class="">Discuție cu Gabriela Carrizo (Peeping Tom Company)

[lxa_breadcrumbs]

Discuție cu Gabriela Carrizo (Peeping Tom Company)

[post_author]

[featured_img]

[gallery_stuff]

Gabriela Carrizo, co-fondator al Companiei Peeping Tom alături de Franck Chartier, prezintă noua sa creație „Moeder” / „Mama” pe scenele europene. În continuarea lui „Vader” („Father” / „Tatăl”), „Moeder” este a doua parte a unui triptic al portretelor familiale ale tatălui, mamei și copiilor.

[post_published],  [post_category]

De Laurine Mortha. Traducerea și adaptarea: Andrei Crăciun

Spectacolul MOEDER / MAMA (coregrafia Gabriela Carrizo, producție Peeping Tom, Belgia) poate fi văzut la București, în cadrul FNT 2018, pe 26 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul Național „I. L. Caragiale”, Sala Mare. Bilete disponibile aici.

Interviu realizat pe 8 februarie 2017.

Cum a apărut Peeping Tom?
Franck Chartier și cu mine ne-am întâlnit în calitate de artiști la Alain Platel (fondatorul Ballets C de la B). A existat imediat o legătură artistică între noi, un limbaj comun și o dorință comună de a dezvolta povești. În 1999, am creat Caravana, un spectacol cu câțiva dansatori de la Ballets C de la B, inclusiv cântăreața Eurudike De Beul, care încă ne însoțește și astăzi. Numele de Peeping Tom, o referire la voyeurism, a venit din această piesă, în care publicul se uită prin fereastră și se strecoară în inima intimității personajelor.

Ce subiecte te inspiră și care sunt temele recurente din munca ta?
Ne place să lucrăm cu relațiile de familie și cu lumea mentală a personajelor. Spațiul și decorul sunt, de asemenea, decisive pentru structurarea punctelor de plecare pentru creațiile noastre. În trilogia Le Jardin (2002), Le Salon (2004) și Le Sous-sol (2007), de exemplu, am creat o casă îngropată de timp. Acest spațiu fizic ne-a dat o bază dramaturgică foarte puternică: casa, care cuprinde istoriile familiale. Plasăm personajele într-un context imediat identificabil și într-o scenografie hiperrealistă.

Dimensiunea psihologică este într-adevăr foarte prezentă în lucrările voastre, care par întotdeauna să urmeze o cale onirică, într-un timp plutitor propriu unui vis. Cum lucrezi structura și dezvoltarea spectacolelor tale?
Unele spectacole sunt mai narative decât altele, dar cursul de acțiune rar urmează un curs logic sau cronologic. Reprezentăm timpul visului și al subconștientului, timpul unei lumi mentale. În timp ce discutăm împreună în acest moment, gândul dumneavoastră poate scăpa pentru câteva secunde, înainte de a reveni la conversația noastră. Este un astfel de timp pe care încercăm să-l înfățișăm, lăsând brațul povestirii să urmeze un personaj în gândurile lui, apoi să se întoarcă. Acest proces vă permite să măriți și să amplificați anumite senzații sau amintiri.

Care a fost punctul de plecare al noii trilogii Vader-Moeder-Kind?
După prima noastră realizare, Caravana, Franck și cu mine am creat trilogia Le Jardin, Le Salon și Le Sous-sol, care au spus deja o poveste de familie. În piesele care au urmat (32 rue Vandenbranden și A Louer), am trecut de la problema familiei la cea a unei mici comunități. Cu Vader (Tatăl), Moeder (Mama) și Kind (Child), ne întoarcem la aceste figuri de familie, într-o necesitate de a merge cât mai aproape de ceea ce reprezintă tatăl, mama și relația părinte-copil.

Despre ce este Moeder, noua ta creație?
Moeder nu este despre o mamă, ci despre mai multe mame. Vorbim despre maternitate, absența, lipsa acesteia. Piesa caută memoria și subconștientul pentru a descoperi ceea ce mama poartă cu ea – dorințe, temeri, suferințe, violență. Pentru această piesă, am vrut un decor care ar putea reprezenta mai multe spații în același timp, sugerând multitudinea de mame. Acțiunea are loc într-un muzeu, dar poate fi văzută și ca un spațiu de expunere privat, în care sunt afișate imagini de familie și fotografii. O cameră de înregistrare asemănătoare unei vitrine în spatele scenei reprezintă o sală de înmormântare la începutul piesei, apoi o cameră de maternitate sau chiar un incubator. Moeder se deschide cu o înmormântare și apoi înfășoară firul amintirilor. Evocăm și procesul de distanțare în memorie, în special în momente intense de viață. Moeder nu e neapărat un catharsis, dar este sigur că am proiectat mult din mine, de asemenea, inconștient. Ideea unui muzeu este în special o referire la înmormântarea mamei mele, unde am expus picturi.

În Moeder, puneți în practică o viziune asupra sunetului, datorită înregistrării live a sunetului și a sunetelor realizate de artiștii interpreți. Cum a apărut această idee?
Sora mea, care este poetă, i-a dedicat mamei mele în momentul înmormântării cuvintele Mama Mea, primul sunet din mine. Am pornit de la această idee și am făcut o cercetare asupra sunetelor. Această lucrare este deosebit de interesantă deoarece amplifică anumite lucruri care se întâmplă pe scenă sau evocă altele care lipsesc. De asemenea, mi-a permis să introduc apă pe scenă cu sunetul de lichid, un element care este foarte înrudit cu mama. Uneori memoria cristalizează anumite sunete, iar sunetele ne conduc către anumite lumi. Sunetele amplificate exprimă amintirile personajelor. Această cercetare face parte din dezvoltarea generală a procedeelor cinematografice în munca noastră. Cinematograful face posibilă trecerea ușoară de la o scenă la alta, de la un spațiu la altul. Pe scenă, încercăm să reproducem ceea ce face camera, să ne aducă mai aproape, să încetinească timpul, să mărească această poveste a tatălui sau a mamei.

„MAMA“. Foto: Herman Sorgeloos

Cum este în general procesul de creație artistică?
Începem prin a ne gândi la spațiu și decor. Ne imaginăm o atmosferă și un loc, dezvoltăm modele și cercetăm materialul. Uneori suntem inspirați de fotografii sau picturi. Fotografiile lui Gregory Crewdson, care prezintă foarte multe universuri de teatru interior, au inspirat primele noastre creații. Ne place să reprezentăm spații incerte, unde s-a întâmplat sau se întâmplă ceva. În cazul lui Vader, de exemplu, am încercat să răsturnăm acțiunea într-un loc care era atât o casă de bătrâni, cât și o sală de petreceri cu o mică scenă. O fereastră amplasată în înălțime perturba legătura dintre această casă de odihnă și lumea exterioară. După această primă lucrare privind scenografia, intrăm într-o perioadă de cercetare coregrafică de aproximativ trei luni, cu o abordare foarte organică. Lucrăm la compoziții cu dansatori și actori: le sugerăm o idee, ei se gândesc zece minute și se întorc cu o improvizație. În cele din urmă, terminăm cu o perioadă de „montaj” în care construim împreună piesa. Este un moment complex, pentru că cineva trebuie să renunțe și să aleagă ce vrea să fie arătat, organizând diferite compoziții, care uneori creează asocieri cu totul neașteptate. De asemenea, trebuie să renunțăm la unele părți bune pentru că nu le putem integra în întreg (– dar trebuie să-i ucizi pe cei dragi!). De asemenea, lucrăm la sunet, muzică și lumină.

Până la Vader, ți-ai creat toate lucrările în duet cu Franck. De ce ați ales să lucrați separat pentru Vader (compus de Franck Chartier) și Moeder (pe care l-ai creat)?
Avem constrângeri legate de disponibilitatea proiectelor noastre externe (cu Teatrul Nederlands Dans sau cu Residenztheater din München, unde am lucrat cu actori la o piesă intitulată The Land). Dar am vrut, de asemenea, să încercăm să schimbăm dinamica și să vedem cum funcționăm singuri. Acest mod de colaborare face posibil ca arta să se hrănească și prin privirea celuilalt, care este exterioară, pentru că cealaltă privire rămâne întotdeauna acolo. Cu toate acestea, am lucrat împreună la compoziție. În ansamblu, mi s-a părut interesant faptul că Franck lucrează pe tema tatălui și eu pe cea a mamei.

Cine va lucra la Kind? Vor exista copii pe scenă?
Vom vedea cum vom lucra la Kind – logic, este nevoie de un tată și o mamă să-i conceapă! Avem de asemenea o fiică, care poate să intervină în creație, dacă vrea. Nu am început încă să ne gândim la Kind, dar am dori să oferim copiilor un loc important în această creație, probabil pe scenă sau prin implicarea lor în cercetarea coregrafică, pentru a-și exprima mai bine punctul de vedere.

Care sunt următoarele voastre proiecte?
Kind, bineînțeles. Dar înainte de aceasta, Franck va lucra la o nouă creație pentru Teatrul Nederlands Dans, cu o premieră programată în octombrie 2017 la Haga. Această nouă creație cu NDT va fi a treia parte a unui triptic inițiat de The Missing Door, pe care l-am creat în 2013, și The Lost Room, pe care Franck l-a creat în 2015 și care a fost recompensat în 2016 cu Premiul Zwanen din partea Festivalul de Dans din Olanda. De asemenea, avem un proiect de rezidență la Muzeul Regal de Arte Frumoase din Anvers (Belgia), cu o abordare artistică mai experimentală și o cercetare pe termen mai lung.

Foto sus: Gabriela Carrizo și Franck Chartier, fotografiați de Jesse Willems