Spectacolul „Nuntă în Oaș“, în regia lui Cristian Ban, se joacă pe 20 octombrie, de la ora 20.00, la Teatrul Bulandra, București, Sala „Liviu Ciulei” (Izvor). Bilete puteți găsi aici.
18 octombrie 2023 Stiri
Ce relevanță acorzi cercetării in procesul de lucru la un spectacol?
Mare, de fiecare dată. Simt că repet propriu-zis de-abia după vreo două, trei săptămâni de la prima întâlnire cu actorii. Până atunci, îmi place să cred că, fără presiune, încercăm să găsim un limbaj comun, o regulă de joc în cadrul căreia ne desfășurăm. De fapt, încercăm să găsim acel drum pe care niciunul dintre noi nu a mai fost, dar care ne-ar putea uni în timp ce facem acel spectacol.
Cum îți organizezi etapele de cercetare?
Îmi place mult perioada de pre-producție, când lucrez singur acasă. Asta nu înseamnă că fac caiet de regie, ci doar încerc să mă documentez cât mai bine, să intuiesc niște posibile piste și să organizez niște gânduri ca să am un ghid în momentele de rătăcire care pot apărea în timpul repetițiilor. Apoi, urmează etapa primelor întâlniri cu echipa care, în funcție de proiect, presupune fie un atelier de improvizații, fie o documentare colectivă asupra temei, urmate de o sesiune în care se schițează viitorul scenariu. Majoritatea spectacolelor pe care le-am făcut în ultimii ani, a avut scenariul dezvoltat și scris la scenă, în timpul acestei etape care e și cea mai importantă și generatoare de acel „nu știu ce” al spectacolului.
Poți detalia felul în care ai lucrat la spectacolul selectat în FNT, Nuntă în Oaș?
Inițial am organizat o întâlnire cu actorii și cu autoarea textului, Anca Munteanu. Nu am repetat, ci doar am testat diferite chei de lectură a textului și a felului în care el rezonează cu trupa. În urma acestei întâlniri, am făcut o inversare în distribuție și, împreună cu Anca, am decis care sunt momentele care ar trebui dezvoltate/rescrise în favoarea spectacolului. Anca a scos din drafturile ei mai vechi un monolog pe care îl scrisese inițial pentru personajul principal si pe care nu l-a lăsat in textul final pe care eu îl citisem. Am citit acel monolog și pentru mine a fost momentul în care am simțit cum va arăta spectacolul. În cazul de față, munca de cercetare îi apartine, în cea mai mare parte, autoarei, iar eu, împreună cu actorii, am încercat să găsim formula cea mai bună pentru a pune în scenă textul ăsta cu o temă atât de specială.
Există spectacole / demersuri performative pe care le-ai creat (la care ai contribuit) și care se apropie mai mult – ca formă, ca tip de lucru, ca abordare – de zona laboratorului artistic? Care sunt particularitățile lor?
Un exemplu care îmi vine în minte e cel de acum câțiva ani. Împreună cu Dragoș Mușoiu și Catinca Drăgănescu, am făcut un atelier cu toată trupa teatrului din Satu Mare. Propunerea a fost ca, timp de o săptămână, să facem fiecare un atelier din care sa rezulte cate un spectacol-experiment jucat doar o singură dată. Încerc să răspund la întrebare și să îmi dau seama care au fost particularitățile acelor zile, dar îmi dau seama că e foarte greu să trasez granița între ce e și ce nu e laborator artistic. În final, cred că orice repetiție, orice întâlnire, orice atelier în care există întrebări, căutări, nesiguranță, curiozitate e, de fapt, un laborator.
Crezi că în actualele contexte de producție, sistemul de lucru de tip laborator – care presupune o altă dinamică și un alt timp – devine mult mai complicat de gestionat?
Evident că e mai complicat. În teorie, e frumos să vrei să stai în laborator câte 3-4 luni dar, în practică, fiecare manager alocă maxim 2 luni unui proiect și tu trebuie să lucrezi în intervalul ăsta. Sunt curios și eu să lucrez un an întreg la un spectacol, fără presiunea că vine premiera, ci doar să văd cât de mult se pot împinge anumite limite. Pe de altă parte, încerc să fiu realist și mă întreb dacă nu cumva m-aș plictisi după 2-3 luni. În sistemul de azi, cred că o formulă care funcționează e cea a unui atelier care precede perioada de repetiții și în care se pot testa și rezolva multe lucruri.
Cât de deschis ți se pare peisajul teatral local pentru demersuri de cercetare, experiment, laborator? Poți da exemple concrete care, de-a lungul timpului, ți-au atras atenția?
Știu că nu e atât de închis pe cât se aude. Pot aminti aici faptul că Teatrul de Nord din Satu Mare își începe fiecare stagiune cu un laborator condus de unul sau mai mulți regizori sau coregrafi. Timp de o săptămână, toată trupa este implicată, și asta se simte în tonusul actorilor pe parcursul stagiunii. De asemenea, Teatrul din Arad a pus la dispoziție trupa și întreaga clădire a teatrului pentru un spectacol experimental al anului III Regie de la UNATC, acum doi ani. Proiect9, inițiat de teatrul din Galați mi se pare un concept curajos și deschis experimentului. Nu în ultimul rând, tot ce se întâmplă la Reactor de creație și experiment mi se pare că e dependent de ideea de cercetare și mai ales de laborator. Sunt doar câteva exemple la care am fost martor recent, dar sunt sigur că lista e mai lungă.
Interviu realizat de Mihaela Michailov
Foto cu Cristian Ban – Tudor Neacșu