class="">(Apoca)Lipsa gospodinelor necăjite foc (Alina Epîngeac, d’E-pîn-geac)

(Apoca)Lipsa gospodinelor necăjite foc (Alina Epîngeac, d’E-pîn-geac)

De la ce ne-am luat? De ceva vreme parcă ne sare ţandăra din orice. Ne răţoim – mai ca la tarabă sau mai de la înălţimi academice – dar tot a gâlceavă tragem. Suntem irascibili şi nerăbdători; toţi greşesc, numai noi avem dreptate. Şi ne ţinem cu dinţii de dreptatea noastră şi numai a noastră. Ne supărăm foc pe firimiturile de pe covor lăsate în urmă de omul drag pe care îl bombănim şi ne certăm cu televizorul. Prea sunt toate grave şi merită scandal şi revoluţie; „Da’ o revuluţie…să mă pomeneşti!”

13 noiembrie 2023  FNT în presă

Spectacolul „Apocalipsa gospodinelor” asumat de întreaga echipă de creaţie, aflat în repertoriul Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ, se înscrie cu fruntea în soare în rândul producţiilor-manifest polemice, cu atitudine semeaţă şi iluminatoare întru „awarness” asupra unei probleme stringente: feminismul descătuşat spre demascarea definitivă a patriarhatului eminamente nociv. Preţ de 90 de minute aflăm în mod repetitiv, obsesiv de-a dreptul, că barbatul e rău. Dar rău, rău de tot. Fără a primi neapărat şi argumente lămuritoare. Ce e sigur şi fără de tăgadă în opinia artiştiXlor e că bărbatul e cauza tuturor relelor de pe lume, de când lumea.

Citiți integral pe d’E-pîn-geac