class="">AGENȚIA DE CARTE / Conferințele Ateneului Român: George Banu în dialog cu Ion Caramitru, în cadrul FNT 2017

AGENȚIA DE CARTE / Conferințele Ateneului Român: George Banu în dialog cu Ion Caramitru, în cadrul FNT 2017

Un moment special al programului de manifestări culturale oferite publicului în cadrul Festivalului Naţional de Teatru îl va reprezenta dialogul public organizat pe scena Ateneului Român, ce va reuni două personalităţi de prima mărime ale lumii artistice contemporane, doi oameni care trăiesc de mai bine de 50 de ani cu, din şi prin teatru, aducându-şi – fiecare în felul său – contribuţii esenţiale la dezvoltarea artei scenice. Este vorba de eminentul om de cultură George Banu – profesor, teoretician și reputat critic al teatrului european şi de inegalabilul Ion Caramitru – actor, regizor, director al Teatrului Naţional Bucureşti. Drumurile lor în teatru încep din acelaşi punct: 1964, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa profesor Beate Fredanov. Acesta va fi şi momentul de pornire al istoriilor despre teatrul contemporan ce vor putea fi auzite în Conferinţa George Banu în dialog cu Ion Caramitru, organizată sâmbătă 28 octombrie 2017, ora 18.00 pe scena Ateneului Român.

16 octombrie 2017,  Articole din presă

Va fi o întâlnire – ca un arc peste timp. Vom reface drumul parcurs împreună, dar şi separat, după absolvirea Institutului de artă Teatrală şi Cinematografică, unde am fost colegi. Va fi o trecere în revistă a destinelor noastre teatrale, a descoperirilor, împlinirilor, sau întâmplărilor prin care am trecut, ca artişti şi ca oameni liberi”. (Ion Caramitru)

Un moment, teatrului i s-a prezis dispariţia – prezicere azi infirmată – dar am înţeles atunci că, dacă el, ca artă, ar putea să-și piardă impactul, să fie marginalizat, teatralitatea în schimb e cosubstanţială omului, ea îl definește. Shakespeare, continuându-i pe greci și romani, a spus-o constant : „lumea e o scenă” și noi, actorii săi neobosiţi. Pe Scena lumii am încercat să identific fie artiști de geniu, fie politicieni contaminaţi de teatru.

Citiți articolul integral pe AGENȚIA DE CARTE