class="">FNT 31 – trei spectacole, două zile şi o primă impresie (d’E-pîn-geac)

FNT 31 – trei spectacole, două zile şi o primă impresie (d’E-pîn-geac)

Şi a mai trecut un an cu speranţe şi frici. Şi am mai încercat să ne convingem că realitatea instalată e trecătoare; şi nu e aşa. Prezentul e cum e. Şi este ceea ce e. Am vrea să revenim unde eram acum aproape doi ani. Am vrea să treacă printr-o pocnitură de degete ale unui Prospero dibaci toată mâzga de boală şi neputinţe.

10 noiembrie 2021  FNT în Presă

Dar Prospero e doar un personaj neputincios. Şi nici vis, nici de iarnă, nici de vară nu e ce tot păţim. Aşadar, capacităţile personale şi colective de adaptare, pentru care specia noastră, sapiens-sapiens…sapiens, e atât de renumită ar trebui să îşi arate meritele la modul cel mai propriu – pentru a ne aduce tuturor aminte că fericirea nu e decât optică şi opţiune personală; aşa cum ar putea rezuma elegant un cinic.

Teatrul pare a fi din nou în avanpostul lumii şi încearcă, mai cu succes, mai cu eşecuri, să se schimbe suficient încât să rămână relevant, dar păstrând, totuşi, ceea ce îl păstrează teatru şi nu altceva.

Citiți integral pe d’E-pîn-geac.