class="">O carte de Giorgio Strehler – „Scrisori despre teatru”

O carte de Giorgio Strehler – „Scrisori despre teatru”

Giorgio Strehler – Scrisori despre teatru

Volumul „Scrisori despre teatru” de Giorgio Strehler a fost lansat marţi la Teatrul Bulandra, sala „Toma Caragiu” în prezenţa multor admiratori ai teatrului acestuia, regizorul italian care spunea despre sine că aparţine „marii rase a fanaticilor, a misticilor şi în acelaşi timp a revoluţionarilor”.

28 octombrie 2015,  Comunicate de Presă

Publicată de Editura Nemira în coproducţie cu Centrul Cultural Casa Artelor – Primăria Sectorului 3, cartea a fost tradusă de Alice Georgescu („Lettere sul teatro”, 2000 RSC. Libri S.p.A. Milan). La evenimentul de lansare a fost invitat Mario Mattia Giorgetti, editorul-şef al revistei italiene Sipario, cel care l-a cunoscut şi a lucrat în tinereţea sa cu Strehler – marele om de teatru, unul dintre fondatorii Piccolo Teatro din Milano. El a venit la Bucureşti să vorbească despre Strehler, aducând şi un documentar pe care l-a realizat, „La passione teatrale di Giorgio Strehler”, proiectându-l în cadrul acestei lansări.

Alice Georgescu a vorbit despre munca la traducerea acestei cărţi, deloc uşoară, dar plăcută. Directorul Teatrului Bulandra, Alexandru Darie, cel care a condus un timp Uniunea Teatrelor din Europa, înfiinţată de Strehler, şi-a amintit, povestind cu fascinaţie audienţei, cum l-a cunoscut pe „il Maestro”, la începutul anilor ’90, la Milano, în Piccolo Teatro, unde a prezentat primul său „real succes” – spectacolul „Poveste de iarnă” pe care Darie l-a montat la „Bulandra”. Despre ideea apariţiei acesteui volum a vorbit redactorul cărţii Monica Andronescu, iar directorul Centrului Cultural Casa Artelor, Alice Barb, a promis sprijin şi pentru apariţia celui de-al doilea volum Giorgio Strehler.

Giorgio Strehler – Scrisori despre teatru

De reţinut un moment spus de Mario Mattia Giorgetti: „Ce voia Strehler de la teatru? Din însemnările mele, vechi de aproape 50 de ani, pot să amintesc ce ne spunea el nouă, actorilor: „Teatrul pentru mine e ca apa pentru peşti; teatrul e un mod de a iubi lucrurile, lumea, pe aproapele nostru. Prin teatru eu mă gândesc la toate celelalte. Eu văd politica prin teatru, văd cultura, umanitatea”.

Foto: Maria Ştefănescu