„La Ronde“ este spectacolul regizat de Eugen Jebeleanu, selectat în FNT, ediția XXXIII. „La Ronde“ se joacă pe 24 și pe 25 octombrie, de la ora 21.00, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură.
23 octombrie 2023 Stiri
Ce relevanță acorzi cercetării în procesul de lucru la un spectacol?
Cercetarea, pentru orice proiect, este parte din procesul de dezvoltare a dramaturgiei. Pentru Yann Verburgh, dramaturgul alături de care am dezvoltat multe spectacole, și pentru mine, dar și pentru întreaga echipă de colaboratori – scenograful/a sau compozitorul -, cercetarea reprezintă esența procesului de definire a conceptului pe baza căruia se va construi spectacolul.
Cum îți organizezi etapele de cercetare?
În primul rând, e vorba despre dialogul dintre regizor și autor sau dramaturg. Pornim de la tema principală și începem să facem mai intâi un research – istoric, estetic, analitic – pe marginea subiectului. Adunăm astfel referințe comune care urmează să fie împărtășite cu întreaga echipă. Fiecare proiect are nevoile sale și etapele diferă de la un spectacol la altul, timpii de lucru sunt alții. Prefer să am mai multe perioade de lucru la un proiect, atât pentru timpii de research, cât si pentru laboratorul de lucru propriu-zis la scenă. Altfel se așază lucrurile când ai timp, deși, câteodată, și urgența unui proiect poate fi o constrângere bună pentru spectacol. Mie mi s-a întâmplat cu Băiatul văduvă, de exemplu.
Poți detalia felul în care ai lucrat la spectacolul selectat în FNT, La Ronde?
Cercetarea la acest proiect îi aparține, în mare măsură, lui Yann Verburgh, care a documentat extrem de aplicat subiectul până să ajungă la forma materialului existent. Textul exista deja când am început repetițiile la TAM. Însă Yann a fost acolo pe toată durata perioadei de creație, pentru modificări, adaptări și traducere, pentru a fi cât mai racordat la contextul spațiului și al momentului în care am făcut spectacolul. Eu am venit cu acest concept al unui cabaret al noilor sexualități și de aici s-a articulat întregul spectacol.
Există spectacole / demersuri performative pe care le-ai creat (la care ați contribuit) care se apropie mai mult – ca formă, ca tip de lucru, ca abordare – de zona laboratorului artistic? Care sunt particularitățile lor?
Multă vreme numeam teatrul nostru un „teatru documentat”, fiindcă se fonda tocmai pe această relevanță a dialogului dintre fond și formă, într-o dinamică de tip cauză-efect. Astăzi, aș numi teatrul nostru ca fiind unul al „construcției”. Deși inspirația în scrierea textelor vine, de multe ori, de la poveștile celor implicați în proiect, este un tip de teatru intim și politic, care însă se îndepărtează de la o raportare exclusiv documentară, punând mai mult accentul pe filtrul ficțiunii dramatice, devenite motor empatic și critic. La acele spectacole „documentate”, cum a fost cazul spectacolului Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba, laboratorul era esențial, fiindcă totul era un experiment nefabricat, neanticipat, care răspundea preocupărilor noastre de atunci într-un mod brut, crud. Laboratorul însă se regăsește și la Am avut o livadă de exemplu, chiar dacă, în final, e un text dramatic în toată regula. În acest caz, cercetarea noastră analitică s-a transferat într-un laborator al formei, păstrând miza de la proiectele precedente, și anume de a pleca de la sine, de la o poveste personală, însă, poate, cu mica diferență că, în final, ne îndepartam de acest sine, pentru a găsi o voce colectivă.
Crezi că în actualele contexte de producție, sistemul de lucru de tip laborator – care presupune o altă dinamică și un alt timp – devine mult mai complicat de gestionat?
E mai complicat, fiindcă timpul de lucru alocat pentru producția unui spectacol a devenit tot mai scurt, mai ales în teatrele de stat din România. Ar fi bine dacă s-ar lucra în mai mulți timpi, pe durata unor perioade de rezidențe de creație care să acopere un interval mai mare, dacă s-ar acorda mai multă importanță dramaturgiei, dramaturgului, cercetării, fiindcă un spectacol nu se naște direct la scenă, indiferent de metodă, iar eu chiar nu sunt regizorul care să vină cu spectacolul făcut de acasă. Toată faza de documentare, întâlnire, laborator, este vitală, pentru că din acest punct începe construcția spectacolului și, dacă sunt arse niște etape, atunci spectacolul va fi doar o carcasă fără substanță.
Cât de deschis ți se pare peisajul teatral local pentru demersuri de cercetare, experiment, laborator? Poți indica exemple concrete care, de-a lungul timpului, ți-au atras atenția?
Din păcate, foarte puțin. Cred că se întâmplă și lucruri bune, în orașele de provincie mai ales, fiindcă acolo actorii și actrițele sau, în general, oamenii de teatru nu sunt obsedați să alerge după cât mai multe proiecte, și atunci se pot consolida niște echipe care caută, experimentează, nepierzând arderea pentru un „nou”. La Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe este o atmosferă extraordinară, cu o trupă fabuloasă, la Teatrul GONG la fel. La Centrul de Teatru Educațional Replika se întâmplă genul de proiecte laborator, axate pe cercetarea dramaturgiei actuale. La UNATC „I.L.Caragiale” încerc să aduc și eu tipul acesta de lucru, acum că sunt profesor la anul II de Master Arta actorului. Am propus exerciții teatrale care să ofere studenților și studentelor un habitat de lucru propice experimentului, fie că vorbim de co-producția cu Școala de Teatru de la Paris, ESAD – axată pe colaborarea dintre 14 studenți români și 14 studenți francezi, proiect care se va concretiza printr-un spectacol la Metropolis, la final de noiembrie -, fie că vorbim de ce am încercat să fac anul trecut cu studenții la Teatrelli, prezentând work-in-progess-uri ale proiectelor lor, unul pe texte de Édouard Louis, care urmează să și intre în repertoriul teatrului în aceasta stagiune. Teatrelli este poate cel mai bun exemplu de spațiu laborator care caută, cercetează, experimentează și propune publicului viziuni noi.
Interviu realizat de Mihaela Michailov
Foto: Yann Verburgh