class="">Teodor Corban – mărturisiri. Când profesia are de câştigat

Teodor Corban – mărturisiri. Când profesia are de câştigat

În „Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt, regia Claudiu Goga, o producţie a Teatrului Naţional din Iaşi invitată în FNT, joacă un prodigios actor al teatrului şi filmului românesc: Teodor Corban. Cu amabilitatea-i cunoscută, ne-a făcut unele mărturisiri despre rolul realizat în acest spectacol, despre profesiunea sa şi credinţa întru aceasta.

20 octombrie 2015,  Comunicate de Presă

În „Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt, regia Claudiu Goga, o producţie a Teatrului Naţional din Iaşi invitată În FNT, joacă un prodigios actor al teatrului şi filmului românesc: Teodor  Corban. Cu amabilitatea-i cunoscută, ne-a făcut unele mărturisiri  despre rolul realizat În acest spectacol, despre profesiunea sa şi credinţa Întru aceasta.

Interviu de Maria Sârbu

Maria Sârbu: Sunteţi protagonist În „Vizita bătrânei doamne”. Se spune că faceţi un rol foarte bun. A fost complicat să creaţi pe scenă personajul? În ce măsură v-a marcat?

Teodor Corban: Personajul Ill mi-a plăcut din prima clipă. Felul În care a scenarizat şi structurat piesa „Vizita bătrânei doamne”, felul În care a limpezit stufărişul textului iniţial mi-au transmis imediat că Claudiu Goga a venit la Iaşi mai pregătit ca niciodată. Iar plasarea lui Ill şi mai În prim-planul poveştii Îmi dădea de Înţeles ce miză ridicată mi se punea pe umeri şi ce bucurie e să primească un actor un rol atât de complex, de variat, de spectaculos. Practic În Ill aveam de investit tot ce ştiam din meseria mea, pentru că personajul avea de trecut prin mai toate trăirile unui om Într-o existenţă: mândrie, ignoranţă, poltronerie, cinism, inocenţă, tragism, derizoriu. E un personaj monumental, tragic şi decadent În acelaşi timp. E o provocare rară.

Cât de mult v-a ajutat În crearea rolului regizorul Claudiu Goga, cu care aţi mai lucrat la Teatrul Naţional din Iaşi?

Claudiu Goga este regizorul providenţial al Teatrului Naţional din Iaşi. Iată, am jucat În toate cele cinci montări ale sale de la Iaşi şi spun cu mâna pe inimă că el e regizorul care, În ultimii ani, a Înţeles şi educat trupa ieşeană cel mai bine. Este un fin cunoscător al actorului şi tot ce a făcut el este efectiv o reciclare, a dat un nou caracter profesional trupei. Este (fără să Îţi propună neapărat) unul dintre puţinii regizori-pedagogi care mai există. Iar colaborarea la acest spectacol a fost magică.

Prin ce impresionează această montare?

Mi se pare că e o montare monumentală, aşa cum e şi textul. Are măreţie şi tragism, ca În teatrul antic, are umor negru şi savuros, aşa cum numai Dürrenmatt conţine, are modernitate şi trimitere directă la actualitate. Şi toate acestea, după părerea mea, sunt lucrate cu migala şi minuţiozitatea unui chinez care transcrie Biblia pe un bob de orez.

Aţi jucat acest spectacol nu numai la Iaşi. Cum a fost primit până acum de public?

Cele câteva reprezentaţii jucate până acum la Iaşi şi Chişinău au avut efect de eveniment. Mulţi spectatori au mărturisit că spectacolul nostru este poate cel mai reuşit de la Iaşi din ultimii 25 de ani. La Chişinău, În sală erau foarte mulţi oameni de teatru, regizori sau actori, care la final păreau bulversaţi. Bulversat eram şi eu văzându-i aşa, pentru că ei nu erau nişte spectatori oarecare: majoritatea absolviseră şcoli superÎnalte la Moscova.

Cum aţi putea ademeni publicul bucureştean să vină să vadă „Vizita bătrânei doamne”?

Nu ştiu cum ar trebui ademenit publicul bucureştean să vină la spectacolul nostru, dar sunt câteva atuuri importante care Îl recomandă: textul lui Dürrenmatt În primul rând, numele lui Claudiu Goga sau al actriţei Mihaela Arsenescu Verner (premiată de UNITER) şi nu În ultimul rând selectarea spectacolului la acest prestigios festival românesc. Şi de ce nu, poate curiozitatea unora de a mă vedea şi pe scenă, nu doar În film.

Sunteţi În Teatrul Naţional din Iaşi de mai bine de 25 de ani. Aţi creat foarte multe roluri aici. Puteţi să ne numiţi câteva care au avut o influenţă asupra destinului artistic?

Acum, după atâţia ani de jucat pe scena ieşeană, e greu să zic ce roluri m-au marcat, sau care mi-au influenţat mai mult cariera. Cert este că am muncit pentru fiecare personaj, m-am dăruit fiecăruia, atât celor reuşite, cât şi celor ratate. Privind În urmă pot aminti câteva care au avut norocul de a fi mai apreciate de public sau critică: Gogu din „Proştii sub clar de lună”, Şarikov din „Inimă de câine”, Chiriţa din „Chiriţa În provincie”, Jean din „Rinocerii”, Biedermann din „Biedermann şi incendiatorii” sau Lopahin din „Livada de vişini”.

Lucraţi mult şi În film, iar câteva lungmetraje v-au adus recunoaştere internaţională, cum ar fi „Un etaj mai jos”, „Aferim” sau „A fost sau n-a fost?”. Cum Îmbinaţi aceste două arte, total diferite, dar apropiate cumva actorilor care sunt absorbiţi de ele?

Eu nu fac o demarcaţie tranşantă Între actoria de teatru şi cea de film. Poate şi pentru că nu am studiat actoria la o şcoală de film, eu provenind din teatru. Şi la baza formaţiei mele stă teatrul realist, stanislavskian. Diferenţa Între scenă şi platou este impusă de Înseşi condiţiile specifice. Mijloacele de expresie şi viteza de concentrare sau de reacţie sunt mult mai subtile şi rapide În film. Acum, că mi-aţi pus Întrebarea aceasta, parcă nici nu mai găsesc mari diferenţe Între cele două „actorii”, căci se Întâmplă ceva foarte interesant: de când fac mai mult, am Început să folosesc mijloacele filmului pe scenă şi, culmea, rolurile din teatru au devenit mai apreciate. E clar că În esenţă actoria e una singură.

Cum lucraţi cu regizorii de film, cărora teatrul le este oarecum străin; cum vă detaşaţi de scenă pentru platou?

Lucrul asupra personajului sub bagheta regizorului, fie el de film, fie de teatru, este cam acelaşi. Diferă oarecum modalitatea de abordare, În funcţie de personalitatea fiecăruia. De regulă, şi unii, şi alţii respectă formaţia mea de actor bivalent, doar uneori mă mai tachinează cu câte o replică de duh: „Alo, nu aşa gros, că nu eşti la teatru pe scenă”, sau „E bună reacţia aia, da e prea fină, nici nu se vede, ce eşti la film?”

Ce reacţie aveţi atunci când aflaţi despre succes, despre un premiu bunăoară, care urmează să vi se decerneze? În ce măsură succesul, premiile, alte bucurii legate de profesie au influenţă asupra dumneavoastră?

Succesele şi premiile sunt folositoare omului, În măsura În care nu devin un scop În sine. Când iei un premiu ţi se confirmă că eşti pe un drum corect, pe care ceilalţi Îl validează. Nu e grav nici dacă nu primeşti diplome, doar atât e că orbecăi de unul singur pe un traseu al carierei care, neconfirmat, nu ştii dacă e corect sau nu.

Dincolo de scenă, dincolo de platoul de filmare, cum e viaţa lui Teo Corban?

Până acum ceva vreme, când m-am Îmbolnăvit, viaţa mea era doar teatrul: şi la Teatru şi În afara lui. Mi se părea că aşa e bine, că aşa e un actor adevărat, că trebuie să vorbesc şi să fac mereu teatru, că trebuie să respir şi să mănânc teatru. Era aşa ca o „furie a laptelui” râvna asta a mea. Şi mi-o explic mai mult prin contaminarea mea de la vorbăria pătimaşă a unora care credeau că doar aşa se face „arta” adevărată. Şi… a venit un moment În viaţă când mi s-a arătat, urmarea unei boli, nici măcar cronice, cât de relativ e totul, că totuşi am o vârstă coaptă până la care mi-am refuzat prea multe În vafoarea profesiei. Când mi-am revenit din boală mi-am schimbat şi raportul cu teatrul care a rămas undeva pe locul doi În favoarea vieţii, pur şi simplu. Şi, paradoxal, profesia a avut de câştigat!