class="">Teatrul şi spiritul vremii

Găsesc în cea mai recentă carte a lui George Banu, Teatrul și spiritul vremii (Editura Junimea, Iași, 2021), în fapt o fermecătoare și, mai ales, provocatoare succesiune de “miniaturi teoretice” ce valorifică iarăși toate avantajele epistemice dar și de concentrare ale fragmentului, avantaje simțite chiar înainte de preromanticii germani de Montaigne și de Pascal, iar la începutul anilor 80 ai secolului trecut fructificate într-o superbă carte de Roland Barthes, un consistent număr de referințe la 1968.

…Criticul și-a asumat statutul de acompaniator, a practicat ceea ce el însuși numește o critică de proximitate, și-a acceptat fără probleme, dar și fără regrete statutul unui Peer Gynt, însă a avut înțelepciunea de a nu fi nutrit ambiția de a fi văzut toate spectacolele. Acea prudență cu valoare, hai să-i spunem sanitară, de igienă intelectual-profesională i-a permis să nu fie spectatorul indiferent. Să rămână constant și deliberat profesionistul care știe că “dorința de a primi sau nu teatrul este criteriul primordial” al meseriei. Cel care îi asigură subtilitatea, bucuria, plăcerea “febrei intensității trăite regulat”.

Mircea Morariu – contributors.ro