class="">O galerie de mari actori şi regizori, la deschiderea oficială a FNT

O galerie de mari actori şi regizori, la deschiderea oficială a FNT

Aseară, în foaierul Sălii Mici a Teatrului Național din București, nume importante ale culturii române au participat la deschiderea oficială a celei de-a 24-a ediții a Festivalului Național de Teatru, care a coincis cu vernisajul expoziției „Doina Levintza: Costumul de teatru – de la schiţă la miracol”.

25 octombrie 2014,  Comunicate de Presă

Aseară, În foaierul Sălii Mici a Teatrului Național din București, nume importante ale culturii române au participat la deschiderea oficială a celei de-a 24-a ediții a Festivalului Național de Teatru, care a coincis cu vernisajul expoziției „Doina Levintza: Costumul de teatru / de la schiţă la miracol”. 

Printre cei prezenți s-au numărat regizori (Lucian Pintilie, Nae Caranfil, László Bocsárdi, Sanda Manu), actori (Dan Puric, Emilia Popescu), jurnaliști (Eugenia Vodă, Marius Tucă), compozitori și cântăreți (Vasile Șirli, Felicia Filip).

O apariție-supriză a fost cea a actriței britanice Jacqueline Bisset, care s-a declarat impresionată de costumele Doinei Levintza: „E fabulos ceea ce văd. Am o senzație stranie când mă uit la aceste costume frumoase, dar imateriale, ca niște stafii care bântuie teatrul. Am citit multe basme când eram mică și probabil că magia costumelor a rămas cu mine de atunci… Sunt foarte fericită să fiu aici!”

deschiderea FNT

Expoziția Doinei Levintza, care poate fi văzută până pe 30 noiembrie, conține schițe, fotografii și costume din spectacolele pentru care a lucrat În ultimii zeci de ani.

„Am făcut un mare efort ca să adun din toate teatrele din țară câte puțin din ce a mai rămas. Fac un apel: Vă rog, păstrați costumele, ca să existe o istorie a teatrului În costume. A fost o muncă imensă să pot face rost de fotografii și de costume ale marilor actori cu care am avut șansa să lucrez. Din păcate, când eram tânără, nu m-am gândit la faptul că aceste costume trebuie să supraviețuiască dispariției actorilor…”, a spus Doina Levintza.

Marina Constantinescu, directorul Festivalului Naţional de Teatru, a spus că și-a dorit mult ca festivalul să se deschidă cu un eveniment major: „Am vrut ca opera unui mare artist să bucure ochiul și privirea, care ne joacă uneori feste. Tot ce vedeți aici este o muncă de trei luni de zile. Și munca Doinei Levintza de o viață. Este o seară foarte specială, pentru că noi ne-am gândit că festivalul trebuie să fie un spaţiu al Întâlnirii, un spaţiu În care să fim Împreună. Teatrul asta vrea”.

Click pentru a vedea mai multe fotografii de la deschidere, În Galeriile FOTO

Expoziția a fost gândită de la schiță la spectacol, pentru ca privitorul să-ți poată imagina atelierul, laboratorul creației Doinei Levintza și pașii pe care Îi face un scenograf, de la idee, la produs final.

deschidere fnt lucian muntean

Marie-France Ionesco, Lucian Pintilie şi Doina Levintza, la deschiderea FNT

„Acum, În acest moment, aici, inaugurăm, vernisăm şi ne bucurăm de o expoziţie absolut fabuloasă a uneia dintre cele mai mari scenografe de decor şi costume (…). De fapt, e deschiderea festivă a acestui festival, În prezenţa unei mari şi importante artiste a neamului nostru. (…) Îi fac oferta, În faţa dumneavoastră, ca o bună parte din această expoziţie să fie găzduită În foaierele Teatrului Naţional, În viitorul imediat, dat fiindcă că aceste foaiere sunt constituite şi În galerii de artă. Sunt 4.500 de metri pătraţi de galerii de artă care vor găzdui permanent expoziţii şi manifestări de acest gen”, a declarat Ion Caramitru.

„Deschidem porţile către teatrul de calitate cu aceste costume incredibile create de Doina Levintza.”

Marina Constantinescu

Printre costumele din expoziţie s-au numărat şi cele din spectacolele „Omor În catedrală”, regia Mihai Măniuţiu (1996, Teatrul Naţional Cluj-Napoca), „Richard II”, regia Mihai Măniuţiu (1998, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti), „Femeie adulteră”, regia artistică Ana Boariu şi Camelia Maxim (2008), „Portretul lui Dorian Gray”, regia artistică Dragoş Galgoţiu (2004, Teatrul Odeon), „Viaţa e vis”, regia artistică Dragoş Galgoţiu ( 2010, Teatrul Odeon), „Epopeea lui Ghilgameş”, regia artistică Dragoş Galgoţiu (2009, Teatrul Odeon), „M… Butterfly”, regia artistică Ada Lupu (2000, Teatrul Odeon).

deschiderea FNT

O parte a expoziţiei a fost „in memoriam” György Harag, fiind pezentate imagini alb-negru din spectacolele regizorului şi actorului.

Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru a debutat oficial vineri seară şi se va desfăşura până pe 2 noiembrie, În mai multe teatre din Bucureşti.

Fotografii: Maria Ştefănescu, Lucian Muntean. Video: Simion Buia