class="">un nor în formă de cămilă

un nor în formă de cămilă este un roman dramatic, o psihodramă narativă, care reia istoria lui Hamlet, până la un punct, din perspectiva mamei lui. Desfășurată pe mai multe planuri temporale, acțiunea principală se petrece totuși într-o singură după-amiază și seară, în prezent, iar actanții împrumută biografii contemporane. Totul se întâmplă într-un teatru al zilelor noastre, unde jocul ambiguu între scenă și culise, luciditate și psihoză, realitate și imaginație, alături de pendularea între minciună și adevăr, între putere și umilință se dezvoltă într-un puzzle care invită cititorul să-și construiască propria versiune asupra faptelor.

Lumea ca scenă, iar scena ca forță destructurantă a lumii. (…) Se pornește astfel un carusel bezmetic și bolnăvicios de acuze și vinovății, prejudecăți, frustrări, ură și cruzime. Trama în sine este una teatrală, dar și limbajul este la fel de teatral, dur, percutant, tăios, menit să fie rostit. Există însă o ardere lentă în spate, povestea se dezvăluie încet, o viață de om, o felie de lume extrem de credibilă, cu toate tușele ei apăsate.

Cosmin Perța, Viața bună, 27.07.2021

Romanul Alinei Nelega îți taie respirația. (…) Nu doar o analiză, aproape cinică, a relațiilor din spatele cortinei, a derizoriului care se ivește dincolo de strălucirea unui rol, a orgoliilor și a meschinăriilor ce însoțesc viața în teatru, a compromisurilor, a bârfelor, dar și a golului care răsună printre lacrimi și hohote de râs, a raporturilor dintre regizor și actori (unde e puterea, cât e supunere față de viziunea altuia asupra spectacolului și câtă libertate are un actor, cât depinde o reprezentație de forța, de capacitatea de a seduce și de a improviza a acestuia, cine pe cine controlează: regizorul – actorii, actorii – personajul, personajul – omul care îi dă viață). Dar, poate mai mult decât atât, o imagine care sfâșie orice posibilă vrajă despre lumea teatrului, care-i expune ferocitatea, care vorbește despre capacitatea acestuia de a te devora.

Nicoleta Munteanu, Alecart, 27.09.2021

Interesul poveștii, fluiditatea relatării, eleganța frazei, impresia constantă că totul curge cum nu se poate mai firesc, în deplin acord cu dramatismul întâmplărilor, inteligența rescrierii și a transplantării într-un oraș și, implicit, într-un teatru de provincie a tragediei tristului prinț al Danemarcei răsplătesc ireproșabil și fără nici un fel de costuri, dobânzi sau clauze ascunse contractul așteptării.(…) Scriitoarea de literatură dramatică mi se pare a fi, de altfel, peste tot prezentă în romanul un nor în formă de cămilă, o admirabilă reușită care nu văd de ce nu ar putea fi dramatizată. Cu atât mai mult cu cât, evocând la un moment dat și tema oglinzii, romanul își reafirmă legătura lui cu teatrul, cu Pirandello care s-a ocupat la rându-i de nebunie în Henric IV.

Mircea Morariu, contributors.ro, 17.06.2021