class="">EVENIMENT IN MEMORIAM ADRIAN ENESCU

EVENIMENT IN MEMORIAM ADRIAN ENESCU

28 octombrie | 20:00 – Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu”

 

Adrian Enescu a fost un univers de sunete, de trări, de sensibilităţi, un spirit liber, european şi un temperament vulcanic, un muzician de rasă rară, un artist neliniştit. Un compozitor de geniu. A absolvit secţia de Compoziţie a Conservatorului din Bucureşti unde i-a avut profesori pe unii dintre cei mai mari compozitori: Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Ştefan Niculescu, Anatol Vieru, Myriam Marbe. A fost audient al Facultăţii de Muzică Electronică a Universităţii Stanford, California. A studiat muzică simfonică, a compus muzică electronică, muzică de film şi muzică de teatru. A trăit prin şi pentru muzică. A fost un artist inteligent, erudit, cu un pas înaintea timpului său sonor. A fost socotit o întâlnire fundamentală pentru destine şi cariere ale unor mari regizori, actori, compozitori, solişti, interpreţi, prieteni. A privit lumea ca pe o continuă provocare şi cale spre a fi cel mai bun.

„Am descoperit muzica de unul singur sau muzica m-a ales pe mine. Tot ce era ritm şi sunet mă fascina. Îmi aduc aminte, stăteam pe Podul Basarab şi ascultam polifonia – cântatul pe mai multe voci – care se compunea din ritmul roţilor de tren, din aburii scoşi de locomotive combinat cu şuieratul grav sau ţiuit, cu murmurul oamenilor, cu zgomotul maşinilor. În scurt timp am devenit dirijorul, solistul şi compozitorul acestui ansamblu. Pentru mine asta înseamnă bucuria sunetelor”, mărturisea compozitorul. Lumea teatrului, şi nu numai, îi datorează mult lui Adrian Enescu. Complexitatea muzicii lui este o temă de cercetare pentru generaţii de acum încolo. Este o mare miză spirituală pentru cei care l-au cunoscut sau au lucrat cu el, dar şi pentru cei care au fost seduşi de avangarda şi filosofia compoziţiilor sale ascultându-i înregistrările, CD-urile, poemele sonore din filmele mari la care a colaborat sau din spectacole determinante din istoria teatrului. S-a stins pe 19 august 2016 lăsând în urmă bogăţia personajului care a fost. Înţeles sau nu pe măsura geniului său, Adrian Enescu a făcut mereu o reverenţă în faţa valorii. Festivalul Naţional de Teatru organizează o seară-eveniment In Memoriam Adrian Enescu, ca semn de omagiu şi de enormă preţuire a artei sale muzicale şi a personalităţii sale de mare anvergură spirituală.

VEZI ALTE EVENIMENTE DIN ACEEAȘI ZI