Anul acesta (2023) am văzut la FNT spectacole care m-au pus pe gânduri în legătură cu reacțiile pe care un spectator le are la vizionarea unui spectacol. Am aplaudat la manifestarea doctrinei feministe și la expunerea mediului educațional de la țară. Mi-am reamintit cât i-am chinuit pe profesorii mei de-a lungul anilor, reproșându-le constant că modalitatea lor de predare este lipsită de morală și plictisitoare. Mi-am reamintit de situația femeilor de etnie romă, care sunt abuzate de bărbații lor. Am plătit un bilet ca să-mi reamintesc cât de horror poate fi lumea.
13 noiembrie 2023 FNT în presă
Au fost și spectacole care m-au intrigat într-un mod mai accesibil și fun, Catarina și frumusețea de a ucide fasciști în regia lui Tiago Rodrigues și Exod în regia lui Oskaras Koršunovas. Ambele începându-și povestea din trecut, de la distanță față de prezentul ăsta crud, mi-au oferit libertatea de a fi sau nu de acord cu ideile promovate. Ficțiunea pe care s-au construit cele două spectacole a reușit să cuprindă mai mult adevăr și să stârnească mai multă mișcare colorată în public decât au reușit să o facă datoria de a fi de acord cu drepturile femeilor și ale profesorilor. La spectacolul lui Tiago Rodrigues s-a aplaudat și s-a huiduit în ultima parte. La un moment dat o femeie s-a ridicat din public și a pus muzică la difuzorul telefonului pentru a obtura propaganda fascistului din piesă. Alți oameni s-au identificat după vizionare ca fiind fasciști, recunoscând asta cu zâmbetul pe buze. Reacțiile publicului au făcut din spectacol o experiență rară în România.
Citiți integral pe LiterNet.ro