„Delfini”, spectacolul regizat de Adina Lazăr, se joacă în cadrul Festivalului Național de Teatru pe 29 octombrie, la ora 20.30, la Teatrul Odeon. Mai multe detalii, aici.
27 octombrie 2023 Stiri
Ce relevanță acorzi cercetării în procesul de lucru la un spectacol?
În funcție de spectacolele la care lucrez, de tematica lor și de cât de bine cunosc universul pe care urmează să îl construiesc, acord o relevanță mai amplă sau mai redusă cercetării. Sigur, aceasta poate să cuprindă întreaga paletă de procese care stau la baza construcției unui spectacol de teatru. Pot să mă gândesc că la fiecare repetiție cercetez emoții, cercetez noi moduri de a lucra cu actorii. Cred că e important felul în care interpretez eu termenul de cercetare. Adesea mă raportez la ideea de cercetare ca fiind ceva ce se face înainte de începerea repetițiilor. Poate pentru că timpul pe care îl avem pentru montarea spectacolelor pare să se comprime. De cele mai multe ori lucrez șase săptămâni la un spectacol, fapt care îmi reduce considerabil timpul pe care mi-l pot permite să cercetez la scenă.
Cum îți organizezi etapele de cercetare?
Ca regizor, am de cele mai multe ori privilegiul de a fi inițiatorul și de a decide direcția de cercetare, în funcție de interesele mele, în momentul în care propun un spectacol unui teatru.
Nu a fost acesta cazul la Nu mai ține linia ocupată, unde am rugat-o pe dramaturga Alexandra Felseghi să propună un subiect care o interesează pe ea. Am avut adesea privilegiul de a lucra, de a explora și a face prima parte din procesul de cercetare împreună cu ea, indiferent de cine plantează ideea care sta la baza spectacolului, fapt care mi-a permis să mă concentrez pe etapa cea mai importantă din procesul de cercetare scenică, lucrul cu actorii.
Întâlnirea cu ei, cu imaginarul lor, îmi rezolvă, fără excepție, orice a rămas neclar pe hârtie. În cazul meu, pot spune că, adesea, cercetarea de acasă nu se potrivește cu cercetarea din scenă. Ultima etapă a cercetării este reprezentată de întâlnirea spectacolului cu publicul. Este etapa răspunsurilor. Tot ce a fost până acolo a fost să explorăm și să chestionăm.
Poți detalia felul în care ai lucrat la spectacolul selectat în FNT?
Delfini a fost o premieră pentru mine, din varii puncte de vedere. Este primul spectacol unde m-am ocupat și de partea de text. Dramaturgul Flavius Lucăcel a fost extrem de generos și mi-a permis să folosesc textul lui, Singurătatea Pietrelor, ca punct de plecare pentru povestea pe care doream să o spun. Am avut nevoie de acest ajutor deoarece nu am mai scris text până acum și, deși am idei, îmi lipsește structura. A fost un spectacol pe care l-am început greu, am evitat să mă gândesc prea mult la el înainte să încep repetițiile, așa că etapa de cercetare prealabilă a fost cvasi inexistentă. Textul l-am scris diminețile, înainte de repetiții, în funcție de ce construiam la scenă. E un spectacol de care sunt foarte legată deoarece este construit pe amintiri, subiective desigur, ale unor evenimente din copilăria mea. Aceasta este o altă premieră pentru mine: vulnerabilizarea. Până la Delfini am lucrat destul de rece. Rece la interior, fierbinte la exterior, e o vorbă din școală. Acum a fost o ardere permanentă. A fost prima dată când am lucrat cu dublă distribuție, fapt care nu a fost lipsit de provocări. Mi-am dorit ca cei doi actori care joacă rolul tatălui, Andrei Dinu și Eduard Bândiu, să exploreze o zonă diferită a energiei masculine. Deși structura este aceeași, energetic avem două spectacole.
Există spectacole / demersuri performative pe care le-ai creat (la care ai contribuit) care se apropie mai mult – ca formă, ca tip de lucru, ca abordare – de zona laboratorului artistic? Care sunt particularitățile lor?
Cred că Delfini și Fabrici și Uzine se apropie cel mai mult, ca formă de lucru, de zona laboratorului artistic. Prin laborator înțeleg și o doză mare de încredere în interiorul echipei, în capacitatea de a ne acorda libertate și de a ne proteja reciproc. Acestea au fost spectacolele unde mi-am permis să ies cel mai mult din personajul regizorului și să îndrăznesc să am încredere în colegii mei, încrederea și vulnerabilizarea fiind două sentimente pe care le accesez mai greu. La Delfini am lucrat cu colegii mei de la Teatrul Municipal din Baia Mare, o echipă de actori excepțională, și datorită acestei colegialități și a faptului că nu suntem la primul proiect împreună, n-am simțit că trebuie să performăm, să ne demonstrăm ceva unii altora. Schimbul de idei a fost natural și rolurile în procesul de creație nu au mai fost atât de relevante.
În cazul spectacolului Fabrici și Uzine, contextul în care am lucrat a avut din start premisele unui laborator de creație. Este un spectacol făcut într-o vară, în Zalău. Retrospectiv, mi se pare că a fost spectacolul unde ne-am oferit cea mai mare libertate și al cărui proces de lucru a avut cea mai mare doză de impredictibilitate. Am făcut interviuri cu localnicii din care a rezultat mai apoi textul, am avut în echipa artistică, inclusiv în distribuție, elevi de la liceele din oraș. A fost ceva ce s-a construit în comunitate, cu ajutorul comunității.
Crezi că în actualele contexte de producție, sistemul de lucru de tip laborator – care presupune o altă dinamică și un alt timp – devine mult mai complicat de gestionat?
Da. Mi se pare că întreg sectorul cultural este într-un impas. În timp ce bugetul pentru cultură scade, pare că numărul producțiilor crește. Spectacolele la care s-a lucrat, să zicem, șase luni, unde au existat etape ample de căutări, devin o rara avis. Ca peste tot, a început să se strecoare și în zona artelor spectacolului ideea de a livra. Să manageriezi un teatru, fie el de stat sau independent, a început să fie o chestiune de hustling, de a căuta mereu resurse. Laboratorului îi e specifică cercetarea, ori pentru cercetare e nevoie de timp.
Cât de deschis ți se pare peisajul teatral local pentru demersuri de cercetare, experiment, laborator? Poți da exemple concrete care, de-a lungul timpului, ți-au atras atenția?
Deschidere există, mai ales din partea generațiilor tinere, care au terminat în ultimii ani facultatea. Există câțiva piloni relevanți pentru cercetare în peisajul teatral autohton, precum Centrul de Teatru Educațional Replika, Reactor de creație și experiment, fostul Macaz, Teatrul Andrei Mureșeanu din Sfântu Gheorghe și Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Spectacolele produse sau susținute de aceste spații au pus bazele ideei de laborator de creație.