class="">Podul/The Bridge (Instalație artistică interactivă)

Podul/The Bridge (Instalație artistică interactivă)

Vernisaj: 25 octombrie | 17:00 – Institutul Cultural Român, Sala Mare  

Expoziția poate fi vizitată în perioada 25 – 30 octombrie 2023

Interval orar: 10.00 – 20.00

INTRAREA LIBERĂ

Proiectul Podul/The Bridge a reprezentat România la cea de-a XV-a ediție a Cvadrienalei de Scenografie și Spațiu Performativ de la Praga în perioada 8-18 iunie 2023.

Proiectul este prezentat în România pentru prima dată, de către Institutul Cultural Român, în cadrul Festivalului Național de Teatru, în perioada 25-30 octombrie, la București, în Sala Mare a ICR din Aleea Alexandru, nr.38. Accesul publicului va fi liber.

Eveniment în FNT

Concept expozițional și creație artistică: Adrian Damian

Curator: Dragoș Buhagiar

Organizator: Institutul Cultural Român

Parteneri: OISTAT România, UNITER, Teatrul Nottara și Teatrul Excelsior

  

Ce înseamnă împreună? Care sunt urmele emoțiilor noastre? Suntem singuri sau conectați într-o rețea răsucită și interconectată? Proiectele și tehnologia ne îndepărtează de natura noastră sau au puterea de a ne reconecta cu propriul nostru sine? Podul/The Bridge este o instalație artistică interactivă care pune sub semnul întrebării limitele înțelegerii conceptului de împreună. Suntem mai mult decât putem vedea, ne conectăm mai mult decât gândim, comunicăm mai mult decât exprimă cuvintele. Suntem molecule de apă, interacționăm și interferăm, vibrăm și rezonăm și nicio întâlnire virtuală nu poate înlocui întâlnirea reală, față în față. Folosind multiple tehnologii multimedia, Podul invită oamenii să meargă unul spre celălalt, să redescopere conexiunea adâncă a contactului vizual și să mediteze asupra modului în care corpurile noastre interacționează. Parcurgerea podului devine o experiență care poate revela nevăzutul, iar vizitatorul este, în același timp, observator și participant.

Credit foto: de la cea de-a XV-a ediție a Cvadrienalei de Scenografie și Spațiu Performativ de la Praga în perioada 8-18 iunie 2023.