class="">Ana Maria Lucaciu: „Festivalul Național de Teatru mi se pare extraordinar”

[lxa_breadcrumbs]

Ana Maria Lucaciu: „Festivalul Național de Teatru mi se pare extraordinar”

[post_author]

[featured_img]

[gallery_stuff]

Ana Maria Lucaciu, care a studiat de la doisprezece ani dansul în Canada, având ulterior o carieră prodigioasă în întreaga lume, a venit la București cu spectacolul său, Slightly Off Stage (în care dansează alături de americanul Nathan Griswold) și, totodată, a susținut un workshop de dans contemporan în cadrul Festivalului Național de Teatru. Am stat de vorbă cu complexa Ana Maria (dansatoare, coregrafă, performer) despre toate acestea și despre ce a însemnat pentru ea întoarcerea acasă. Iată.

[post_published],  [post_category]

Partea I
Din care afăm că Ana Maria a ajuns la balet dintr-o întâmplare

Ana Maria Lucaciu, ne-am adunat astăzi pentru a efectua un interviu de presă scrisă (și video) pentru site-ul Festivalului Național de Teatru. Vom începe prin a vă spune: bine ați venit acasă.
Mulțumesc.

După cât timp în țara noastră și a dumneavoastră?
Eu am mai venit, dar nu am mai dansat niciodată aici de când am plecat în 1990! E prima dată în 28 de ani când mă întorc să fac un spectacol.

L-am și văzut, aici, la ARCUB, felicitări!
Vă mulțumesc.

Cum a fost această întoarcere după 28 de ani în România?
Stresantă. Da, am simțit destul de multă presiune din mai multe puncte de vedere, dar foarte frumoasă, de asemenea.

Ce v-a plăcut?
Am avut un fan base destul de mare care a fost de ajutor și de asemenea că a fost și primul spectacol pe care l-am coregrafiat, l-am produs, l-am pus la un loc și am simțit o mândrie oarecare că am putut să am premiera în București. So (n.m. – deci), am simțit că am închis un cerc personal.

A fost și ziua mamei dumneavoastră în ziua spectacolului. Am văzut că i-ați mulțumit de pe scenă..
A fost și ziua mamei mele (n.r. – Ileana Lucaciu, critic de teatru), da…

Dumneavoastră ați trăit într-o lume artistică, din prima parte a vieții – mergeați des la teatru încă din copilărie?
Mama mea e critic de teatru, am crescut mergând la teatru, la circ, la operă, de când eram copil. So

De ce dansul?
A fost un accident. Prietena mea cea mai bună era pianistă, s-a înscris la Conservator, tatăl ei era balerin la operă, eu nu puteam fără ea, 1+1… de ce nu se duce Ana Maria la balet? Și așa a intrat Ana Maria la balet. Și mi-am dat seama că îmi place și că merge destul de bine și de acolo…

De prietena dumneavoastră ce s-a ales?
De prietena noastră s-a ales bine. Și actually a fost și ea la spectacol, a fost o parte a cercului, s-a umplut… n-au venit numai părinții, numai familia, dar faptul că au fost și ea, și tatăl ei…

Mai dansează sau a ales nobila artă a contabilității?
Ea este acum consultant acustic.

O profesie onorabilă.
Mai onorabilă decât a mea, cred.

Și cu workshopurile pe care le-ați organizat aici, cum a fost?
Foarte bine și continuă să fie foarte tare! E o grupă incredibilă de oameni!

Ce e așa de incredibil la dumnealor?

Sunt foarte curioși, sunt foarte deschiși, sunt foarte primitori și ajută, ce să zic – ajută faptul ăsta, ajută enorm!

Partea a II-a
Din care aflăm că Ana Maria nu a mai întâlnit pe tot pământul
oameni ca taximetriștii bucureșteni

Dumneavoastră trăiți de la 12 ani printre oameni străini. V-a fost greu, cum v-a fost în timpul acesta?
Nu, la început nu, pentru că nu mi-am dat seama, nu m-am gândit că trăiesc între oameni străini. Dansam, asta a fost.

Păi, și nu puteați să dansați și acasă? Trebuia să vă duceți până în Canada?
Dacă ați ști… N-a fost planificat. M-am dus pentru o lună, după care mi s-a oferit o bursă. Eu, după luna respectivă, trebuia să mă întorc acasă. Și m-au întrebat: de ce nu stai încă un an? Păi, stau (râde). Am vorbit cu mama, cu tata și mi-au zis: faci ce vrei tu, cum vrei tu, așa facem. Și am zis: ok, stau. So, am stat. Apoi în fiecare an am primit iar o bursă, bursă, bursă… Am absolvit liceul după care am intrat direct în companie și după care s-a derulat de acolo firul, cum ar veni.

Și dansați de dimineață până seara? Era muncă multă – cum era în Canada?
Era muncă multă, de dimineață până seara. Asta e singura problemă.

Ați apucat să vedeți vreodată Canada?
Da… Nu foarte mult. Dar cât s-a putut, așa, da. Am fost în turnee, ca să zic așa, am văzut și estul, și vestul.

Mai veneași în vacanțe acasă, vacanța de vară sau ce vacanță aveați dumneavoastră?
Primii șapte ani nu am venit acasă deloc.

Și cum ați văzut schimbările din România la intervalele astea mari de timp?
Cele mai mari schimbări le simt acum. Bineînțeles, când m-am întors după șapte ani atunci… normal că a fost o schimbare notabilă, dar în ultimii ani simt cea mai mare diferență și nu pot să vă spun exact de ce.

Și în ce constă ea?
E generația asta nouă pe care o simt diferită față de generația veche. E un pic mai deschisă, nu chiar așa de dură. Generația veche o simt… Toată lumea țipă în România, urlă, se claxonează, se…

S-a urlat la dumneavoastră zilele astea?
Nu, dar am fost refuzată de vreo trei taxiuri care n-au vrut să mă ducă până la hotel.

Dacă n-ați avut drum în Berceni…
Nu mergeam departe, so… Asta nu mai mi s-a întâmplat niciodată! So

Bun venit acasă, din nou.
Mulțumesc, mulțumesc.

Partea a III-a
Din care aflăm că Ana Maria s-a simțit fantastic la Festivalul Național de Teatru

Și acum trăiți în America? Unde trăiți dumneavoastră viața de zi cu zi?
La New York.

Și cum e la New York?
Mie îmi place foarte mult. E aglomerat, e scump, nu e ușor deloc, dar în același timp îți oferă multe. Da.

Ați remarcat vreun talent incredibil între oamenii cu care ați lucrat zilele acestea la workshop-uri? Să plece la New York să danseze pe acolo?
Aici?

Da, aici.
Da! I-aș lua cu mine pe toți, dacă aș putea.

Dar nu puteți.
Dar nu pot. Nu am spațiu în geantă.

Luați un bagaj de cală?
O să încerc.

Cum vi se pare Festivalul Național de Teatru? Ați apucat să mergeți la spectacole?
Festivalul Național de Teatru mi se pare extraordinar. Mă bucur foarte tare să văd …

Efervescența?
Efervescența acestui loc și organizarea incredibilă. Am fost surprinsă cât de bine totul a fost pus la punct, organizat, răspunsurile, e-mail-urile, absolut tot… Și căldura oamenilor și dorința de a ne ajuta, de a fi la dispoziția noastră tot timpul, eu ca freelancer nu primesc niciodată așa ceva! M-am simțit foarte specială.

Și spațiile acestea, fizice, culturale, care au tot răsărit prin București – cum sunt? E bine, e ca la New York?
Este foarte bine! Este mai mult decât bine. Este minunat. Și mă bucur foarte tare că e o împingere către… să se facă mai mult! Așa sper eu. Așa îmi imaginez.

După ce se termină festivalul vă duceți la New York sau mai rămâneți pe la noi?
Din păcate nu mai pot să rămân, aș vrea foarte tare să mai stau până la sfârșitul festivalului. Dar mă întorc la Seattle care trebuie terminat înainte să mă duc acasă, la New York.

Și cu ce amintiri veți pleca de la Festivalul Național de Teatru din România?
Cu faptul că am supraviețuit cu trei ore de somn în fiecare seară și cu plăcerea de a fi întâlnit niște oameni cu care sper să rămân în contact și cu care sper să mai colaborez și să continui conversația pe care am început-o.

Cum credeți că arăta viața dumneavoastră dacă nu plecați la 12 ani în Canada?
Habar nu am. Nu cred că aș fi continuat cu dansul. Dar chiar nu știu! Nu știu! M-am gândit la asta chiar în această dimineață când veneam la workshop. Nu știu dacă aș fi dansat sau dacă aș fi continuat școala aici. Cred că era prea greu. Ar fi fost… hm!

Vă place să dansați?
Îmi place să dansez foarte tare, da. Din păcate (râde). Încă îmi mai place!

Ce reacții ați primit după spectacol? Ce v-au zis spectatorii?
Foarte pozitivi și foarte generoși cu complimentele și… este exact ce am sperat! Că spectacolul va împărtăși… că se va transmite spiritul spectacolului. M-am simțit foarte bucuroasă din acest punct de vedere. Am simțit o căldură și un răspuns la care speram.

Celor care n-au apucat să vină la workshop, dar au vrut, lor ce le transmiteți, ce povață le dați?
Să vină data viitoare, sper să ne întâlnim, să continue, să-și continue pasiunea, să nu se lase bătuți de neplăcerile care aparțin realității. Și mulțumesc că ar vrea să vină.

O ultimă întrebare înainte să tragem cortina peste dialogul nostru: sunteți fericită?
Da, foarte! Foarte!

De ce?
M-a întrebat cineva odată: nu știu dacă întrebarea era dacă sunt fericită… M-a întrebat: are you having fun? Cum se zice asta pe românește?

Te simți bine? Te distrezi?
Așa. Mă simt bine. Fericirea… hm. Dar I am having fun. So

Schimbarea? E generația asta nouă pe care o simt diferită față de generația veche. E un pic mai deschisă, nu chiar așa de dură. Generația veche o simt… Toată lumea țipă în România, urlă, se claxonează…
Ana Maria Lucaciu, artistă din România stabilită la New York

Foto: Florin Biolan