de fnt.ro

Spectacolul ”Hamlet/Collage”, în regia canadianului Robert Lepage şi cu celebrul Evgeny Mironov în rolul a 12 personaje – ajutat şi de Vladimir Malyugin, care-l dublează sau secondează uneori în scene – a deschis vineri cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru. La reprezentaţie au fost prezenţi actori renumiţi, dar şi tineri actori ai teatrului românesc care au rămas impresionaţi de atmosfera de vis şi de farmecul lui Mironov.
22 octombrie 2017, Articole din presă
Regizorul canadian Robert Lepage a reuşit să redea timp de două ore, o stare de vis în sensul cel mai propriu posibil când vorbim despre un concept precum visul. Dacă „Hamlet” a fost vreodată visat de cineva, probabil cam aşa a arătat. Personajele lui Shakespeare se desfăşoară într-un cub deschis care, de la scenă la scenă, de la personaj la personaj, se învârte, moment în care descorul se metamorfozează complet. Scenograful Carl Fillion a imaginat acest spaţiu, iar Lionel Arnould s-a ocupat de proiecţiile video şi de imagini, spectacolul fiind în primul şi primul rând o demonstraţie de forţă a imaginii sau a felului în care visul poate aluneca, se poate scurge în realitate. Atmosfera feerică este completată de sunetele şi muzica de care s-a ocupat Josuė Beaucage, care induc starea de nelinişte şi de imprevizibil specifice visului.
Citiți articolul integral în ADEVĂRUL