FNT 31 a adus laolaltă, democratic şi elitist, o selecţie interesantă de spectacole noi, dar şi înregistrări de arhivă, argumentându-şi astfel tema aleasă, dialogul dintre creaţie şi re-creaţie.
3 decembrie 2021 FNT în Presă
Tocmai s-a încheiat ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru. Şi, în spiritul ludic al refrenului compus de Ada Milea, chiar dacă nu am respirat în aceeaşi sală, chiar dacă pandemia ne-a limitat întâlnirile teatrale la lumea virtuală, ne-am bucurat „să vedem, să revedem şi să re-revedem… Ce? Spectacole vrem. „Cum vă place”, ar fi spus Shakespeare, fiindcă FNT 31 a adus laolaltă, democratic şi elitist, o selecţie interesantă de spectacole noi, dar şi înregistrări de arhivă, argumentându-şi astfel tema aleasă, dialogul dintre creaţie şi re-creaţie. O întâlnire privilegiată la care a contribuit secţiunea specială dedicată cărţii de teatru. „Cărți, Gazete, Publicații” a completat spectacolul cu memoria lui culturală, păstrată prin scris. Teatrul şi memoria lui pot căpăta diverse chipuri, de la relatarea realistă la transfigurarea ficţională. Mă voi opri, de această dată, asupra portretelor prin care teatrul îşi imortalizează în timp propriul chip. „Portretul e la modă”, notează regizorul Andrei Şerban în prefaţa cărţii recent lansată la Polirom, Niciodată singur. Portretul este, în expresia rafinatului eseist George Banu, datoria de onoare a martorului Horatio, care îşi zugrăveşte prietenii, regizori şi actori, „pentru a conserva moştenirea de care mă simt responsabil”. Pe fondul izolării în pandemie, departe de sălile arhipline în aşteptarea premierelor şi de degajările „corale” de energie în repetiţii, criticul şi regizorul ne oferă spre delectare o galerie impresionantă de portrete.