EDIȚIA 2015
Balàzs Attila: „Cele mai bune texte rămân, pentru mine, cele clasice“
Balàzs Attila este actor şi director al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely“ din Timişoara. În 2010, „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi“, în care a jucat rolul lui Guildenstern, a fost desemnat „Cel mai bun spectacol“ la Gala UNITER. Anul acesta, două dintre producţiile teatrului pe care îl conduce se regăsesc în selecţia FNT: Moliendo café, în regia lui Silviu Purcărete, şi Opera cerşetorilor după textul omonim al lui John Gay, regia Kokan Mladenovic.
Daniela Nane, în Pasajul FNT: „La spectacolul nostru, unii spectatori vin de două-trei ori”.
Ne despart doar două zile de Deschiderea oficială a celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. O ediţie de excepţie, aniversând un sfert de secol de poveşti extraordinare pe scena Teatrului românesc.
Zece expoziţii-eveniment în Festivalul Naţional de Teatru
Diversitatea expoziţiilor din actuala ediţie a Festivalului Naţional de Teatru este o oglindire a mozaicului atât de colorat al plajelor de manifestare din lumea artelor plastice. Veţi regăsi în cele 10 expoziţii-eveniment oferite publicului larg pe toată durata Festivalului – fotografia, obiectele decorative, grafica, instalaţiile tridimensionale, arta media, scenografia, afişul.
Teodor Corban – mărturisiri. Când profesia are de câştigat
În „Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt, regia Claudiu Goga, o producţie a Teatrului Naţional din Iaşi invitată în FNT, joacă un prodigios actor al teatrului şi filmului românesc: Teodor Corban. Cu amabilitatea-i cunoscută, ne-a făcut unele mărturisiri despre rolul realizat în acest spectacol, despre profesiunea sa şi credinţa întru aceasta.
Pasajul, trecătorul şi actorul
Trecătorule, opreşte-te! E un îndemn pentru oricine trece, începând de luni, 19 octombrie, prin pasajul Universitate. Să nu fie atât de grăbit; să îngăduie pentru câteva clipe măcar să se uite în jur, să asculte. Şi va vedea că acest spaţiu nu e atât de gri, nu e atât de rece – e plin de culoare, e cald. E altfel.
Lansări de carte în Festivalul Național de Teatru
În esenţa sa, Festivalul Naţional de Teatru se doreşte a fi, în fiecare an, o platformă de prezentare, analiză şi promovare a scenei autohtone, dar şi un spaţiu de evaluare a curentelor şi tendinţelor în teatrul românesc şi, cum am mai spus, cu deschideri spre fenomenul de gen european.