi la trei festivaluri (unul din ele va fi chiar Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu de anul viitor) plecând de la o idee specială: aceea de a le invita pe toate cele şase actriţe care joacă în Germania, Ungaria şi România – de a le aduce împreună, pe o aceeaşi scenă.

P.O.: Asta într-adevăr va fi o experienţă.

A.P.:  Da. Iar mie îmi place această idee, cu atât mai mult cu cât ele vor juca în patru limbi diferite (căci adăugăm şi engleza) – va fi foarte interesant de văzut spectacolul în această formă. Şi abia atunci acest „Rug” îşi va arăta cu adevărat valenţele de, aşa cum aţi spus, metaforă europeană, pentru întreaga Europă.

P.O.: Şi în afară de Sibiu – unde veţi mai juca acest spectacol „reunit”, cu toate cele şase protagoniste pe aceeaşi scenă?

A.P.:  O vom face în iunie 2018 în Stuttgart, la teatrul meu – „Staatstheaters Stuttgart”, iar mai apoi în Berlin, la „Deutsches Theater”.

P.O.: Şi care ar fi cea mai puternică metaforă, cea care să determine gândul cu care aţi vrea să plece acasă spectatorii care vin să vadă spectacolul „Rug” – pe oricare din cele patru scene europene?

A.P.:  Sper să rămână în minte cu dinamica jocului celor două actriţe şi cu imaginea focului.

P.O.: Excelente actriţe, cel puţin cele din Sibiu, pe care le-am văzut şi pe care merită să le amintim…

A.P.:  Arina Ioana Trif şi Maria Tomoiagă, într-adevăr.

P.O.: Aţi fost mulţumit de reprezentaţiile de acum, din FNT? Şi de reacţiile publicului?

A.P.:  Cred că publicul bucureştean este un public de capitală, de mare oraş european, cred că este un public precis, care e foarte atent la tot ce se întâmplă pe scenă. Şi foarte interesat de spectacolul pe care alege să îl vadă.

P.O.: Şi –  vorbind de Festivalul Naţional de Teatru – probabil că ştiţi că motto-ul acestei a 27-a ediţii este „Teatrul schimbă lumea”. Aţi vrea să comentaţi această afirmaţie?

A.P.:  E foarte uşor pentru mine s-o fac: aş zice că lumea schimbă teatrul şi nu vicecersa… (râde) Dar aş mai adăuga că viaţa mea este peste 60% teatru, aşa încât teatrul este foarte important pentru mine.

P.O.: Dar credeţi că teatrul ar putea, cumva, schimba lumea? Şi cum, prin ce modalităţi, dacă răspunsul ar fi ”da”?

A.P.:  Nu cred că teatrul va putea schimba lumea, dar cred că teatrul poate schimba anumite vieţi. Unul din exemple e chiar propria mea viaţă, dar cred că şi pe aceea a unor oameni care iubesc teatrul şi îl practică, sau îl urmăresc, cu pasiune.

P.O.: Vă mulţumesc pentru aceste momente împreună şi pentru acest spectacol, „Rug”, pe care am avut şansa să îl vedem pe scena Atelier a Naţionalului bucureştean, în cadrul FNT.

A.P.:  Mulţumirile vin şi din partea mea şi sper că vă veţi bucura de Festivalul pe care îl faceţi pentru mulţi ani de-acum încolo, căci este un mare festival, foarte complex, iar asta nu e aşa de obişnuit în Europa. Puteţi fi foarte mândri de el.

P.O.: Vă mulţumim foarte mult, domnule Armin Petras.

Foto: tvr.ro / Bettina Stöß