class="">AR(t)EST II (vernisaj)

AR(t)EST II (vernisaj)

VERNISAJ 7 noiembrie | 17:30 – ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Sala Cafenea

(Program de vizitare: Luni-duminică, 12:00 – 19:00)

Instalația este disponibilă pentru vizitare la ARCUB, Sala Cafenea, de luni, 8 noiembrie, până duminică, 14 noiembrie, în intervalul orar 12.00 – 19.00.

Producător: Asociația VAR Cultural, aprilie-iunie 2020.

Foto: Florin Ghioca

„AR(t)EST este un proiect inițiat de actrița Vero Nica și de artistul vizual Andu Dumitrescu în plină izolare. Început în 20 aprilie și continuat până pe 20 iunie (2020), proiectul a reunit 64 de oameni din zona culturală, artiști vizuali, curatori, oameni de teatru, cineaști, muzicieni, coregrafi, care au împărtășit câte o fotografie din perioada de recluziune, însoțită de un text. Toate au fost publicate pe Facebook și pe Instagram, în fiecare zi, la oră fixă. 

Artiștii din sfera vizualului reușesc să aducă imagini spectaculoase chiar și din izolare. La rândul lor, textele, cumulate, formează o hartă a subiectivităților, de data aceasta, ne-interactive, din timpul pandemiei. Odată cu statul acasă în pijama, oamenii par să-și fi dat jos nu numai hainele de serviciu, ci și fețele sociale. Condamnați la izolare, s-au trezit și condamnați să reflecteze asupra lucrurilor esențiale. Un lux, dacă ne gândim la ritmul ultimilor ani. 

Condițiile speciale ale pandemiei au adus o oarecare distanță și detașare, straniu amestecate cu aerul de intimitate din casa fiecăruia. Acasă, garda e jos.Viața se compune din amănunte care, în exterior, ar fi fost considerate irelevante. Dar suma rezultată din tonul personal, în care fiecare autor vine cu sintaxa lui, cu ritmul lui, cu preocupările și cu distracțiile lui, configurează jurnalul colectivității artistice în timp de pandemie. 

Onestitate, autenticitate, domestic și pasiune sunt puse într-o alăturare pentru care până acum n-a existat contextul necesar.” – Cristina Rusiecki, critic de teatru.

Instalația multimedia AR(t)EST II, curatoriată de artistul vizual Andu Dumitrescu, este urmarea firească a proiectului, o evadare a acestuia din mediul online menită să reunească atât intervențiile participanților, cât și pe aceștia.

Ascultați mai jos un interviu audio cu scenograful Andu Dumitrescu – co-autor al instalației vizuale „AR(t)EST” – instantaneu radiofonic realizat de Pompilius Onofrei la vernisajul FNT al evenimentului din 7 noiembrie 2021 👇