class="">Festivalul Național de Teatru 2023 – la final

Festivalul Național de Teatru 2023 – la final

A 33-a ediție a Festivalului Național de Teatru (FNT), desfășurată în perioada 20-30 octombrie 2023, s-a încheiat. Au fost unsprezece zile în care arta scenică, sub diversele ei forme, a ținut larg deschise ușile multor spații teatrale din Capitală.

2 noiembrie 2023  Stiri

Unsprezece zile de FNT, care a avut o structură complexă: Spectacole din România; Spectacole din străinătate, Spectacole-lectură pe texte ale unor dramaturgi din Europa (inclusiv România); Spectacole și ateliere în școli și licee; Capsule-laborator în facultățile de teatru din România; Dezbaterile FNT; Maratonul cărții de teatru; Laboratoare deschise; Expoziții sau Focus CNDB (Centrul Național al Dansului București). Au fost și conferințe, ateliere de creație, prezentări de instituții și de proiecte culturale, întâlniri cu artiști invitați, evenimente online, spectacole radiofonice, dar și alte evenimente, toate armonizându-se cu tema Festivalului, „FNT, laboratoarele sensibilului”. Toate au arătat că Festivalul Național de Teatru analizează, cercetează, pune în valoare dinamica, tendințele și direcțiile fenomenului teatral românesc actual.

Cei trei curatori ai ediției 2023 – Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari – au vizionat peste 150 de producții teatrale, care au avut premieră în stagiunea 2022-2023, selectând 30 de spectacole din România (unul fiind invitat – „FITS la FNT” – un focus asupra Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 30). Programul a fost completat, la capitolul spectacole, cu trei montări din străinătate și cu o premieră absolută – „Gertrude” de Radu F. Alexandru, în regia lui Silviu Purcărete – la Teatrul Național București, care a avut loc sub umbrela FNT33.

S-au jucat pentru public mai mult de 50 de reprezentații. Unele spectacole au avut câte o reprezentație, iar altele câte două și chiar trei – cum a fost cazul producției Teatrului de Stat din Constanța „Seaside Stories”, regia Radu Afrim. Spectacolele jucate au relevat estetici diferite caracteristice creatorilor care le-au semnat.

Despre această manifestare culturală, Aura Corbeanu, directorul executiv al FNT, a declarat: „Ediția din 2023 a Festivalului Național de Teatru va ramâne o ediție consolidată, complexă, diversă, bogată prin toate evenimentele complementare care sunt parte a unui concept bazat pe o selecție de spectacole reprezentative, demne de atenție, de interes, de admirație sau de aprinse controverse. Un festival de o asemenea amploare este o construcție pe foarte multe paliere. Fiecare palier are zona sa de intervenție, dar care nu funcționează separat, ci se află într-o comunicare și interconectare cu celelalte.

Am trăit împreună experiența unui festival care a coagulat diferite categorii de public în sălile de spectacole, a incitat discuții interesante în jurul spectacolelor și a temelor propuse spre dezbatere. Am avut multe spectacole sold out, am căștigat noi tipuri de spectatori și participanți la evenimentele conexe.

A fost un festival centrat pe creații teatrale relevante, importante, caracterizat de o mare diversitate de idei și opinii, un festival al prezentului și orientat totodată către viitor!”

Într-o lume tot mai antagonizată și polarizată, teatrul rămâne o experiență comună privilegiată, trăită cu intensitate. Un gest artistic și social care ne consolidează apartenența la timpul și spațiul actual. Desfășurat într-o perioadă caldă de octombrie, Festivalul Național de Teatru este un eveniment cultural deosebit, un Festival care explorează realități în continuă transformare, care ne unește, care aduce bucurie și împlinire.

https://fnt.ro/2023/

 

Câteva cifre din FNT33

  • 30 de spectacole de teatru în selecția FNT 33
  • 9 spectacole de teatru ale companiilor de stat și indepedente din București
  • 21 spectacole de teatru ale companiilor de stat din țară
  • 3 spectacole de teatru selectate din străinătate
  • 52 de reprezentații ale spectacolelor din festival
  • 9 spectacole de teatru în școli în cadrul modulului FNT Educațional
  • 3 ateliere de teatru în școli pentru copii cu deficiențe de auz, vedere și neurologice susținute de Radu Apostol, Taisia Orjehovschi și Eliza Păuna
  • 6 spectacole-lectură pe texte din dramaturgia europeană, inclusiv cea românească
  • 21 de spectacole de teatru radiofonic în cadrul modulului FNT On Air, difuzate pe posturile Radio România Actualități și Radio România Cultural, precum și online pe eteatru.ro
  • 1 spectacol invitat (FITS la FNT): „Jocuri, vorbe, greieri…”, regia Silviu Purcărete, producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu
  • 1 PREMIERĂ ÎN FNT: „Gertrude”, regia Silviu Purcărete, producție a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București
  • 5 expoziții: SCAUNE (expoziție de caricaturi și desene de Marius Damian), George Banu / La frontiera Cortinei (expoziție de picto-impulsuri de Oana Maria Cajal), Zeii de împrumut ai Vienei, martori împietriți / Vienna’s Borrowed Gods, Stone Witnesses (expoziție de fotografie de teatru de Christine de Grancy, curator Mercedes Echerer, producător Forumul Cultural Austriac), Podul/The Bridge (instalație care a reprezentat România la cea de-a XV-a ediție a Cvadrienalei de Scenografie și Spațiu Performativ de la Praga, concept expozițional și creație artistică Adrian Damian), Teatrele realizate de Fellner & Helmer. Reflecții subtile asupra specificităților locale și a valorilor identitare (Curator: Loredana Stasisin, producător Forumul Cultural Austriac)
  • 8 capsule-laborator în Facultățile de Teatru din România în FNT susținute de: Miklós Bács, Ștefan Lupu, Vlad Massaci, Răzvan Mazilu, Mariana Mihuț, Axel Moustache, Dragoș Alexandru Moșoiu, Botond Nagy
  • 2 evenimente online: ORLANDO TRIP (concert cinematografic) și S ECTI VE – [hol’-os] (performance de artă digitală) produse de Forumul Cultural Austriac
  • 3 dezbateri pe teme de maxim interes în domeniul artelor performative din România, moderate de curatorii FNT: George Banu, ecouri, semne, contururi… – moderator Călin Ciobotari; Etici ale procesului de creație – moderator Oana Cristea Grigorescu și LOCUIND LA COMUN. Cine are nevoie de dramaturgie contemporană? – moderator Mihaela Michailov
  • 32 de lansări de carte de teatru cuprinse în 3 zile de maraton
  • 2 masterclass-uri: Devising Theatre & Storytelling, susținut de Corinne Jaber despre procesul creativ pentru spectacolul ei „Oh My Sweet Land / O dulcele meu pământ”; Întâlnire-atelier cu Christine de Grancy, fotografă de teatru dedicată fotografilor profesioniști specializați în fotografia de teatru
  • 6 evenimente și întâlniri găzduite: Next on Stage. Perspective în scenografie. Laboratoarele creației (ediția a III-a); Întâlnire – prezentare Scene europene – cooperarea cu membrii EUNIC România, dedicată tuturor profesioniștilor din domeniul culturii; Lansarea Barometrului de Consum Cultural 2022. Participare culturală și perspective democratice, produs de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC); DMTR-Feminin: Laboratoare de creație feminină (Lansarea ediției a 4-a a proiectului Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc); Masă rotundă cu dramaturgii și regizorii spectacolelor lectură pe texte din dramaturgia europeană și locală; Bătăi în pluș – spectacol lectură pe texte de Marin Sorescu, produs de Muzeul Național al Literaturii Române
  • 2 întâlniri-dezbatere despre spații ale laboratorului și cercetării artistice: Ce este un laborator artistic? (Focus CNDB) – Discuție despre laborator ca spațiu de cercetare necesar experimentării constante; Spații alternative (Focus Spații ale cercetării și laboratorului performativ) – întâlnire despre spații ale laboratorului și cercetării, într-o dinamică artistică în care producția și productivitatea sunt în centrul gândirii artistice
  • 68 de artiști implicați în evenimentele, dezbaterile și întâlnirile Festivalului:

Adina Lazăr, Adrian Damian, Alex Radu, Alexandra Badea, Alexandra Felseghi, Andreea Vulpe, Andrei Măjeri, Andrei Radu, Antonio Castro Guijosa, Arcadie Rusu, Axel Moustache, Bogdan Georgescu, Botond Nagy, Catinca Drăgănescu, Christine de Grancy, Corinne Jaber, Cornelia Iordache, Cosmin Manolescu, Cristina Modreanu, Dan Rădulescu, Daria Ancuța, Domnița Iscru, Dragoș Alexandru Moșoiu, Elena Belciu, Elena Morar, Elena Zamfirescu, Elise Wilk, Eliza Păuna, Eugen Jebeleanu, Ida Jarcsek Gaza, Ioana Marchidan, Ioana Toloargă, Ion Dumitrescu, Iuliana Gherghescu, José Padilla, Leta Popescu, Liviu Romanescu, Lola Blasco, Loredana Stasisin, Loreta Popa, Lucian Ionescu, Ludmila Patlanjoglu, Marian Popescu, Mariana Mihuț, Marina Constantinescu, Marius Damian, Mădălina Dan, Mercedes Echerer, Mihaela Sîrbu, Miklós Bács, Mirella Patureau, Miriam Cuibus, Nona Șerbănescu, Oana Cajal, Petro Ionescu, Radu Apostol, Radu Nica, Răzvan Mazilu, Silviu Debu, Ștefan Lupu, Ștefan Pîrnuș, Taisia Orjehovschi, Teodora Stanciu, Teona Galgoțiu, Vlad Massaci, Victor Rebengiuc, Viorica Petrovici, Yann Verburgh

  • 55 de artiști implicați în spectacolele lectură
  • 21 de artiști și personalități ale lumii teatrale parte din Festival invitați în Studio-ul online FNT: Cristian Ban, Kinga Boros, Călin Ciobotari, Marina Constantinescu, Aura Corbeanu, Nicoleta Esinencu, Mihai Gligan, Andreea Grămoșteanu, Ada Lupu Hausvater, Ana Ioana Macaria, Andrei Măjeri, Alexandru Mâzgăreanu, Mihaela Mihailov, Cristina Modreanu, Cosmina Olariu, Tibor Pálfy, Larisa Popa, Leta Popescu, David Schwartz, Sânziana Stoican, Irina Wolf
  • 96 de profesioniști din domeniul teatrului implicați în lansările de carte
  • 34 de artiști și personalități teatrale invitați din străinătate
  • 60 de artiști, personalități teatrale și directori de teatre din țară
  • 42 de spații culturale parte din circuitul Festivalului Național de Teatru
  • În perioada 1 iunie 2023 (data publicarii primului comunicat de presă despre actuala ediție FNT) – 2 noiembrie 2023, pagina de Facebook a Festivalului National de Teatru a atins 136.254 de conturi de Facebook și 5.598 de conturi de Instagram, doar organic, fără promovare plătită
  • Pagina de Facebook a FNT a generat 10.998 de reacții (like, share, love), 744 de comentarii, 672 de distribuiri și 498 de urmăritori noi.
  • Din cei 26.359 de urmăritori ai paginii de Facebook a FNT, 77,9% sunt femei, cu preponderență în zonele de vârstă 25-34 de ani și 35-44 de ani, iar din cei 3.621 de urmăritori pe Instagram, 72,5% sunt femei, cu preponderență în zonele de vârstă 25-34 de ani și 35-44 de ani.